Asociaţia Prematurilor cere acţiuni imediate pentru copiii născuţi înainte de termen

Asociaţia Prematurilor cere acţiuni imediate pentru copiii născuţi înainte de termen

Asociaţia Prematurilor solicită intervenţii rapide pentru a asigura copiilor născuţi înainte de termen şansa la o viaţă normală, între care implementarea Carnetului Prematurilor, ce asigură transferul corect de informaţii între neonatologi, pediatri şi terapeuţi şipermite o monitorizare optimă până la vârsta de 7 ani.

Asociaţia a organizat conferinţa de presă „Eroi în scutece: Călătoria Prematurilor”, un eveniment inedit desfăşurat la bordul unui autobuz simbolic, menit să aducă în atenţia publică şi a decidenţilor realităţile dramatice ale prematurităţii şi necesitatea unor politici de sănătate coerente, integrate într-o Strategie Naţională pentru îngrijirea bebeluşilor născuţi prematur.

Evenimentul a reunit o echipă multidisciplinară de experţi care au transmis un semnal de alarmă privind criza actuală din sistemul de îngrijire neonatală şi au pledat pentru măsuri urgente menite să îmbunătăţească supravieţuirea şi calitatea vieţii copiilor născuţi înainte de termen.

„Mesajul transmis din trafic a fost clar: aceşti mici eroi nu mai pot aştepta. Sistemul are nevoie de intervenţii rapide pentru a le asigura şansa la o viaţă normală. Carnetul Prematurilor nu este un moft, ci o necesitate medicală esenţială. El asigură transferul corect de informaţii între neonatologi, pediatri şi terapeuţi, garantând o monitorizare optimă până la vârsta de 7 ani. Am demonstrat astăzi că soluţiile există; este nevoie doar de voinţă instituţională pentru implementare. Legiferarea terapiei „kangaroo care” este, de asemenea, esenţială şi prioritară. Şi dacă vom reuşi, prin această lege, ca nicio mamă din România să nu mai privească neputincioasă printr-un geam de incubator, atunci vom şti că am făcut ceea ce contează cu adevărat”, a declarat Diana Gămulescu, preşedintele Asociaţiei Prematurilor şi Co-iniţiator al „Carnetului Prematurului”.

Iniţiativa Dianei Gămulescu şi a lui Carmen Dumitru, general manager la ABC Edu, privind implementarea Carnetului Prematurului şi a terapiei Kangaroo Care a fost lansată anterior la Camera Deputaţilor, în cadrul Comisiei pentru Sănătate şi Familie, iar în prezent proiectul este complet revizuit şi pregătit să fie retransmis autorităţilor pentru analiză şi adoptare.

Acest demers reconfirmă angajamentul Asociaţiei Prematurilor de a transforma propunerile legislative în măsuri concrete, aplicabile la nivel naţional.

Potrivit statisticilor oficiale, în 2024, din totalul de 148.916 naşteri, 12.782 de copii au venit pe lume prematur. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Bucureşti (1.388), Iaşi (760), Cluj (476) şi Ilfov (472), ceea ce evidenţiază o presiune critică asupra marilor centre medicale şi o nevoie urgentă de dotări şi resurse umane suplimentare.

În cadrul conferinţei, medicii şi specialiştii au subliniat faptul că supravieţuirea prematurilor depinde de o abordare integrată - de la prevenţie până la monitorizarea post-externare.

Diana Gămulescu a pledat pentru adoptarea naţională a Carnetului Prematurului, un instrument esenţial care asigură continuitatea îngrijirii şi comunicarea fluidă între neonatologi, pediatri şi terapeuţi, monitorizând evoluţia complexă a copilului până la 7 ani.

„Este timpul ca prematurii din România să fie cu toţii incluşi într-un Registru Naţional al Prematurilor, funcţional, la care să participe toate maternitatile din ţară. Doar aşa putem avea o imagine reală asupra prematurităţii. De asemenea, este esenţială crearea unor centre regionale de follow-up, astfel încât munca depusă de neonatologi să fie completată multidisciplinar şi calitatea vieţii acestor copii să atingă standarde cât mai înalte”, a declarat dr. Vlad Dima, medic specialist Neonatologie.

În contextul acestor realităţi, Asociaţia Prematurilor a înaintat un Apel oficial către autorităţi, solicitând standardizarea şi implementarea Carnetului Prematurului în toate maternităţile din ţară, integrarea şi susţinerea oficială a terapiei Kangaroo Care, prioritizarea suportului psihologic pentru părinţi, stimularea tactilă precoce în secţiile neonatale ca standard de îngrijire, precum şi investiţii în modernizarea şi dotarea secţiilor de Terapie Intensivă Neonatală.

Asociaţia Prematurilor este singurul ONG din România acreditat pe prematuritate conform Legii nr. 197/2012 privind calitatea serviciilor sociale. Până în prezent, asociaţia a donat peste 150 de echipamente medicale moderne în 22 de oraşe din România şi este iniţiatoarea implementării terapiei „Kangaroo Care” în 15 maternităţi.

Organizaţia dezvoltă programe dedicate copiilor născuţi prematur, părinţilor şi personalului medical de la neonatologie, reuneşte experţi din diferite domenii şi susţine ateliere, webinarii, proiecte de prevenţie şi campanii de conştientizare.

viewscnt