Pacienţii din România, încurajaţi să raporteze reacţiile adverse la medicamente printr-o campanie internaţională la care participă şi ANMDMR

Pacienţii din România, încurajaţi să raporteze reacţiile adverse la medicamente printr-o campanie internaţională la care participă şi ANMDMR

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) participă şi în acest an la campania derulată la nivel mondial pentru promovarea conştientizării importanţei raportării reacţiilor adverse suspectate ale medicamentelor. În acest an, tema campaniei este: “Cu toţii avem un rol în siguranţa medicamentelor de uz uman. Raportând reacţiile adverse, împreună putem face medicamentele mai sigure pentru toţi”. Campania este organizată în contextul în care datele disponibile arată că mai puţin de o zecime din reacţiile adverse sunt raportate în realitate.

Campania este organizată în perioada 3-9 noiembrie 2025, fiind a zecea campanie anuală de tip social media #MedSafetyWeek.

Campania implică în acest an 130 de agenţii de reglementare a medicamentelor şi mai multe organizaţii nonguvernamentale din 117 ţări, pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa raportării efectelor secundare ale medicamentelor.

Medicamentele salvează vieţi şi îmbunătăţesc sănătatea a milioane de oameni din întreaga lume, însă uneori ele pot provoca şi reacţii adverse neaşteptate.

Prin raportarea reacţiilor adverse suspectate atunci când acestea apar, autorităţile de reglementare pot lua măsuri pentru a spori siguranţa medicamentele de uz uman.

ANMDMR, asemenea celorlalte agenţii de reglementare din domeniul medicamentelor de uz uman, utilizează rapoartele de reacţii adverse primite de la pacienţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii pentru a monitoriza siguranţa medicamentelor şi pentru a preveni eventualele riscuri asociate medicamentelor.

Totuşi, cercetările arată că doar între 5% şi 10% dintre reacţiile adverse suspectate sunt raportate.

“Aceasta înseamnă că vedem doar vârful aisbergului şi că poate dura mai mult timp până să identificăm probleme importante legate de siguranţa medicamentelor. Prin creşterea gradului de conştientizare prin campania #MedSafetyWeek, ne dorim ca mai mulţi oameni să conştientizeze că raportarea lor contează”, a declarat preşedintele ANMDMR, Răzvan Prisada, citat într-un comunicat al instituţiei.

Orice persoană poate raporta reacţiile adverse suspectate către ANMDMR accesând pagina de internet a agenţiei, secţiunea Raportează o reacţie adversă.

Potrivit specialiştilor, toate medicamentele pot provoca reacţii adverse la unii pacienţi. Din această cauză, există etape implementate în vederea monitorizării continue a siguranţei medicamentelor, după ce acestea au fost puse pe piaţă.

Scopul monitorizării siguranţei este colectarea mai multor informaţii despre reacţiile adverse cunoscute, precum şi identificarea unor reacţii adverse noi. ANMDMR subliniază astfel, importanţa raportării efectelor secundare prin intermediul paginii “Raportează o reacţie adversă”.

Toate rapoartele de reacţii adverse sunt evaluate şi examinate de către experţii ANMDMR pentru a determina paşii corecţi care să protejeze pacienţii din România de efectele adverse ale medicamentelor.

#MedSafetyWeek este o campanie internaţională condusă de Centrul de Monitorizare Uppsala (UMC), Centrul de colaborare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Monitorizarea Internaţională a Drogurilor. Campania este susţinută de OMS şi de membrii Coaliţiei Internaţionale a Autorităţilor de Reglementare a Medicamentelor (ICMRA).

viewscnt