Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) lansează un nou proiect de cercetare centrat pe evaluarea eficienţei a două intervenţii psihologice validate ştiinţific în tratamentul insomniei cronice.
Programul îşi propune să ofere românilor acces la intervenţii psihologice empirice, care să contribuie la reducerea simptomelor de insomnie, la îmbunătăţirea calităţii somnului şi a funcţionării de zi cu zi. Totodată, programul urmăreşte să sprijine dezvoltarea unor soluţii validate şi uşor de implementat în practica clinică din România.
Insomnia cronică afectează semnificativ calitatea vieţii indivizilor şi sănătatea mintală a acestora, fiind o problemă tot mai frecventă în rândul populaţiei adulte din România. Proiectul îşi propune să ofere adulţilor de peste 18 ani acces gratuit la evaluare clinică riguroasă, completă, şi la una dintre cele două intervenţii structurate, validate ştiinţific, pentru insomnie.
Programul face parte din direcţiile strategice ale UBB privind promovarea cercetării aplicate în sănătatea mintală şi dezvoltarea de intervenţii accesibile şi eficiente pentru populaţia generală. Participarea în cadrul acestui program aduce mai multe beneficii celor înscrişi. Aceştia primesc acces gratuit la tratamente psihologice pentru insomnie ghidate de specialişti cu experienţă în tratamentul tulburărilor mintale, au posibilitatea de a primi un raport clinic personalizat la cerere şi şansa de a câştiga unul dintre cele trei vouchere Emag în valoare de 200 RON.
Proiectul face parte din teza de doctorat a psih. drd. Larisa Tînc, sub coordonarea prof. univ. dr. Daniel David. În cadrul acestuia, participanţii contribuie la cercetare prin completarea unui scurt chestionar online (15-20 de minute) şi prin participarea la un interviu clinic telefonic, ghidat de un specialist în somn şi psihopatologie (5-10 minute). Ulterior, participanţii vor fi implicaţi într-unul dintre cele două programe de tratament psihologic, dacă sunt eligibili. După primirea intervenţiei, participanţii vor fi monitorizaţi prin completarea unor chestionare online la 2 săptămâni şi 3 luni.
Persoanele interesate se pot înscrie prin completarea formularului online.
Tradiţie şi Excelenţă prin Cultură-Ştiinţă-Inovaţie din 1581
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din ţară (prin numărul de programe şi caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară şi germană), cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din ţară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 12 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar/Naţional care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor. În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA.
Direcţia Comunicare şi PR a UBB