Femeile aflate la menopauză şi diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 care urmează terapie de substituţie hormonală (HRT) sub formă de pastile cu administrare orală se confruntă cu un risc semnificativ mai mare de complicaţii cardiovasculare, comparativ cu cele care folosesc plasturi transdermici, care eliberează treptat medicamentele. Potrivit unui studiu de amploare, prezentat la reuniunea anuală a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), care se desfăşoară la Viena între 15 şi 19 septembrie, experţii arată că utilizarea terapiei hormonale orale dublează riscul de embolie pulmonară şi creşte cu 21% riscul de boală coronariană.
Terapia de substituţie hormonală este utilizată pentru ameliorarea simptomelor neplăcute ale menopauzei, precum bufeurile şi transpiraţiile nocturne. Aceasta poate fi administrată sub formă de monoterapie cu estrogen administrată oral, sau în combinaţie cu progesteron, dar şi prin plasturi, geluri sau creme.
Cercetări anterioare au indicat o posibilă legătură între HRT şi riscul crescut de boli cardiovasculare sau anumite tipuri de cancer, însă datele referitoare la femeile cu diabet zaharat de tip 2 au fost până acum limitate, în ciuda prevalenţei crescute a acestei afecţiuni în rândul femeilor aflate la postmenopauză.
Pentru a clarifica aceste riscuri, cercetătorii au analizat date reale provenite din baza globală TriNetX, care include informaţii medicale electronice de la 140 de organizaţii din Europa şi Statele Unite.
Studiul a inclus 36.855 de femei, cu o vârstă medie de 59 de ani, urmărite pe o perioadă de cinci ani. Au fost evaluate evenimente precum embolia pulmonară (blocajul unei artere pulmonare cu un cheag de sânge), tromboza venoasă profundă, boala coronariană, accidentul vascular cerebral (AVC) ischemic, precum şi cancerele de sân, ovarian şi de endometru.
Rezultatele au evidenţiat diferenţe majore între metodele de administrare a HRT.
Femeile cu diabet zaharat de tip 2 care au utilizat terapia hormonală orală au prezentat un risc dublu de embolie pulmonară şi un risc cu 21% mai mare de boală coronariană, comparativ cu cele care au folosit plasturi transdermici.
În schimb, nu s-au observat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte riscul de tromboză venoasă profundă, AVC sau cancere estrogen-sensibile între cele două forme de administrare.
Explicaţia propusă de cercetători este că, în cazul administrării orale, estrogenul este metabolizat iniţial în ficat, ceea ce poate perturba echilibrul între proteinele implicate în coagulare şi cele anticoagulante, spre deosebire de administrarea prin piele, unde estrogenul ajunge direct în circulaţia sanguină, la doze mai mici.
Analizele suplimentare au arătat că, în comparaţie cu femeile cu diabet zaharat de tip 2 care nu urmează deloc HRT, cele care utilizează plasturi prezintă un risc cu 25% mai mic de boală coronariană, fără o creştere a riscului de embolie pulmonară, tromboză, AVC sau cancer. Aceste rezultate sugerează că terapia administrată prin piele cu ajutorul unui sistem transdermic de cedare a medicamentului (TDD / plasture transdermic) ar putea fi o opţiune mai sigură pentru femeile cu diabet zaharat de tip 2.
„Rezultatele studiului nostru indică faptul că utilizarea dozelor aprobate de terapie de substituţie hormonală administrată prin plasturi transdermici pe durata de cinci ani a studiului, este sigură pentru femeile de vârstă mijlocie cu diabet zaharat de tip 2, fără a creşte riscul de complicaţii cardiovasculare sau de cancere sensibile la estrogen. În schimb, concluziile noastre arată că terapia hormonală orală cu estrogen nu ar trebui recomandată femeilor cu această afecţiune”, a declarat dr. Matthew Anson, coordonatorul studiului, de la University of Liverpool, din Marea Britanie, citat într-un comunicat al Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD / European Association for the Study of Diabetes) cu prilejul reuniunii anuale EASD2025 care se desfăşoară la Viena între 15 şi 19 septembrie.
Cercetătorii atrag atenţia că decizia de a începe terapia hormonală este una dificilă pentru multe femei şi speră ca aceste date să ajute atât pacientele, cât şi medicii, să aleagă cea mai sigură formă de tratament.
Totuşi, autorii subliniază că studiul este retrospectiv, bazat pe date reale, ceea ce înseamnă că pot exista factori neanalizaţi care au influenţat rezultatele. De asemenea, majoritatea participantelor au fost femei caucaziene, ceea ce limitează generalizarea concluziilor la alte grupuri etnice.
Rezultatele evidenţiază importanţa personalizării terapiei hormonale la femeile cu diabet zaharat de tip 2, în special în ceea ce priveşte alegerea formei de administrare, pentru a minimiza riscurile cardiovasculare şi a îmbunătăţi calitatea vieţii.
