Vaccinurile sunt folosite în principal pentru prevenirea bolilor infecţioase, însă cercetări recente explorează dacă unele dintre ele pot avea efecte mai largi asupra sănătăţii pe termen lung. Un nou studiu, bazat pe date din lumea reală, sugerează că imunizarea împotriva unei infecţii virale comune ar putea influenţa şi riscul de apariţie a demenţei.
Un program de sănătate publică din Ţara Galilor oferă, potrivit cercetătorilor, cele mai solide dovezi de până acum că un vaccin poate reduce riscul de demenţă.
Într-un studiu, condus de Stanford Medicine, oamenii de ştiinţă au analizat dosarele medicale ale adulţilor vârstnici şi au constatat că persoanele vaccinate împotriva zonei zoster au avut un risc cu 20% mai mic de a dezvolta demenţă în următorii şapte ani, comparativ cu cele nevaccinate.
Rezultate recente, publicate în revista Nature la începutul acestui an, susţin teoria tot mai discutată conform căreia virusurile care afectează sistemul nervos pot creşte probabilitatea de demenţă.
Acum, un alt studiu, publicat la începutul lunii decembrie în revista Cell, sugerează că vaccinul ar putea ajuta şi persoanele care au deja un diagnostic de demenţă, prin încetinirea progresiei bolii.
Zona zoster este o boală virală cunoscută pentru erupţia cutanată dureroasă pe care o produce şi este declanşată de acelaşi patogen care provoacă varicela (vărsta de vânt), virusul varicelo-zosterian (VZV). După infecţia cu VZV în copilărie, virusul rămâne inactiv în celulele nervoase pe tot parcursul vieţii. La vârste înaintate sau în condiţii de imunitate slăbită, virusul se poate reactiva şi poate provoca zona zoster.
Demenţa este un sindrom clinic caracterizat prin declin progresiv al funcţiilor cognitive, precum memoria, raţionamentul şi comunicarea, suficient de sever încât să afecteze viaţa de zi cu zi şi autonomia persoanelor. La nivel mondial, demenţa afectează peste 55 de milioane de persoane, cu aproximativ 10 milioane de noi diagnostice anual.
Timp de decenii, cercetările în acest domeniu s-au concentrat în special pe modificările cerebrale precum plăcile de proteine toxice beta-amiloid şi încurcăturile neurofibrilare tau, observate în creierul pacienţilor cu boala Alzheimer, cea mai frecventă formă de demenţă. Înregistrând un succes limitat în prevenirea sau tratarea afecţiunii, unii cercetători investighează acum şi alţi posibili factori implicaţi, inclusiv infecţii virale specifice.
Mai multe studii anterioare, bazate pe analiza dosarelor medicale, au sugerat o asociere între vaccinarea împotriva zonei zoster şi rate mai mici de demenţă, dar unele dintre ele au fost limitate de faptul că persoanele vaccinate tind, în general, să aibă comportamente de sănătate mai bune decât cele nevaccinate.
Factori precum alimentaţia sau activitatea fizică, care influenţează riscul de demenţă, nu sunt de obicei consemnaţi în registrele medicale şi pot distorsiona rezultatele.
Dr. Pascal Geldsetzer, medic şi conferenţiar universitar la Stanford, autor principal al noului studiu, a subliniat că aceste cercetări de asociere sunt vulnerabile tocmai pentru că cei care se vaccinează au profiluri diferite de sănătate faţă de cei care nu o fac. În urmă cu doi ani, medicul a remarcat că modul în care vaccinul anti–zona zoster a fost introdus în Ţara Galilor a creat, fără intenţie, o comparaţie obiectivă între persoane similare, cu mai puţine erori decât în studiile obişnuite. Vaccinarea, în acest caz, s-a făcut cu un vaccin cu virus viu atenuat (slăbit).
Programul de vaccinare a fost lansat la 1 septembrie 2013 şi a folosit un criteriu strict de vârstă: persoanele care aveau atunci 79 de ani puteau primi vaccinul timp de un an. Cei care împliniseră deja 80 de ani până la data începerii programului nu au mai intrat niciodată în schema de vaccinare, din cauza disponibilităţii limitate a vaccinului.
