Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranţei Pacientului 2025, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), şi Biroul din România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au lansat o campanie de informare pe tema „Îngrijire sigură pentru fiecare nou-născut şi fiecare copil”.
Sub sloganul „În siguranţă, din prima zi de viaţă!”, campania de anul acesta aduce în prim-plan un subiect de maximă importanţă: siguranţa copiilor şi dreptul lor la îngrijire medicală sigură şi adaptată nevoilor specifice, încă din primele momente de viaţă.
Mobilizare a întregului sistem de sănătate
Lansarea campaniei a avut loc în cadrul conferinţei organizate de ANMCS pentru a marca ziua de 17 septembrie, unde au prezenţi peste 130 de profesionişti din sănătate, reprezentanţi ai autorităţilor, organizaţiilor profesionale, mediului academic şi asociaţiilor de pacienţi.
Prin această mobilizare comună, România s-a aliniat iniţiativei globale coordonate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, reafirmând că siguranţa pacienţilor reprezintă o responsabilitate împărtăşită a întregului sistem de sănătate.
Mesaje de referinţă pentru siguranţa copiilor şi pentru comunităţi
Campania a adus în atenţia publicului un set de principii fundamentale, menite să întărească cultura siguranţei în îngrijirea medicală a copiilor:
- „Copiii nu sunt adulţi în miniatură” – ei au nevoie de îngrijire adaptată vârstei, greutăţii, stadiului de dezvoltare şi nevoilor medicale specifice.
- „Siguranţa este pe primul loc” – copiii sunt cei mai expuşi riscurilor în terapie intensivă şi în timpul tratamentelor complexe, de aceea protecţia lor trebuie să fie prioritară.
- „Cele mai întâlnite cauze ale riscurilor sunt cunoscute” – erorile de tratament sau diagnostic, infecţiile asociate îngrijirii, defecţiunile echipamentelor şi ignorarea semnelor de agravare pot fi prevenite prin atenţie şi responsabilitate.
- „Fiecare voce contează” – siguranţa copiilor depinde de sisteme eficiente şi de colaborarea dintre personalul medical şi familii.
„Informarea corectă înseamnă grijă şi responsabilitate. Este un drum pe care trebuie să mergem împreună – cadre medicale, părinţi, copii, comunităţi. Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului ne arată că siguranţa nu se construieşte singură: ea prinde putere atunci când suntem uniţi, când ne ascultăm şi când ne sprijinim unii pe alţii.
Tema acestui an, „În siguranţă, din prima zi de viaţă”, ne aminteşte cât de fragili sunt cei mai mici pacienţi şi cât de mult depinde de noi protecţia lor. Ei au nevoie de îngrijire sigură, de tratamente potrivite vârstei şi, mai ales, de toată atenţia noastră.”
– Dr. Alexandru Rogobete, Ministrul Sănătăţii
„În siguranţă din prima zi de viaţă” nu este un simplu mesaj, ci este o misiune. În cadrul OMS, siguranţa pacienţilor este o prioritate absolută şi reprezintă o piatră de temelie pentru întreaga activitate desfăşurată în România, în special prin asistenţa tehnică oferită pentru implementarea PNRR. Încurajăm spitalele din întreaga ţară să ia parte la efortul de conştientizare a sănătăţii pacienţilor, în special a nou-născuţilor, prin diseminarea de mesaje menite să încurajeze părinţii şi îngrijitorii să acţioneze responsabil. Ne dorim ca împreună să pregătim sisteme reziliente şi să ascultăm fiecare voce, inclusiv vocea celor mai mici dintre noi.”
- Dr. Silvia Gatscher, Manager Programe de Sănătate, Biroul OMS Romania
„Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului este o ocazie prin care reafirmăm angajamentul nostru de a face din siguranţa pacienţilor o prioritate în toate unităţile medicale. Tema de anul acesta, dedicată copiilor, ne aminteşte că protecţia lor începe din prima zi de viaţă şi depinde de efortul comun al întregului sistem de sănătate. Trebuie să menţinem sănătatea copiilor, căci doar aşa vom menţine sănătatea ţării!”
- Valentin-Florin Ciocan, Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS)
Acţiuni concrete în România
Pentru a asigura diseminarea mesajului la nivel naţional, campania include o serie de iniţiative complementare. Kit-uri de campanie vor fi distribuite tuturor spitalelor judeţene, oferind instrumente practice pentru derularea de activităţi locale de informare şi educare, adaptate la diverse categorii de populaţie.
În paralel, o campanie radio la nivel naţional va transmite mesaje cheie despre siguranţa copiilor încă din prima zi de viaţă, cu scopul de a ajunge direct la familii şi comunităţi, inclusiv în zonele unde accesul la alte canale media este mai redus.
Totodată, materialele vizuale şi digitale ale campaniei vor fi difuzate prin canalele instituţiilor partenere, pentru a asigura consistenţă şi vizibilitate. Prin acest efort coordonat, mesajul va fi transmis eficient către toate categoriile-ţintă: părinţi, copii, profesionişti din sănătate, cadre didactice şi publicul larg.