Sau de ce îngrijirea informală în România are nevoie de o strategie pe termen lung care să adreseze povara, costurile invizibile şi implicaţiile pentru sănătatea publică şi economie.
de Andra Bria, specialist în sănătate digitală
Îngrijirea informală reprezintă o componentă structurală a sistemelor de sănătate contemporane, în special în statele cu servicii subdezvoltate de îngrijire pe termen lung (long-term care, LTC).
Îngrijitorii informali - adesea membri ai familiei sau asistenţi personali - preiau responsabilităţi medicale, logistice şi emoţionale complexe, în absenţa unui cadru coerent de sprijin.
Oamenii învaţă, adesea pe calea dificilă, şi total neghidată, cum să administreze şi să monitorizeze medicaţia, cum să fie atenţi la schimbările stării de sănătate şi la cele comportamentale, cum să discute cu (şi adesea, să coordoneze) echipe medicale multiple, cum să facă faţă crizelor medicale şi psihologice, cum să asigure îngrijire zilnică (igienă, alimentaţie, mobilitate), suport emoţional şi social, cum să fie psiholog, mediator şi asistent medical, uneori de mai multe ori, în aceeaşi zi.
Îngrijirea informală s‑a consolidat de‑a lungul timpului pe baza unor norme culturale puternice, în care munca de îngrijire era văzută ca un gest altruist, o extensie naturală a responsabilităţilor familiale şi o expresie a obligaţiilor morale între membrii familiei. Acest tip de înţelegeri culturale este documentat în literatura internaţională ca fiind parte din motivaţiile tradiţionale ale îngrijitorilor, unde grija pentru părinţi sau alţi membri ai familiei este considerată o datorie morală şi socială, influenţată de norme de filialitate şi reciprocitate. (1)
Îngrijirea medicală vs îngrijirea socială
Politicile de susţinere a îngrijitorilor informali au fost adesea amânate de o separare istorică între îngrijirea medicală şi îngrijirea socială - în care prima a beneficiat de finanţare şi reglementare formală atentă - pe când a doua a fost lăsată în mare parte în grija familiilor şi voluntariatului.
Modelele tradiţionale de planificare a îngrijirii pe termen lung au favorizat instituţiile medicale şi spitalele, în timp ce îngrijirea socială, de acasă, sau comunitară, a fost subfinanţată şi fragmentată, ceea ce a limitat dezvoltarea unor politici integrate. (2)
Abia în ultimele două decenii acest model s‑a dovedit tot mai nesustenabil, pe fondul îmbătrânirii populaţiei şi creşterii prevalenţei bolilor cronice.
Astfel, sisteme de îngrijire din tot mai multe ţări au început să evidenţieze necesitatea integrării serviciilor sociale cu cele medicale şi să abordeze în mod explicit povara îngrijitorilor informali, recunoscând că externalizarea acestor responsabilităţi către familii, fără un sprijin adecvat, nu mai poate susţine cererea tot mai mare de îngrijire. (3)
Dovezi empirice sugerează că implicarea familiei în îngrijire contribuie la scăderea ratelor de reinternare şi reduce consumul de resurse clinice atunci când îngrijitorii sunt capabili să asigure continuitatea îngrijirii acasă, ceea ce, în mod ideal, ar trebui să fie recunoscut şi susţinut prin politici publice. (4)
Aspecte demografice ale îngrijirii informale
Îngrijirea informală: un rol majoritar feminin
Istoric, responsabilitatea îngrijirii informale a fost pusă în mod disproporţionat pe umerii femeilor atât în mediul domestic, cât şi în sectorul asistenţei sociale, generând o formă persistentă de muncă invizibilă, slab remunerată şi insuficient protejată din punct de vedere profesional. Datele din ţările OECD arată că majoritatea îngrijitorilor informali sunt femei, reprezentând în medie peste 60 % din totalul furnizorilor zilnici de îngrijire informală - ceea ce reflectă inegalităţile de gen în distribuţia responsabilităţilor de îngrijire. (5). Această distribuţie de gen se corelează cu venituri mai mici, întreruperi de carieră şi un risc crescut de sărăcie la vârsta pensionării. (6)
Îngrijirea la vârsta a doua: când îngrijitorii sunt şi ei seniori
O proporţie tot mai mare a îngrijitorilor informali sunt ei înşişi persoane în vârstă - adesea peste 55 sau 60 de ani - care îngrijesc parteneri, părinţi sau copii adulţi cu dizabilităţi. (7)
Îngrijitorii seniori se confruntă cu riscuri cumulative: declin funcţional propriu, acces limitat la piaţa muncii, excludere din programele de formare şi o probabilitate mai mare de a fi consideraţi „non-productivi” în politicile publice. În lipsa unor măsuri explicite de protecţie, această formă de discriminare de vârstă amplifică vulnerabilitatea atât a îngrijitorilor, cât şi a persoanelor îngrijite.
