Membrii Uniunii Europene a Spitalelor Private (UEHP) s-au reunit, în data de 30 ianuarie, la Roma, în cadrul Adunării Generale care a marcat cea de-a 35-a aniversare a organizaţiei.
Reprezentaţii a peste 6.000 de spitale şi clinici private din 17 ţări europene au semnat o declaraţie comună prin care solicită o colaborare mai strânsă cu sectorul public, în răspuns la provocările generate de deficitul de personal.
„Spitalele private reprezintă un pilon esenţial al sistemelor de sănătate europene, asigurând o parte semnificativă din capacitatea spitalicească şi contribuind decisiv la accesul şi calitatea îngrijirii medicale oferite cetăţenilor”, se arată în declaraţia comună.
În cele zece puncte ale documentului, membrii UEHP fac apel la definirea unor „politici europene şi naţionale coordonate pentru atragerea, formarea şi menţinerea profesioniştilor din domeniu”, care să recunoască „contribuţia tuturor furnizorilor de servicii medicale în planificarea forţei de muncă şi în formarea profesională”.
Furnizorii privaţi de servicii medicale solicită totodată „structuri de finanţare corecte, transparente şi realiste, care să ţină cont de creşterea costurilor operaţionale, inflaţie, constrângerile legate de forţa de muncă şi investiţiile continue în inovaţie şi calitate”.
Potrivit lui Oscar Gaspar, preşedintele UEHP, „în ultimii 35 de ani, Europa şi sistemele de sănătate au trecut prin transformări majore, iar cetăţenii solicită astăzi soluţii care să asigure accesul la îngrijiri medicale adecvate şi la inovaţie. Clinicile şi spitalele private sunt parteneri esenţiali în acest demers. Spitalele private europene îşi reafirmă angajamentul faţă de calitate, inovaţie şi responsabilitate şi invită toţi partenerii - factori de decizie, alţi furnizori, profesionişti din domeniu şi pacienţi - să lucreze împreună pentru a construi o Europă mai sănătoasă, mai echitabilă şi mai rezilientă pentru generaţiile viitoare.”
În declaraţia comună semnată de reprezentanţii UEHP se subliniază, de asemenea, că o cooperare eficientă între public şi privat este esenţială pentru consolidarea capacităţii de a oferi servicii medicale de înaltă calitate, pentru îmbunătăţirea rezultatelor în sănătate şi pentru a asigura tuturor cetăţenilor europeni accesul la toate tipurile de îngrijiri medicale.
Totodată, în cadrul Adunării Generale UEHP, Cristian Hotoboc, Preşedinte PALMED şi vicepreşedinte UEHP, a subliniat importanţa colaborării dintre cele două segmente ale sistemului de sănătate, evidenţiind paşii concreţi făcuţi în România pentru o mai bună integrare a acestora.
„Colaborarea dintre public şi privat este una dintre cele mai solide direcţii pentru creşterea rezilienţei sistemului medical, iar România oferă deja exemple de bune practici în acest sens. Deschiderea manifestată de ministrul Sănătăţii, Dr. Alexandru Rogobete, de a face paşi concreţi pentru ca cele două segmente ale sistemului de sănătate să funcţioneze complementar şi coerent, reprezintă un semnal important pentru întreaga industrie a sănătăţii. Drumul către un sistem cu adevărat integrat este unul de durată, care presupune dialog constant, politici publice adaptate şi încredere reciprocă. Cu toate acestea, paşii făcuţi până acum arată că există voinţă şi capacitate de colaborare, iar PALMED va continua să susţină acest parcurs, în beneficiul pacienţilor şi al sustenabilităţii sistemului medical din România,” a afirmat Cristian Hotoboc.
Declaraţia completă semnată de reprezentanţii UEHP poate fi consultată aici



