O descoperire recentă schimbă cunoştinţele din prezent asupra modului în care se formează cele mai frecvente pietre la rinichi, sugerând că procesul nu este exclusiv chimic, ci poate implica şi microorganisme.
O echipă coordonată de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii din California, Los Angeles (UCLA), şi Institutul California NanoSystems, a descoperit în mod neaşteptat că bacteriile sunt prezente în interiorul celui mai frecvent tip de piatră la rinichi, identificând un component necunoscut anterior în procesul de formare a acestora.
Rezultatele indică faptul că pietrele nu se dezvoltă doar prin procese chimice şi fizice, ci pot include bacterii vii şi structuri asociate acestora.
Studiul a fost publicat, luni, în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Pietrele la rinichi sunt formate din aglomerări de mici cristale, iar frecvenţa lor a crescut la nivel mondial, astfel încât aproximativ una din 11 persoane va dezvolta pietre la rinichi pe parcursul vieţii.
Factorii de risc includ antecedentele familiale, sindromul metabolic şi aportul scăzut de lichide.
Formarea pietrelor începe atunci când cristalele se acumulează în urină şi devin prea mari pentru a fi eliminate prin ciclul urinar normal.
Există mai multe tipuri de pietre la rinichi. Unele forme rare sunt cunoscute pentru asocierea cu bacterii, însă cea mai frecventă este piatra de oxalat de calciu (CaOx), responsabilă pentru aproape 80% din cazuri, despre care până acum nu se credea că ar conţine bacterii.
Analizând probe prin microscopie electronică şi fluorescenţă, cercetătorii au identificat bacterii vii şi straturi de biofilm, acele structuri organizate formate din bacterii şi substanţe produse de acestea, integrate direct în cristalele pietrelor.
Autorii arată că acest mecanism nou identificat ar putea contribui la explicaţia frecvenţei ridicate a pietrelor de oxalat de calciu şi ar putea clarifica legătura observată clinic între infecţiile urinare recurente şi reapariţia pietrelor la rinichi.
Studiul sugerează, de asemenea, că bacteriile ar putea fi implicate şi în formarea altor tipuri de pietre, deşi această ipoteză nu a fost încă demonstrată. Cercetarea s-a concentrat exclusiv pe pietrele pe bază de calciu, iar modul de formare al celorlalte tipuri rămâne insuficient înţeles.
Autorii subliniază că sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica interacţiunea dintre bacterii şi pietrele de calciu şi pentru a înţelege de ce anumiţi pacienţi sunt mai predispuşi la formarea repetată a acestora.