Îngrijitori tineri: o categorie invizibilă în criza îngrijirii informale
În completarea dimensiunilor de gen şi vârstă, datele recente evidenţiază apariţia şi creşterea unei categorii adesea invizibile în politicile publice: îngrijitorii tineri şi foarte tineri.
În numeroase ţări cu venituri medii şi ridicate, inclusiv în Europa şi America de Nord, adolescenţii şi adulţii tineri preiau responsabilităţi semnificative de îngrijire pentru membri ai familiei cu boli cronice, dizabilităţi sau tulburări de sănătate mintală.
Studiile internaţionale estimează că între 5% şi 8% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani sunt implicaţi în activităţi regulate de îngrijire, cu impact documentat asupra performanţei educaţionale, a sănătăţii mintale, a participării pe piaţa muncii şi a dezvoltării sociale. (8, 9)
Aceşti tineri se confruntă cu o formă particulară de invizibilitate instituţională: sistemele educaţionale şi de muncă sunt rareori adaptate pentru a recunoaşte sau acomoda rolul lor de îngrijire.
În practică, acest lucru se traduce prin lipsa unor mecanisme formale de flexibilizare a programului, concedii adaptate situaţiilor de îngrijire, opţiuni de muncă hibridă sau la distanţă şi protecţii împotriva penalizării profesionale sau academice.
Consecinţele includ rate mai mari de anxietate şi depresie, absenteism şcolar, abandon educaţional precoce şi limitarea oportunităţilor profesionale pe termen lung.
Integrarea îngrijitorilor tineri în politicile de sănătate publică şi educaţie - prin recunoaştere formală, servicii de consiliere, flexibilitate curriculară şi profesională şi sprijin financiar - este esenţială pentru a preveni reproducerea intergeneraţională a inegalităţilor şi pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a acestui sistem.
Complexitatea clinică a îngrijirii informale
Îngrijirea informală implică un set complex de activităţi cu relevanţă directă pentru sănătate. Acestea includ administrarea şi monitorizarea tratamentelor medicamentoase, observarea atentă a schimbărilor în starea de sănătate şi comportament ale persoanei îngrijite, precum şi comunicarea şi coordonarea cu diferite specialităţi medicale. Îngrijitorii gestionează crizele medicale şi psihologice care pot apărea, oferă suport emoţional continuu şi se ocupă de îngrijirea zilnică, de la igienă şi alimentaţie, până la mobilitate şi susţinere fizică.
În cazurile de tulburări psihice severe sau dizabilităţi cu potenţial agresiv, îngrijitorii sunt expuşi 24 de ore din 24 la stres intens, risc fizic şi suprasolicitare emoţională - fără rotaţie, fără respiro şi fără supervizare profesională.
