Spune NU HPV- Alege să te vaccinezi

Spune NU HPV- Alege să te vaccinezi

Începând cu data de 1 octombrie 2025, vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV este asigurată gratuit pentru fetele şi băieţii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 26 de ani, prin Programul Naţional de Vaccinare. În acest context, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti continuă Campania „Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi!”, printr-o nouă iniţiativă care aduce în prim-plan opţiunile de vaccinare gratuită.

În cadrul campaniei, zeci de medici rezidenţi şi studenţi de la UMF Carol Davila au participat astăzi, 8 octombrie 2025, la o sesiune informativă desfăşurată în Amfiteatrul Mare al SUUB, unde specialiştii le-au prezentat importanţa vaccinării anti-HPV pentru prevenirea unor afecţiuni grave.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti oferă posibilitatea vaccinării în cadrul Ambulatoriului integrat, unde între 1 martie 2024* şi 1 octombrie 2025 s-au vaccinat anti- HPV: 650 de persoane, dintre care 579 (89.1%) fete şi 71 (10.9%) de băieţi.

Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu: „La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti avem toate resursele necesare pentru ca tinerii să poată beneficia de vaccinarea împotriva HPV în cele mai bune condiţii. Punem la dispoziţie atât specialităţile medicale implicate în acest proces: ginecologie, urologie, dermatologie, medici infecţionişti şi ORL-işti, precum şi un cabinet de vaccinare în ambulatoriul SUUB. Fiecare pacient este informat, consultat şi vaccinat corect şi în siguranţă.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este, astfel, nu doar un loc unde tratăm boli, ci şi un centru unde prevenţia este o prioritate. De aceea, mesajul nostru către comunitate este simplu: informaţi-vă, adresaţi-vă specialiştilor şi profitaţi de faptul că vaccinarea anti-HPV este acum disponibilă gratuit până la 26 de ani”.

Prof. Univ. Dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, şef Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB: „Ne dorim ca această campanie, Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi, să fie un semnal puternic pentru toţi tinerii şi părinţii lor: vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a infecţiei cu HPV şi a bolilor grave pe care le poate cauza. Vaccinare anti- HPV conferă un grad ridicat de protecţie împotriva leziunilor precanceroase de col uterin, cancerului de col uterin şi poate oferi protecţie şi faţă de neoplasmul anal, orofaringian, vulvar, vaginal şi penian. Cancerul de col uterin este o afecţiune care poate fi prevenită prin screening şi vaccinare şi poate fi vindecată dacă este depistată la timp şi tratată corespunzător”.

Dl. Dr. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Vaccinarea HPV este importantă pentru noi toţi şi cred că este rolul nostru, al tuturor, dar în special al dumneavoastră, al medicilor, să o promovăm către pacienţi cât se poate de mult. N-am fost şi nu voi fi niciodată de acord cu vaccinarea obligatorie, dar doresc ca oamenii să aleagă dacă se vaccinează sau nu în cunoştinţă de cauză, iar pentru asta trebuie să-i informăm corect”.

Peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecţia cu virusul papiloma uman (HPV). România are cea mai mare incidenţă a Cancerului de Col Uterin din UE şi cea mai mare mortalitate prin cancerul de col uterin din UE**.

Sunt recomandate: efectuarea periodică a testelor Babeş-Papanicolau, începând cu vârsta de 21 de ani, testare HPV, cotestarea şi vaccinarea anti HPV.

În ultimii 3 ani, la S.U.U.B. au fost 246 paciente cu tumori maligne de col uterin, 444 de paciente diagnosticate cu displazii de col uterin ( tumori de col uterin cu evoluţii imprevizibile) şi 1074 de paciente cu diverse tipuri de leziuni de col uterin.

Pe baza reţetei, vaccinarea anti-HPV se poate face în Ambulatoriul SUUB, zilnic, de luni până vineri, cu o programare în prealabil la numărul de telefon: 021.202.61.33 sau la adresa de e-mail: vaccinaresuub@gmail.com.

Ce trebuie ştiut despre vaccinare anti-HPV

  • Persoanele sub 15 ani ar trebui să primească 2 doze, la interval de cel puţin 6 luni
  • Persoanele de peste 15 ani ar trebui să primească 3 doze la 0, 2 şi 6 luni.
  • Nu se recomandă vaccinarea anti-HPV la gravide, fiind necesare studii adiţionale asupra siguranţei pentru această categorie de paciente.
  • Vaccinarea este gratuită la băieţi şi fete până la 26 de ani.

* La 1 martie 2024, SUUB a lansat campania "Alege să previi cancerul! Vaccinează-te Anti-HPV"

**Conform Globocan: https://gco.iarc.fr/en: România are cea mai mare incidenţă a Cancerului de Col Uterin din UE, 32,3 la 100.000 de femei (de 2,5 ori mai mare decât media EU) şi cea mai mare mortalitate prin Cancerul de Col Uterin, 16,9 la 100.000 de femei (de 3,2 ori mai mare decât media UE).

viewscnt