Expunerea la substanţe PFAS ar putea accelera îmbătrânirea biologică la bărbaţii de 50–65 de ani, sugerează un studiu. „Substanţele chimice eterne”, sunt asociate cu îmbătrânire epigenetică mai rapidă la bărbaţii de vârstă mijlocie.
Expunerea la anumite substanţe chimice persistente din materiale plastice ar putea fi asociată cu o îmbătrânire biologică mai rapidă la bărbaţii cu vârste între 50 şi 65 de ani, comparativ cu femeile de aceeaşi vârstă. Îmbătrânirea epigenetică - care reflectă vârsta biologică şi nu cea cronologică - a fost mai accentuată la bărbaţi, potrivit studiului. Rezultatele indică o diferenţă între sexe, însă nu demonstrează o relaţie directă de tip cauză-efect.
Substanţele perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate (PFAS) sunt denumite frecvent „substanţe chimice eterne” deoarece se degradează extrem de lent în mediu şi în organism.
Potrivit Academiilor Naţionale de Ştiinţe, Inginerie şi Medicină (National Academies of Sciences, Engineering, and Medicine), din Statele Unite, aceste substanţe sunt detectabile în sângele a aproximativ 98% dintre americani.
Studiul, publicat joi în revista Frontiers in Aging, a analizat date publice provenite de la 326 de femei şi bărbaţi vârstnici incluşi în anii 1999–2000 în Studiul Naţional de Sănătate şi Nutriţie (US National Health and Nutrition Examination Survey), din Statele Unite.
Cercetătorii au măsurat în probele de sânge concentraţiile a 11 tipuri de PFAS. În paralel, au evaluat metilarea ADN-ului, un marker epigenetic care reglează expresia genelor.
Datele genetice au fost analizate prin intermediul a 12 modele epigenetice de estimare a vârstei biologice, utilizate pentru a calcula vârsta biologică a sângelui şi a altor ţesuturi.
Îmbătrânirea epigenetică a fost mai avansată la bărbaţi.
„Asocierile dintre expunerea la PFAS şi accelerarea îmbătrânirii epigenetice au fost cele mai puternice la bărbaţii cu vârste între 50 şi 65 de ani”, a declarat pentru CNN autorul principal al analizei, Xiangwei Li, profesor de epidemiologie la Facultatea de Medicină a Universităţii Shanghai Jiao Tong din China (China’s Shanghai Jiao Tong University School of Medicine).
La bărbaţii mai tineri şi la cei peste 65 de ani, aceste asocieri au fost mai slabe şi, în general, fără semnificaţie statistică. La femei au fost observate unele asocieri, însă acestea au fost mai reduse şi mai puţin constante.
Potrivit lui Jane Muncke, director executiv şi director ştiinţific al Food Packaging Forum din Zurich, organizaţie nonprofit specializată în cercetarea substanţelor chimice utilizate în industrie, rezultatele sugerează un posibil efect diferit în funcţie de sex, aspect aşteptat în cazul substanţelor care perturbă sistemul endocrin. Sistemul endocrin reglează funcţii esenţiale precum creşterea, metabolismul, starea de spirit şi reproducerea.
Studiul a identificat că niveluri mai mari ale acidului perfluorononanoic (PFNA) şi ale perfluorooctansulfonamidei (PFOSA), două tipuri de PFAS mai puţin studiate, au fost predictori puternici ai unei îmbătrâniri epigenetice accelerate la bărbaţii cu vârste între 50 şi 64 de ani, dar nu şi la femei.
PFAS sunt utilizate din anii 1950 pentru a conferi produselor proprietăţi antiaderente, rezistenţă la grăsimi şi apă sau stabilitate la temperaturi ridicate.
Aceste substanţe au fost asociate în alte cercetări cu diverse probleme de sănătate precum cancer, tulburări de fertilitate, colesterol crescut, perturbări hormonale, afectare hepatică, obezitate şi boli tiroidiene.
La bărbaţi, acumularea de PFAS poate reduce nivelul de testosteron, poate afecta calitatea spermei şi poate creşte riscul de cancer testicular şi renal.
Studii anterioare au arătat că femeile par să elimine anumite PFAS mai rapid decât bărbaţii, ca urmare a sarcinii, alăptării şi pierderilor de sânge din timpul menstruaţiei. Cercetările au constatat, de asemenea, că diferenţa în acumularea PFAS între femei şi bărbaţi se reduce după menopauză.
Unele forme mai vechi, precum acidul perfluorooctanoic (PFOA), acidul perfluorooctansulfonic (PFOS) şi perfluorohexansulfonatul (PFHxS), au fost vizate pentru eliminare la nivel mondial prin Convenţia de la Stockholm, din 2001, privind poluanţii organici persistenţi, tratat pe care Statele Unite l-au semnat, dar nu l-au ratificat.
Reprezentanţii American Chemistry Council au declarat că studiul are caracter orientativ şi nu oferă dovezi concludente, s-a bazat pe un eşantion redus şi pe date colectate în urmă cu peste 20 de ani. Aceştia au precizat că lucrarea nu demonstrează că expunerea la PFAS cauzează îmbătrânire şi nu modifică demersurile ştiinţifice şi de reglementare aflate deja în desfăşurare pentru gestionarea acestor substanţe. De altfel, autorii au subliniat că rezultatele indică asocieri şi nu dovedesc o relaţie cauzală.
Expunerea la PFAS este frecventă la nivelul populaţie, iar evitarea totală a contactului cu aceste substanţe este greu de realizat în practică.
Reducerea expunerii, acolo unde este posibil, prin utilizarea de filtre certificate pentru apă, respectarea avertizărilor locale privind calitatea apei şi limitarea contactului cu materiale rezistente la pete sau grăsimi, poate reprezenta o măsură adecvată, potrivit cercetătorilor.
Aceştia precizează însă că reducerea semnificativă a riscurilor depinde în mare măsură de intervenţiile autorităţilor, prin politici de reglementare şi prin programe de decontaminare implementate la nivel comunitar.
