Un nou studiu preclinic contrazice o teorie veche de un secol despre boala Alzheimer. Cercetătorii au arătat că boala Alzheimer poate fi reversibilă în modele animale, cu recuperare neurologică completă, nu doar prevenită sau încetinită.
Boala Alzheimer a fost considerată timp de peste 100 de ani o afecţiune ireversibilă, iar cercetarea s-a concentrat aproape exclusiv pe prevenţie sau încetinirea progresiei acestei afecţiuni neurodegenerative.
Un nou studiu preclinic sugerează însă că, în anumite condiţii, creierul afectat sever ar putea recupera funcţia pierdută.
Pentru prima dată, o echipă de cercetători a testat explicit ipoteza inversării bolii Alzheimer, nu doar a prevenirii sau încetinirii acesteia.
Cercetarea a fost realizată de specialişti de la University Hospitals (UH), Case Western Reserve University şi Louis Stokes Cleveland VA Medical Center, care au analizat dacă un creier deja afectat de forme avansate ale bolii se poate reface.
Studiul a fost publicat în revista Cell Reports Medicine.
Analizând atât modele animale, cât şi probe de creier uman, cercetătorii au identificat un factor comun major asociat cu boala Alzheimer: scăderea semnificativă a nivelului de NAD+, o moleculă esenţială pentru producerea energiei la nivel celular.
NAD+ este necesară pentru funcţionarea normală şi supravieţuirea celulelor, iar nivelurile sale scad în mod natural odată cu înaintarea în vârstă. În creierul persoanelor cu Alzheimer, reducerea nivelului acestei molecule este mult mai accentuată, situaţie observată şi în modelele animale ale bolii.
Pentru experimente, echipa a utilizat două modele diferite de şoareci modificaţi genetic.
Unul dintre modele exprimă mai multe mutaţii umane implicate în procesarea amiloidului, iar celălalt poartă o mutaţie umană a proteinei tau.
Ambele proteine sunt implicate timpuriu în boala Alzheimer.
Şoarecii dezvoltă modificări cerebrale similare celor observate la pacienţi, inclusiv deteriorarea barierei hemato-encefalice, degenerarea axonilor, inflamaţie cerebrală, reducerea formării de neuroni în hipocamp, scăderea transmisiei sinaptice şi acumulare extinsă de leziuni oxidative. Aceste modificări sunt însoţite de deficite cognitive severe.
După ce au confirmat scăderea accentuată a NAD+ în creier, cercetătorii au testat două strategii: prevenirea pierderii acestui echilibru energetic înainte de apariţia bolii şi refacerea acestuia după ce boala era deja avansată.
Abordarea s-a bazat pe cercetări anterioare ale echipei, publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS, care au arătat că restabilirea echilibrului NAD+ poate duce la recuperare structurală şi funcţională după traumatisme cerebrale severe.
În acest studiu, echilibrul NAD+ a fost restabilit prin administrarea unui agent farmacologic numit P7C3-A20, dezvoltat în cadrul laboratorului UH.
Rezultatele au arătat că menţinerea echilibrului NAD+ a prevenit apariţia bolii Alzheimer la şoareci.
Mai mult, iniţierea tratamentului în stadii avansate a dus la corectarea principalelor modificări patologice generate de mutaţiile genetice.
În ambele modele animale, funcţia cognitivă a fost complet recuperată.
În paralel, nivelurile sanguine ale proteinei tau fosforilate la poziţia 217, un biomarker clinic recent aprobat pentru boala Alzheimer la oameni, au revenit la valori normale, susţinând ideea unei inversări a procesului patologic.
Autorul principal senior al studiului, dr. Andrew A. Pieper, director al Brain Health Medicines Center din cadrul Institutului Harrington Discovery, a declarat că rezultatele „sunt neaşteptat de încurajatoare".
El a subliniat că obţinerea aceloraşi efecte în două modele animale diferite, determinate de mecanisme genetice distincte, susţine ipoteza că restabilirea echilibrului energetic cerebral ar putea avea relevanţă şi pentru pacienţi.
Cercetătorii atrag atenţia că suplimentele disponibile fără prescripţie, menite să crească nivelul de NAD+, au demonstrat în modele animale creşteri excesive ale acestei molecule, asociate cu risc oncologic.
În schimb, P7C3-A20 nu creşte NAD+ peste valorile fiziologice, ci ajută celulele să îşi menţină echilibrul în condiţii de stres sever.
Această diferenţă este considerată esenţială pentru siguranţa pacienţilor, în contextul în care o creştere excesivă a nivelurilor de NAD+ a fost asociată, în modele animale, cu un risc crescut de cancer.
Autorii studiului subliniază că rezultatele se referă exclusiv la modele animale şi că eficienţa observată trebuie evaluată în studii clinice atent concepute la om.
Cercetările viitoare vor urmări identificarea componentelor critice ale echilibrului energetic cerebral implicate în recuperare şi evaluarea acestei strategii şi în alte boli neurodegenerative asociate vârstei.