Echipa a analizat dosarele a peste 280.000 de adulţi cu vârste între 71 şi 88 de ani care nu aveau demenţă la începutul programului. Cercetătorii au comparat persoane aproape identice ca vârstă, diferenţa fiind că unii au avut acces la vaccin şi s-au vaccinat, iar ceilalţi nu au fost eligibili, din cauza disponibilităţii limitate a vaccinului, care a fost utilizat la persoane care nu împliniseră 80 de ani.
În următorii şapte ani, la persoanele vaccinate s-a observat o scădere cu aproximativ 37% a cazurilor de zona zoster, un rezultat similar cu cel observat în studii clinice, cu menţiunea că eficacitatea vaccinului viu atenuat scade în timp. Până în 2020, unul din opt adulţi vârstnici din acest grup, ajunşi la 86–87 de ani, a fost diagnosticat cu demenţă. Totuşi, cei care primiseră vaccinul împotriva virusului au avut un risc cu 20% mai mic de demenţă decât cei nevaccinaţi.
Cercetătorii au verificat dacă alte variabile ar fi putut influenţa riscul, dar nu au identificat diferenţe între grupuri privind alţi factori precum educaţia, alte vaccinări, tratamente preventive sau boli frecvente (diabet, boli cardiovasculare, cancer); singura diferenţă a fost numărul mai mic de diagnostice de demenţă la vaccinaţi. Asocierea s-a menţinut şi în analize suplimentare, care au inclus alte grupe de vârstă sau analiza separată doar a cazurilor în care demenţa a fost trecută ca motiv de deces.
Totodată, analize suplimentare au arătat că beneficiile vaccinului s-au extins de la semnele timpurii ale declinului cognitiv până la stadiile avansate ale bolii. Pe parcursul a nouă ani de urmărire, persoanele vaccinate au fost diagnosticate mai rar cu afectare cognitivă uşoară decât cele nevaccinate. Mai mult, în rândul celor care aveau deja demenţă la începutul programului, vaccinarea s-a asociat cu un risc semnificativ mai mic de deces prin demenţă în următorii nouă ani, conform certificatelor de deces, sugerând o posibilă încetinire a evoluţiei bolii.
Datele obţinute în Ţara Galilor au arătat că diferenţa dintre vaccinaţi şi nevaccinaţi a apărut la aproximativ un an şi jumătate după vaccinare. Aproape jumătate dintre cei 7.049 de vârstnici care aveau demenţă la început au decedat din această cauză pe durata urmăririi, dar în rândul celor vaccinaţi proporţia a fost de aproximativ 30%.
Un alt rezultat a arătat că protecţia împotriva demenţei a fost mult mai pronunţată la femei decât la bărbaţi, fapt pe care autorii îl consideră posibil legat de diferenţe de sex în răspunsul imun sau în dezvoltarea demenţei. Studiul notează că, în medie, femeile au răspunsuri mai ridicate de anticorpi după vaccinare şi că zona zoster este mai frecventă la femei.
Autorii arată că, în ultimii doi ani, au replicat rezultatele obţinute în Ţara Galilor, în registre medicale din alte ţări, inclusiv Anglia, Australia, Noua Zeelandă şi Canada, unde introducerea vaccinului a urmat reguli similare, observând un efect protector comparabil.
Mecanismul prin care vaccinul ar reduce riscul de demenţă rămâne însă necunoscut, la fel şi dacă o versiune mai nouă a vaccinului, care conţine numai anumite proteine virale şi este mai eficientă în prevenirea zonei zoster, ar avea un efect similar sau mai mare asupra demenţei.
Dr. Geldsetzer îşi propune să testeze aceste concluzii într-un studiu mai mare, în care participanţii să fie împărţiţi la întâmplare în două grupuri: unul care să primească aceeaşi versiune neîmbunătăţită a vaccinului împotriva zonei zoster, iar celălalt o injecţie placebo, fără vaccin, pentru a vedea clar dacă vaccinarea împotriva virusului varicelo-zosterian chiar reduce riscul de demenţă.