Calitatea de îngrijitor informal ca factor de risc pentru mortalitate
Astfel, studii internaţionale indică faptul că ingrijirea informală are consecinţe directe nu doar asupra sănătăţii pacienţilor, ci inclusiv a îngrijitorilor. (10) (11)
Deseori, programul unui bolnav cronic necesită vigilenţă continuă – o stare de supraveghere permanentă care nu este compatibilă cu un sistem nervos în echilibru. Acest concept este clar documentat în literatura de specialitate. Studiile calitative arată că îngrijitorii persoanelor cu boli cronice sau demenţă rămân într-o stare constantă de alertă şi vigilenţă, observând fiecare semn al stării pacientului, chiar şi pe timpul nopţii, ceea ce provoacă oboseală cronică, stres şi efecte adverse asupra sănătăţii lor. (12)
Cercetările arată că stresul şi anxietatea aferente îngrijirii prelungite duc la burnout, depresie şi tulburări de somn, afecţiuni cardiovasculare şi epuizare emoţională. Cu cât responsabilităţile de supraveghere sunt mai continue, cu atât povara psihologică şi fizică a îngrijitorului creşte. (13)
Un fenomen care apare frecvent în situaţiile de îngrijire 24/7 este imposibilitatea de a întrerupe mental responsabilitatea – ceea ce afectează capacitatea de recuperare biologică a îngrijitorului. Aceasta este o caracteristică distinctă faţă de alte forme de muncă sau obligaţii sociale deoarece mintea rămâne în mod constant „în alertă” pentru a anticipa evenimentele nedorite şi nevoile pacientului. (14)
Chiar şi ţinând cont de vârstă, sex, educaţie şi starea de sănătate, îngrijitorii au un risc de deces cu aproximativ 63 % mai mare decât cei care nu oferă îngrijire. (15)
Femeile care oferă îngrijire pentru un soţ bolnav sau dependent au un risc de boli cardiovasculare aproape de două ori mai mare dacă oferă cel puţin 9 ore de îngrijire pe săptămână, comparativ cu femeile care nu oferă îngrijire. (16)
Politici existente în România şi limitările acestora
Măsurile actuale de sprijin pentru îngrijitorii informali sunt fragmentare şi insuficiente. Contractele pentru îngrijitori informali prevăd indemnizaţii reduse, lipsa recunoaşterii riscurilor ocupaţionale, absenţa respiro-ului şi lipsa serviciilor de navigare şi coordonare.(17, 18, 19)
În absenţa unei evaluări formale a nevoilor îngrijitorului - practică standard în ţări precum Regatul Unit sau Suedia - politicile româneşti tratează îngrijirea informală ca pe o extensie a obligaţiilor familiale, nu ca pe o componentă a sistemului de sănătate. (20)
Cheltuieli publice pentru îngrijirea pe termen lung în România
În România, cheltuielile publice pentru îngrijirea pe termen lung sunt extrem de reduse - doar aproximativ 0,3% din PIB, sub media UE/OECD de aproximativ 1,6–1,7% - iar capacitatea educării şi formării de personal formal este limitată, accentuând dependenţa de îngrijitorii informali. (21)
Instituţionalizare versus îngrijire informală
Îngrijirea instituţionalizată a unei persoane cu dizabilităţi severe presupune costuri publice de cel puţin 10.000 lei/lună, incluzând personal specializat 24/24, rotaţie de personal, terapii şi suport multidisciplinar, infrastructură şi protecţii ocupaţionale. (22)
În contrast, îngrijirea la domiciliu transferă responsabilitatea către un singur îngrijitor, elimină rotaţia şi respiro-ul, exclude protecţia pentru condiţii vătămătoare şi subcompensează sau nu compensează deloc munca prestată.
Această diferenţă nu reprezintă o eficientizare a costurilor, ci un transfer sistemic de costuri şi riscuri de la stat către indivizi. Costul real al îngrijirii rămâne comparabil, dar devine invizibil în bugetele publice.
Îngrijitorii informali: rol vital, sprijin limitat
Potrivit legislaţiei şi datelor actualizate pentru 2026, salariul de bază brut, pentru un asistent personal, după impozite şi contribuţii, este de aproximativ 2.600 lei/lună. Aceste venituri reprezentă echivalentul a puţin peste 500 EUR/lună în putere de cumpărare locală, semnificativ sub media salariilor din sănătate sau din serviciile sociale.
În 2024, spre deosebire de alte sectoare din sănătate şi asistenţă socială, asistenţii personali au fost excluşi dintr-o majorare de 20% a salariilor de bază prevăzută de OUG 19/2024.
