Program naţional de instruire pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile

Program naţional de instruire pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în calitate de beneficiar, a început implementarea proiectului cu titlul: Program naţional de instruire pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, cod SMIS 350764, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în baza contractului de finanţare nr. 23309/23.02.2026, încheiat cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate.

Perioada de implementare a proiectului este de 34 de luni de la data semnării contractului de finanţare, respectiv între data de 27-02-2026 şi 27-12-2028.

Obiectivul general al proiectului: Creşterea eficacităţii şi rezilienţei serviciilor de sănătate publică în domeniul supravegherii bolilor transmisibile, prin elaborarea a 6 instrumente de lucru (3 ghiduri metodologice specifice domeniului supravegherii bolilor transmisibile şi 3 curicule pentru programe de formare profesională destinate personalului implicat în aplicarea măsurilor destinate supravegherii bolilor transmisibile), care să sprijine implementarea unitară, integrată şi fundamentată ştiinţific a acestor măsuri, prin organizarea şi derularea a 50 de sesiuni de formare profesională, adresate unui număr total de 1.500 de persoane din cadrul INSP, DSP, unităţi sanitare publice, INCDMM „Cantacuzino”, autorităţi locale (primării), precum şi alte instituţii relevante (ISS, DSV), implicate în supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, precum si prin sprijinirea a minimum 9 administraţii publice sau servicii publice la nivel naţional, regional şi local, din care minimum 6 din regiuni mai puţin dezvoltate şi minimum 3 din regiuni dezvoltate, care vor beneficia de punerea la dispoziţie a instrumentelor dezvoltate şi formarea personalului în cadrul proiectului.

Rezultatele aşteptate în urma derulării proiectului sunt:

Rezultat aşteptat 1: 1(un) Ghid metodologic pentru investigaţia epidemiologică, elaborat, validat şi tipărit în 1.550 de exemplare, destinat personalului implicat în supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, aplicabil în contextul alertelor epidemiologice şi în anchetele de teren – “Ghid metodologic pentru investigarea epidemiologică a bolilor transmisibile – instrument operaţional pentru intervenţie rapidă şi standardizată”.

Rezultat aşteptat 2: 1(un) Ghid metodologic privind evaluarea riscului de transmitere a bolilor infecţioase, elaborat, validat şi tipărit în 1.550 de exemplare, care fundamentează deciziile de sănătate publică şi contribuie la stabilirea priorităţilor de intervenţie – “Ghid metodologic pentru evaluarea riscului epidemiologic – instrument pentru fundamentarea deciziilor de sănătate publică”

Rezultat aşteptat 3: 1(un) Ghid de pregătire şi răspuns la ameninţări biologice, elaborat, validat şi tipărit în 1.550 de exemplare, destinat instituţiilor de sănătate publică pentru standardizarea intervenţiilor în contextul ameninţărilor emergente sau reemergente – “Ghid de pregătire şi răspuns la ameninţări biologice – intervenţie standardizată în contexte critice de sănătate publică”.

Rezultat aşteptat 4: 3 (trei) curicule de formare profesională, elaborate şi validate, adresate personalului medical şi non-medical implicat în implementarea măsurilor de supraveghere a bolilor transmisibile, acoperind tematici precum: instrumente de lucru operaţionale, aplicarea protocoalelor, colaborarea interinstituţională şi răspunsul rapid în situaţii de risc.

Rezultat aşteptat 5: 1.500 de persoane din DSP, INSP, INCDMM „Cantacuzino”, unităţi sanitare publice şi alte instituţii relevante, dintre care minim 1425 certificate (95%), participante la activităţile de formare profesională, desfăşurate în format fizic în 10 centre regionale, urmate de activitate practică de tip e-learning.

Valoarea totală a proiectului este de 22.205.722,08 RON, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE+ este 17.937.782,296 RON, iar valoarea cofinanţării eligibile a celor doi beneficiari este de  3.061.356,82 RON. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European+, prin Programul Sănătate, Apel PS/ 626/ PS_P3/ OP4/ ESO4.11/ PS_P3_ ESO4.11_A5 – Creşterea eficacităţii şi rezilienţei sist. Med. În domenii critice, de importanţă strategică cu impact transversal asupra serv. Med. Şi asupra stării de sănătate, prin dezvoltarea de instrumente şi formarea personalului medical şi non-medical.

 

viewscnt