Expunerea femeilor însărcinate la anumite componente ale particulelor fine din aer, în special sulfaţi şi amoniu, poate fi asociată cu un risc crescut de tulburare de spectru autist (TSA) la copii, potrivit unui studiu amplu realizat de cercetători din Canada şi publicat recent în revista JAMA Network Open.
Cercetătorii au analizat datele a peste 2,1 milioane de copii născuţi în provincia canadiană Ontario pe parcursul a aproape două decenii, dintre care 19.569 au fost diagnosticaţi ulterior cu TSA.
Studiul s-a concentrat pe expunerea prenatală la particule fine în suspensie (PM2.5), particule cu diametrul mai mic de 2,5 micrometri, şi la alţi poluanţi precum ozonul şi dioxidul de azot, urmărind legătura dintre aceste expuneri şi riscul de autism.
Pentru a evalua nivelul de expunere, cercetătorii au estimat nivelul de expunere analizând zona de reşedinţă a mamei în perioada sarcinii, combinând informaţii oferite de sateliţi, modele de transport chimic al aerului, date de utilizare a terenului şi monitorizări la sol. Analiza a inclus compuşi precum carbonul negru (negru de fum), praful mineral, amoniul, nitraţii, materia organică, sulfaţii şi sarea marină.
Rezultatele au arătat că masa totală de PM2.5 în timpul sarcinii a fost asociată cu un risc crescut de autism, în special în cazul expunerii la sulfaţi între săptămânile 23–36 de gestaţie şi la amoniu între săptămânile 21–34. După aceste perioade, legătura generală dintre PM2.5 şi autism a dispărut, ceea ce sugerează că anumite etape din evoluţia creierului fetal sunt deosebit de vulnerabile la efectele poluării în acele perioade ale sarcinii.
De asemenea, expunerea la ozon în primul an de viaţă a fost corelată cu un risc mai mare de diagnostic de autism. Modelele statistice au evidenţiat perioade deosebit de sensibile între săptămânile 14 şi 32 de sarcină pentru PM2.5, între 23 şi 36 pentru sulfaţi, între 21 şi 34 pentru amoniu, şi între 26 şi 30 pentru ozon.
Componentele precum carbonul negru, materia organică, praful şi sarea marină nu au prezentat asocieri semnificative după ajustarea datelor, ceea ce indică faptul că nu întreaga masă de particule PM2.5 este la fel de toxică, ci doar anumiţi compuşi chimici.
Analizele detaliate au mai arătat că efectele estimate au fost mai pronunţate în mediul urban comparativ cu cel rural şi mai mari în rândul băieţilor. În cazul fetelor, doar sulfaţii au fost semnificativ asociaţi cu autismul. În plus, zonele cu venituri mai reduse şi cu o proporţie mai mare de populaţie formată din imigranţi au prezentat riscuri estimate mai mari.
Autorii concluzionează că expunerea prenatală la anumiţi compuşi ai particulelor fine, în special sulfaţi şi amoniu, este asociată cu un risc crescut de autism, în special în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină, dar experţii subliniază că rezultatele arată o corelaţie, nu o relaţie de cauzalitate.
Expunerea postnatală la ozon în primul an de viaţă pare, de asemenea, să contribuie la risc, subliniind importanţa factorilor de mediu timpurii pentru sănătatea dezvoltării creierului şi a funcţiilor cognitive.