Excluderea din politici publice de majorare salarială a accentuat percepţia de inechitate. Absenţa sporurilor sau a recompenselor pentru responsabilităţi complexe adaugă la vulnerabilităţile multiple ale acestei categorii.
Revizuirea facilităţilor fiscale - impact negativ asupra veniturilor nete ale beneficiarilor
Pe lângă subfinanţarea îngrijirii formale şi sprijinul inadecvat pentru îngrijitori, persoanele cu dizabilităţi însele se confruntă cu reduceri recente ale beneficiilor sociale şi fiscale care ameninţă şi mai mult bunăstarea familiilor şi reţeaua de îngrijire informală.
În 2026, conform modificărilor legislative şi fiscale adoptate de Guvern, persoanele cu handicap - inclusiv cele cu dizabilităţi grave sau accentuate - pierd scutiri de impozite locale pentru locuinţe şi mijloace de transport, ceea ce înseamnă că vor plăti taxe pentru clădiri şi autoturisme care anterior erau deductibile sau scutite pentru această categorie socială vulnerabilă.
Propuneri recente permit autorităţilor locale să execute silit indemnizaţiile asistenţilor personali pentru datorii la taxe locale, ceea ce riscă să reducă puterea de cumpărare a unora dintre cei mai vulnerabili beneficiari de sprijin social.
Aceste evoluţii legislative şi fiscale arată că sistemul fiscal şi de salarizare aplicabil asistenţilor personali este instabil şi supus schimbărilor politice, fără o protecţie robustă similară altor categorii socio-profesionale.
Într-un context în care sistemele de sănătate se confruntă cu deficit cronic de personal, capacitate instituţională limitată şi presiuni crescute asupra serviciilor, sprijinirea îngrijitorilor la domiciliu reprezintă nu doar o măsură de protecţie socială, ci o strategie eficientă de consolidare a capacităţii sistemului de sănătate.
Între îngrijire şi vulnerabilitate: cum putem susţine îngrijitorii informali
Având în vedere complexitatea responsabilităţilor îngrijitorilor informali, este nevoie de intervenţii dedicate de sprijin, inclusiv programe de instruire şi educaţie medicală, suport psihologic, acces facil la servicii de consiliere, precum şi politici care să le recunoască şi să le recompenseze corect efortul.
Pentru a sprijini efectiv îngrijitorii, politicienii ar putea implementa măsuri concrete precum: perioade de micro-concediu plătit dedicate îngrijitorilor, acces la centre de zi, discount-uri la serviciile de asistenţă la domiciliu, programe finanţate de suport psihologic şi consiliere, acces facil la traininguri şi educaţie medicală, reduceri de taxe sau credite fiscale, programe de vizibilitate, precum şi recunoaşterea formală a contribuţiei lor în legislaţie şi în planurile naţionale de sănătate.
Respiro garantat – o măsură de prevenţie clinică
Intervenţiile care reduc durata de vigilenţă continuă (de exemplu, servicii de respiro structurate) pot contribui la scăderea stresului şi burnout-ului, deoarece le oferă îngrijitorilor perioade de „deconectare” din starea de alertă permanentă, îmbunătăţind sănătatea psihică a acestora (23, 24, 25, 26).
Servicii de navigare şi coordonare – pentru reducerea erorilor şi poverii cognitive
Complexitatea sistemelor de îngrijire sporeşte încărcătura cognitivă a acestei categorii sociale, care trebuie să supravegheze, planifice, coordoneze tratamente şi resurse. Serviciile de navigare reduc această povară şi îmbunătăţesc accesul la resursele adecvate.
Recunoaşterea condiţiilor vătămătoare – ca protecţie ocupaţională
Literatura arată că îngrijirea informală este asociată nu doar cu stres şi burnout, ci şi cu efecte somatice precum tulburări ale ritmului circadian şi afectarea calităţii somnului – consecinţe care demonstrează faptul că această muncă produce efecte fiziologice reale, identice cu locurile de muncă cu risc ridicat. (27, 28)
Compensaţie financiară proporţională cu responsabilitatea
Studiile arată că povara îngrijitorilor este legată de durata şi intensitatea responsabilităţilor lor - un suport financiar proporţional le-ar oferi un tampon economic şi le-ar reduce stresul asociat îngrijirii continue. (29)
Îngrijirea informală susţine în mod tacit sistemul de sănătate din România, dar fără sprijin adecvat produce riscuri clinice, sociale şi economice semnificative.
