Medicina de laborator şi microbiologia medicală se practică doar de către medici specialişti sau primari de specialitate, deoarece laboratorul de analize medicale este echivalentul secţiei medicale, astfel că soluţionarea revendicărilor biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor din laboratoare nu înseamnă echivalarea calificărilor, consideră Colegiul Medicilor din Capitală, care consideră că o astfel de măsură ar pune în pericol siguranţa pacientului.
Conducerea Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti a avut săptămâna aceasta o întâlnire cu reprezentanţi ai comisiilor de medicină de laborator şi de microbiologie medicală ai Colegiului Medicilor România, precum şi ai Societăţii Române de Microbiologie, în cadrul întâlnirii fiind agreate mai multe principii.
Astfel, unul dintre principalele principii este că medicina de laborator şi microbiologia medicală se practică numai de către medici specialişti sau primari de specialitate.
Participanţii la întâlnire au mai agreeat că nu pot exista nici un fel de echivalări ale pregătirii profesionale pentru alte categorii de personal care lucrează în laboratorele de analize medicale, cu medicii specialişti sau primari de Medicină de Laborator sau de Microbiologie Medicală.
Participanţii la întâlnire consideră că laboratorul de analize medicale este echivalentul secţiei medicale şi trebuie condus de un medic specialist sau primar.
Astfel, examenul de şef de laborator trebuie susţinut în faţa unor comisii care să includă numai medici cu specialitatea medicina de laborator sau microbiologie medicală, cu excepţia preşedintelui comisiei.
Specialiştii prezenţi la întâlnire sunt de acord că trebuie găsită o soluţie favorabilă faţă de revendicările biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor, însă acest lucru nu se poate face prin echivalarea calificărilor profesionale şi responsabilităţilor specifice ale biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor cu medicii specialişti sau primari de medicină de laborator şi microbiologie medicală.
Scopul întâlnirii a fost legat de analiza situaţiei create de posibilitatea egalizării punctajelor acordate laboratoarelor de analize medicale în vederea contractării serviciilor cu CNAS, pentru personalul angajat, indiferent de calificarea profesională.
Astfel, sunt prevăzute punctaje similare pentru medici specialişti de Medicină de Laborator sau Microbiologie Medicală şi pentru biologi, biochimişti, chimişti angajaţi în aceste laboratoare.
“Acest tip de abordare este deosebit de periculos, deoarece echivalează de facto calificarea profesională de medic specialist obţinută prin rezidenţiat cu calificări dobândite la locul de muncă; studiile nu corespund ca durată şi curriculum de pregătire cu studiile din Facultăţile de Medicină urmate de studiile de rezidenţiat”, arată comunicatul Colegiului Medicilor din Bucureşti.
Reprezentanţii medicilor consideră că acest lucru contravine flagrant modului în care se desfăşoară şi este recunoscută profesiunea de medic la nivelul Uniunii Europene şi “pune în pericol siguranţa pacientului, prin ignorarea componentei medicale obligatorii în furnizarea rezultatelor analizelor medicale”.
Reprezentanţii medicilor acuză Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) că a difuzat în ultima vreme numeroase comunicate către mass-media şi instituţii publice care provoacă confuzie, “sunt agresive şi includ atacuri la persoană”.
„Ne delimităm faţa de astfel de practici şi nu dorim decât că principiile care stau la baza recunoaşterii calificării profesionale de medic specialist în Medicina de Laborator/ Microbiologie Medicală să fie respectate", mai arată Colegiul Medicilor Bucureşti.