Caz medical rar: pacient menţinut în viaţă fără plămâni timp de 48 de ore până la transplant

Caz medical rar: pacient menţinut în viaţă fără plămâni timp de 48 de ore până la transplant

O echipă de edicii din Statele Unite au reuşit să menţină în viaţă un pacient în stare critică timp de două zile fără plămâni, folosind un sistem artificial care a preluat complet funcţia respiratorie. Intervenţia, realizată ca măsură temporară, a permis stabilizarea pacientului şi efectuarea ulterioară a unui dublu transplant pulmonar, cu evoluţie favorabilă.

Intervenţia a fost realizată de o echipă de la Universitatea Northwestern, care a folosit un sistem de plămân artificial total, conceput pentru a oxigena sângele, a gestiona fluxul sanguin şi a proteja funcţia cardiacă.

Dispozitivul a permis menţinerea în viaţă a pacientului timp de 48 de ore, interval în care acesta a aşteptat un dublu transplant pulmonar.

La peste doi ani de la intervenţie, pacientul s-a recuperat bine, iar plămânii transplantaţi funcţionează complet.

Plămânii noi ai pacientului (stânga) şi plămânii vechi (dreapta).Credit: Northwestern Medicine

Cazul a început în primăvara anului 2023, când un bărbat de 33 de ani a dezvoltat insuficienţă respiratorie asociată gripei. Afecţiunea a evoluat rapid către pneumonie, sepsis şi sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA), o formă severă de insuficienţă respiratorie.

Potrivit medicului specialist în chirurgie toracică, dr. Ankit Bharat, pacientul avea o infecţie pulmonară care nu mai răspundea la niciun antibiotic disponibil. Infecţia a dus la distrugerea extinsă a ţesutului pulmonar şi a continuat să afecteze restul organismului.

În mod obişnuit, pacienţii cu SDRA sunt menţinuţi pe sisteme de susţinere a vieţii, în speranţa că plămânii se vor recupera. În acest caz însă, plămânii erau principala sursă de infecţie, iar şansele de supravieţuire erau extrem de reduse, indiferent dacă plămânii erau îndepărtaţi sau nu.

Îndepărtarea ambilor plămâni, procedură numită pneumonectomie bilaterală, duce de regulă la insuficienţă cardiacă din cauza modificărilor majore ale fluxului sanguin.

Pentru a evita acest risc, echipa medicală a dezvoltat sistemul de plămân artificial total cu două canale de circulaţie a sângelui şi un şunt adaptiv, capabil să compenseze variaţiile de flux. Aceste modificări au permis stabilizarea circulaţiei şi au protejat inima.

După îndepărtarea plămânilor afectaţi, au apărut semne de ameliorare a infecţiei sistemice, iar starea generală a pacientului s-a îmbunătăţit suficient pentru a face posibil transplantul.

Analiza moleculară a plămânilor îndepărtaţi a arătat că ţesutul era sever cicatrizat şi afectat imunologic, confirmând că recuperarea spontană nu mai era posibilă. În acest context, transplantul pulmonar a fost considerat absolut necesar.

Potrivit dr. Bharat, transplantul de plămâni este rezervat, în mod tradiţional, pacienţilor cu boli cronice, precum fibroza chistică sau bolile pulmonare interstiţiale, iar în cazurile acute severe se presupune adesea că plămânii se vor reface în timp.

Acest caz sugerează că, în situaţii atent selectate, este posibilă o altă strategie terapeutică. 

Deşi construirea unui astfel de sistem artificial este posibilă în prezent doar în centre medicale foarte specializate, autorii consideră că soluţiile tehnice dezvoltate ar putea fi integrate, pe viitor, în dispozitive standard.

Intervenţia demonstrează că dublu-transplantul pulmonar poate fi realizat cu succes chiar şi în contexte considerate anterior imposibile, cu condiţia existenţei unui donator disponibil la timp.

Raportul de caz a fost publicat recent în revista Med şi descrie o opţiune de salvare a vieţii care, deşi rară şi complexă, ar putea fi luată în considerare în situaţii similare.

Citeşte şi: 

Implanturi mamare folosite într-o procedură inovatoare în SUA pentru salvarea unui tânăr cu leziuni pulmonare grave

viewscnt