Îngrijitorii informali funcţionează deja ca o extensie de facto a infrastructurii de îngrijire, absorbând volume semnificative de muncă clinică şi non-clinică care, în absenţa lor, ar necesita personal specializat, paturi instituţionale şi costuri publice substanţial mai mari.
Investiţiile în sprijinul îngrijitorilor - prin formare, respiro, suport financiar, servicii de navigare şi integrare cu echipele medicale - cresc capacitatea funcţională a sistemului, limitat deja de timpi lungi de formare şi constrângeri bugetare.
Perspective comparative internaţionale
În statele cu sisteme de îngrijire pe termen lung (LTC) bine dezvoltate, politicile publice recunosc explicit rolul îngrijitorilor informali şi le oferă sprijin concret. 30, 31, 32
Europa
În Suedia, îngrijitorii informali beneficiază de evaluări individualizate ale nevoilor lor şi chiar până la ~100 de zile de concediu plătit pentru îngrijire, ca parte a sistemului social de suport. (33)
În Germania, legislaţia de LTC oferă sprijin financiar, acoperă servicii de respiro şi permite reduceri ale orelor de muncă sau concedii extinse pentru îngrijitori, precum şi acces la training şi consiliere. (34)
În Franţa, îngrijitorii pot accesa concedii plătite sau neplătite pentru îngrijirea rudelor dependente (inclusiv până la 3 luni sau mai mult în anumite cazuri), împreună cu alocaţii zilnice şi acces la servicii de respiro, educaţie şi consiliere. (35)
Statele Unite şi Canada
În Statele Unite, legislaţia precum RAISE Family Caregivers Act (2018) a creat un plan naţional pentru sprijinul îngrijitorilor informali prin educare, flexibilitate la locul de muncă şi respiro, iar Elizabeth Dole Home Care Act (2025) a extins sprijinul pentru veterani şi îngrijitorii acestora, inclusiv prin servicii de îngrijire la domiciliu şi de navigare centralizate. (36)
Există, de asemenea, coaliţii de advocacy, cum ar fi Caring Across Generations şi Family Caregiver Alliance, care lucrează la politici de susţinere a îngrijitorilor şi crearea de locuri de muncă în acest domeniu.
În Canada, mişcările pentru politici publice includ iniţiative ale Canadian Centre for Caregiving Excellence care promovează o National Caregiving Strategy pentru sprijin financiar, concedii şi acces la servicii specializate, şi crearea unui National Caregiving Caucus la nivel federal pentru a aduce vocea îngrijitorilor în dezbaterile politice.
Guvernul canadian recunoaşte de asemenea aproape 8 milioane de îngrijitori şi oferă credite fiscale precum Canada Caregiver Credit pentru a atenua povara financiară. În plus, în ambele ţări există un sector privat dezvoltat de furnizori de îngrijire, tehnologii digitale şi servicii de suport care completează sprijinul formal şi informal şi furnizează respiro, educaţie şi instrumente logistice pentru îngrijitori.
Asia
Japonia oferă un exemplu de sistem naţional prin asigurarea obligatorie pentru îngrijire pe termen lung (LTCI), care oferă beneficii extinse pentru servicii de îngrijire la domiciliu şi în comunitate, reducând povara asupra familiilor care altfel ar oferi îngrijire neplătită. Această schemă, introdusă în anul 2000, sprijină milioane de persoane în vârstă cu nevoi de asistenţă şi ajută la diminuarea costurilor şi a timpului dedicat de membrii familiei pentru îngrijire. (37)
Tot în Asia, în Singapore, sprijinul pentru îngrijitori a evoluat prin programe care combină subvenţii financiare cu servicii de respiro, cursuri de instruire şi reţele de sprijin comunitar- cum este Project Carer Matters, care oferă îngrijitorilor training, resurse şi asistenţă emoţională pentru a-şi gestiona mai bine responsabilităţile. (38)
Îngrijirea informală - domeniu legitim de intervenţie de sănătate publică
Iniţiativele recente la nivel global reflectă o schimbare de paradigmă: recunoaşterea îngrijirii informale ca infrastructură socială critică şi a îngrijitorilor ca actori esenţiali ai sistemului de sănătate.
