Limfedemul secundar, o afecţiune caracterizată prin umflarea progresivă a membrelor, ar putea fi legat de acumularea excesivă de colesterol în piele şi în jurul vaselor limfatice. Un studiu internaţional în modele experimentale arată că reducerea acestor depuneri scade inflamaţia şi edemul şi este asociată cu îmbunătăţirea drenajului limfatic la pacienţi.
O echipă internaţională coordonată de cercetători de la National University din Singapore a asociat limfedemul secundar cu acumularea excesivă de colesterol în piele şi în jurul vaselor limfatice.
Limfedemul secundar apare prin afectarea drenajului limfatic şi se manifestă prin umflare progresivă, creşterea ţesutului adipos, inflamaţie şi fibroză. Afecţiunea apare frecvent după tratamente oncologice, infecţii sau traumatisme.
Vasele limfatice transportă colesterolul din ţesuturile periferice înapoi în circulaţie şi au rol în supravegherea imună, echilibrul lichidelor tisulare şi transportul lipidelor.
Cercetătorii au analizat probe de piele care au inclus toate straturile cutanate şi probe de plasmă de la femei sănătoase şi de la paciente cu limfedem secundar stadiile 2, 2b şi 3.
Ţesuturile au fost evaluate histologic pentru structura ţesutului adipos dermic, distribuţia celulelor imune, depunerile de colagen, morfologia vaselor limfatice şi acumulările de colesterol. Profilarea genică şi proteică a urmărit modificări ale markerilor specifici adipocitelor şi ale factorilor circulanţi măsuraţi în plasmă. În paralel, au fost utilizate două modele murine care reproduc disfuncţia limfatică.
În pielea afectată de limfedem s-au acumulat cantităţi crescute de colesterol liber, iar nivelul acestuia a fost cu atât mai mare cu cât boala era într-un stadiu mai avansat, comparativ cu ţesutul sănătos.
În stadiul 2 au fost observate depozite dense atât în derm, cât şi în ţesutul adipos dermic, confirmate prin spectrometrie de masă. Infiltrarea macrofagelor a crescut, formând structuri „în coroană” în jurul adipocitelor degenerescente. Depunerea de colagen s-a extins progresiv din compartimentele adipoase către derm. Vasele limfatice au prezentat dilatare şi modificări morfologice.
Analiza expresiei genice a arătat scăderea nivelurilor PPARG, FABP4, ADIPOQ şi LEP, factori implicaţi în diferenţierea adipocitelor (formarea şi maturarea celulelor adipoase) şi metabolismul lipidic, sugerând afectarea mecanismelor normale de control ale celulelor adipoase. Nu au fost identificate diferenţe semnificative în expresia genelor inflamatorii în probele cutanate ale pacientelor.
Secţiuni de piele umană colorate pentru perilipină (marker al adipocitelor) şi factorul XIII (FXIII; un marker al macrofagelor), şi cu DAPI - un colorant fluorescent folosit frecvent în microscopie pentru a evidenţia nucleul celulelor. Săgeţile indică pierderea expresiei perilipinei în adipocite. Sursa: Nature (2026).
La pacientele care au beneficiat de proceduri microchirurgicale pentru îmbunătăţirea drenajului limfatic, biopsiile recoltate ulterior au arătat scăderea colesterolului liber din piele.
La 18–21 de luni după anastomoza limfatico-venoasă, probele au indicat reducerea colesterolului liber, tendinţă spre diminuarea hipertrofiei adipocitelor, creşterea densităţii acestora, mai puţine structuri „în coroană” şi reducerea depunerilor de colagen. Valorile colesterolului plasmatic total au rămas în limite normale, cu creşteri modeste doar la pacientele în stadiul 2.
Într-un caz de stadiu 3 tratat prin reducerea chirurgicală a volumului tisular şi transfer de ganglioni limfatici vascularizaţi, s-au observat reducerea volumului membrului, îmbunătăţirea drenajului la limfoscintigrafie şi refacerea delimitării dintre derm şi ţesutul adipos dermic, cu fibroză redusă şi un număr mai mic de celule încărcate cu lipide (aşa-numitele celule spumoase) în probele postoperatorii.
În modelele murine, şoarecii cu deficit de apolipoproteină E au prezentat iniţial transport limfatic afectat, îngroşarea extremităţilor, retenţie de lichid în piele şi acumulare de celule inflamatorii în ţesut, şi depuneri de colagen, predominant în ţesutul adipos dermic. Colesterolul liber a crescut în piele şi s-a concentrat în acest compartiment, asociat cu macrofage şi fibroblaste cu aspect spumos.
Intervenţiile de eliminare a colesterolului au redus cantitatea de colesterol acumulată în ţesuturi şi au ameliorat edemul. Lipoproteinele cu densitate mare (HDL) şi apolipoproteina A-I au redus depunerile cutanate de colesterol, iar apolipoproteina A-I a diminuat edemul extremităţilor după o săptămână de tratament.
Administrarea de ciclodextrină timp de opt săptămâni a scăzut colesterolul liber din piele, a crescut densitatea adipocitelor şi a redus infiltrarea macrofagelor, fără modificarea colesterolului plasmatic.
Într-un model experimental în care vasele limfatice au fost reconectate chirurgical, ciclodextrina a crescut rata de reconectare, iar blocarea receptorilor VEGFR2 şi VEGFR3 a anulat acest efect, sugerând implicarea semnalizării VEGF-C în regenerarea limfatică observată.
În prezent nu există un tratament curativ pentru limfedemul secundar. Studiile clinice anterioare cu agenţi antiinflamatori şi antifibrotici au avut rezultate limitate. Datele actuale susţin un model în care drenajul limfatic deficitar duce la acumularea excesivă de colesterol în ţesuturi, iar această acumulare este asociată cu remodelarea ţesutului adipos dermic, edem, inflamaţie şi fibroză.
Scăderea colesterolului acumulat în piele a redus edemul şi cantitatea de lipide din ţesuturi în modelele animale şi a stimulat refacerea vaselor limfatice printr-un mecanism dependent de semnalizarea VEGF-C, ceea ce indică faptul că depunerile de colesterol din ţesuturi pot reprezenta o posibilă ţintă terapeutică în limfedemul secundar.
Cercetarea fost publicată în luna februarie, în revista Nature.
