Endometrioza, o afecţiune cu implicaţii mult mai largi decât cele legate de reproducere

Endometrioza, o afecţiune cu implicaţii mult mai largi decât cele legate de reproducere

Endometrioza este o afecţiune ginecologică, despre care se cunosc puţine lucruri, dar care afectează la nivel global aproape 10% dintre femei, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Această boală cronică se poate manifesta la femeile de orice vârstă (între 18 si 50 de ani) şi se caracterizează prin prezenţa ţesutului uterin anormal (sau a ţesutului endometrial) în afara cavităţii uterine. Femeile care suferă de endometrioză se pot confrunta cu simptome cronice, dureroase şi debilitante, cu impact major asupra vietii sociale, întrucât această afecţiune poate duce la infertilitate. Adesea este nevoie de ani de zile pentru a obţine un diagnostic corect, care se face de obicei pe cale chirurgicală. Acum, cercetători din Statele Unite au descoperit peste 600 de corelaţii între această afecţiune ginecologică şi alte probleme de sănătate.

Oamenii de ştiinţă au identificat legături puternice între endometrioză şi o gamă largă de alte afecţiuni, inclusiv cancer, boala Crohn şi migrene, ca urmare a avansului tehnologic în analiza volumelor mari de date.

Endometrioza este o afecţiune dureroasă şi adesea ignorată, care afectează aproximativ una din zece femei la nivel mondial. În ciuda prevalenţei sale, diagnosticarea poate dura ani, iar opţiunile de tratament rămân limitate.

Acum, un nou studiu dezvăluie sute de conexiuni între endometrioză şi alte boli, adăugând dovezi suplimentare că aceasta nu este doar o afecţiune a sistemului reproducător, ci o „tulburare multisistemică” ce afectează întregul organism.

Aceste probleme „variază de la ceea ce ştiam sau suspectam deja, cum ar fi infertilitatea, bolile autoimune şi refluxul acid, până la aspecte neaşteptate, precum anumite tipuri de cancer, astm şi boli legate de ochi”, a declarat Umair Khan, unul dintre autorii studiului şi cercetător la Universitatea din California - San Francisco (UCSF), citat într-un comunicat.

Pentru acest studiu, echipa de la UCSF a analizat peste 43.000 de dosare medicale colectate din şase centre de sănătate, folosind algoritmi dezvoltaţi special pentru proiect.

Ei au parcurs istoricul medical al pacientelor pentru a identifica tipare între endometrioză şi alte probleme de sănătate.

Unele paciente aveau migrene, ceea ce susţine studiile anterioare care sugerează că medicamentele împotriva migrenei ar putea ajuta la tratarea endometriozei.

În total, au fost identificate peste 600 de corelaţii.

„Ssunt datele de care avem nevoie pentru a produce o schimbare semnificativă, ceea ce nu s-a întâmplat de zeci de ani. În sfârşit ne apropiem de un diagnostic mai rapid şi, sperăm, de tratamente personalizate pentru milioanele de femei care suferă de endometrioză”, a precizat dr. Linda Giudice, coautoare a studiului şi medic-cercetător în departamentul de obstetrică, ginecologie şi ştiinţe ale reproducerii la UCSF.

Pentru femeile care trăiesc cu endometrioză, impactul este semnificativ.

„Impactul asupra vieţii pacientelor este imens, de la relaţiile interpersonale, până la capacitatea de a avea un loc de muncă, o familie şi o stare de bine psihologică”, a completat dr. Giudice.

Tratamentul actual se bazează în principal pe terapia hormonală pentru a suprima ciclul menstrual sau pe intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea ţesutului afectat. În cazurile mai severe, pacientele pot suferi o histerectomie, îndepărtarea chirurgicală a uterului, deşi nici această intervenţie nu garantează ameliorarea simptomelor. Totodată, nu toate pacientele răspund bine la tratamentul hormonal, care poate avea efecte secundare severe.

Afecţiunea poate reveni după intervenţia chirurgicală, iar unele femei continuă să aibă dureri chiar şi după histerectomie.

Cercetătorii speră că noile descoperiri vor ajuta la îmbunătăţirea diagnosticării şi tratamentului acestei boli complexe.

„Avem acum atât instrumentele, cât şi datele necesare pentru a face o diferenţă pentru populaţia numeroasă de femei care suferă de endometrioză. Sperăm ca acest lucru să genereze o schimbare radicală în modul în care abordăm această tulburare”, a completat Marina Sirota, coautoare a studiului, profesor de pediatrie la UCSF.

Studiul, publicat joi, în revista Cell Reports Medicine, a utilizat metode computaţionale dezvoltate la UCSF pentru a analiza date anonimizate din dosarele medicale ale pacientelor, colectate din cele şase centre de sănătate ale Universităţii din California.

Studiul contribuie la consolidarea perspectivei tot mai acceptate potrivit căreia endometrioza este o afecţiune „multisistemică”, generată de disfuncţii care afectează întregul organism.

 

viewscnt