Această schimbare nu este doar una tehnică sau bugetară, ci una profund normativă, care contestă moştenirea istorică a muncii de îngrijire ca obligaţie privată, feminizată şi invizibilă, şi o repoziţionează ca domeniu legitim de intervenţie de sănătate publică, echitate socială şi dezvoltare economică.
Instituţii suprasolicitate şi familii epuizate - sau sprijinite?
Dovezile internaţionale arată că susţinerea îngrijirii la domiciliu reduce accesarea serviciilor de urgenţă şi reinternările, contribuind la o alocare mai eficientă a resurselor clinice. (39, 40, 41)
În acelaşi timp, această abordare are un efect structural asupra coeziunii sociale: sprijinirea îngrijitorilor consolidează reţelele comunitare, reduce izolarea socială şi întăreşte capacitatea familiilor şi comunităţilor.
Politicile publice care susţin îngrijirea la domiciliu pot crea un model mai rezilient, distributiv şi adaptativ de furnizare a îngrijirii - esenţial într-o societate marcată de îmbătrânire demografică şi creşterea prevalenţei bolilor cronice.
Bibliografie
- Di Pollina L, Guessous I, Petoud V, Combescure C, Buchs B, Schaller P, Kossovsky M, Gaspoz JM. Integrated care at home reduces unnecessary hospitalizations of community-dwelling frail older adults: a prospective controlled trial. BMC Geriatr. 2017 Feb 14;17(1):53. doi: 10.1186/s12877-017-0449-9. PMID: 28196486; PMCID: PMC5310012.
- OECD (2025), The Economic Benefit of Promoting Healthy Ageing and Community Care, OECD Health Policy Studies, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/0f7bc62b-en.
- Kim H, Ko SH, Park S. Comparative study on informal caregiver support policies in the long-term care system for older adults among South Korea, the United Kingdom, and Sweden. Journal of International and Comparative Social Policy. 2024;40(3):360-379. doi:10.1017/ics.2025.10057
- Mutoniwase E, Cheng Z, Cai X, Li Y. Better State Support for Family Caregivers Linked to Lower Hospitalization Rates Among Older Adults Living With Dementia. J Appl Gerontol. 2025 Aug 11:7334648251365673. doi: 10.1177/07334648251365673. Epub ahead of print. PMID: 40790898; PMCID: PMC12352608.
- Clément Pimouguet, T. Lavaud, J.F. Dartigues, C. Helmer, Dementia case management effectiveness on health care costs and resource utilization: a systematic review of randomized controlled trials, The Journal of nutrition, health and aging, Volume 14, Issue 8, 2010, ISSN 1279-7707, https://doi.org/10.1007/s12603-010-0314-4.
- Park, S.Y., Lee, J.B., Lee, T. et al. Relationship between caregiving burden and alterations in circadian rhythms among spousal caregivers of individuals with cognitive impairment. BMC Geriatr 25, 652 (2025). https://doi.org/10.1186/s12877-025-06316-7
- Ha-Linh Quach, Jeremy Lim-Soh, Rahul Malhotra, Psychological resilience and sleep quality of family caregivers of older adults with functional limitations: A weighted comparison with non-caregivers, Sleep Medicine, Volume 133, 2025, 106628, ISSN 1389-9457, https://doi.org/10.1016/j.sleep.2025.106628.
- Wagle S, Yang S, Osei EA, Katare B, Lalani N. Caregiving Intensity, Duration, and Subjective Financial Well-Being Among Rural Informal Caregivers of Older Adults with Chronic Illnesses or Disabilities. Healthcare (Basel). 2024 Nov 13;12(22):2260. doi: 10.3390/healthcare12222260. PMID: 39595458; PMCID: PMC11593738.
- Litzelman K, Harnish A. Caregiver Eligibility for Support Services: Correlates and Consequences for Resource Utilization. J Appl Gerontol. 2022 Feb;41(2):515-525. doi: 10.1177/0733464820971134. Epub 2020 Nov 6. PMID: 33155498; PMCID: PMC8099921.
- Utz RL. Caregiver Respite: An Essential Component of Home- and Community-Based Long-Term Care. J Am Med Dir Assoc. 2022 Feb;23(2):320-321. doi: 10.1016/j.jamda.2021.12.020. Epub 2021 Dec 28. PMID: 34971592; PMCID: PMC9052870.
- Conlin MM, Caranasos GJ, Davidson RA. Reduction of caregiver stress by respite care: a pilot study. South Med J. 1992 Nov;85(11):1096-100. doi: 10.1097/00007611-199211000-00010. PMID: 1439947.
- Ameer Lambrias, Jennifer Ervin, Yamna Taouk, Tania King, A systematic review comparing cardiovascular disease among informal carers and non-carers, International Journal of Cardiology Cardiovascular Risk and Prevention, Volume 16, 2023, 200174, ISSN 2772-4875, https://doi.org/10.1016/j.ijcrp.2023.200174.
- Schulz R, Beach SR. Caregiving as a Risk Factor for Mortality: The Caregiver Health Effects Study. JAMA. 1999;282(23):2215–2219. doi:10.1001/jama.282.23.2215
- Chew, E.Y.H.; Ong, Z.L.; Glass, G.F., Jr.; Chan, E.-Y. ‘24/7’ Caregiving: A Qualitative Analysis of an Emerging Phenomenon of Interest in Caregiving. Int. J. Environ. Res. Public Health 2022, 19, 17046. https://doi.org/10.3390/ijerph192417046
- Cejalvo, E.; Martí-Vilar, M.; Gisbert-Pérez, J.; Badenes-Ribera, L. Stress as a Risk Factor for Informal Caregiver Burden. Healthcare 2025, 13, 731. https://doi.org/10.3390/healthcare13070731
- Ribeiro O, Araújo L, Figueiredo D, Paúl C, Teixeira L. The Caregiver Support Ratio in Europe: Estimating the Future of Potentially (Un)Available Caregivers. Healthcare (Basel). 2021 Dec 22;10(1):11. doi: 10.3390/healthcare10010011. PMID: 35052175; PMCID: PMC8775661.
- Dixe, M.d.A.C.R., da Conceição Teixeira, L.F., Areosa, T.J.T.C.C. et al. Needs and skills of informal caregivers to care for a dependent person: a cross-sectional study. BMC Geriatr 19, 255 (2019). https://doi.org/10.1186/s12877-019-1274-0
- Broese van Groenou MI, De Boer A. Providing informal care in a changing society. Eur J Ageing. 2016;13(3):271-279. doi: 10.1007/s10433-016-0370-7. Epub 2016 Apr 15. PMID: 27610055; PMCID: PMC4992501.
- Kanda K, Sakurazawa H, Yoshida T. International Comparison of Social Support Policies on Long-Term Care in Workplaces in Aging Societies. Int J Environ Res Public Health. 2022 Mar 10;19(6):3284. doi: 10.3390/ijerph19063284. PMID: 35328971; PMCID: PMC8955393.
- Shrestha, S., Arora, S., Hunter, A. et al. Changing dynamics of caregiving: a meta-ethnography study of informal caregivers’ experiences with older immigrant family members in Europe. BMC Health Serv Res 23, 43 (2023). https://doi.org/10.1186/s12913-023-09023-4
Andra Bria este expert în sănătate digitală şi politici sociale - dezvoltând produse digitale şi campanii de advocacy şi comunicare, pentru un ecosistem medical mai echitabil şi centrat pe pacient. Publicaţiile şi proiectele sale pot fi explorate pe substack.com/@andrabria şi pe andrabria.com.
