Persoanele cu leziuni ale măduvei spinării îşi pot pierde capacitatea de a-şi mişca braţele sau picioarele, chiar dacă nervii şi creierul continuă să funcţioneze. O direcţie nouă de cercetare urmăreşte restabilirea comunicării dintre creier şi corp fără intervenţii chirurgicale, folosind tehnologii de scanare cerebrală purtate la suprafaţa capului.
Un studiu publicat marţi în revista APL Bioengineering, de o echipă de oameni de ştiinţă din universităţi din Italia şi Elveţia, arată că semnalele cerebrale asociate intenţiei de mişcare pot fi detectate cu ajutorul electroencefalografiei (EEG) şi utilizate pentru a sprijini recăpătarea mişcării la persoanele cu paralizie.
În cazul multor leziuni ale măduvei spinării, problema nu este lipsa semnalelor generate de creier, ci întreruperea transmiterii acestora către restul corpului. Creierul continuă să producă tiparele electrice normale atunci când o persoană încearcă să îşi mişte un membru paralizat, însă aceste semnale nu mai ajung la nervii care controlează mişcarea.
Cercetătorii au analizat dacă aceste semnale pot fi captate de un dispozitiv EEG, printr-o cască dotată cu electrozi care înregistrează activitatea electrică a creierului de la nivelul scalpului. Scopul a fost evaluarea posibilităţii ca aceste informaţii să fie interpretate şi transmise mai departe către un stimulator al măduvei spinării, care ar putea activa nervii responsabili de mişcare.
Spre deosebire de alte abordări anterioare, care se bazează pe electrozi implantaţi direct în creier prin intervenţii chirurgicale, această metodă este complet neinvazivă.
Autorii studiului subliniază că evitarea implanturilor ar putea reduce riscurile asociate procedurilor chirurgicale, precum infecţiile sau complicaţiile postoperatorii.
Totuşi, utilizarea EEG ridică dificultăţi tehnice importante. Întrucât electrozii sunt plasaţi la suprafaţa capului, semnalele provenite din zonele mai profunde ale creierului sunt mai greu de detectat. Din acest motiv, activitatea asociată mişcărilor braţelor şi mâinilor este mai uşor de identificat decât cea legată de mişcările picioarelor, care sunt controlate de regiuni cerebrale mai profunde, situate în centrul creierului.
Pentru a interpreta datele limitate furnizate de EEG, echipa a folosit un algoritm de învăţare automată capabil să analizeze seturi mici şi complexe de date.
În timpul testelor, participanţii au purtat căşti EEG şi au încercat să efectueze mişcări simple.
Semnalele captate de un dispozitiv EEG ar putea fi utilizate pentru a transmite comenzile creierului către un stimulator al măduvei spinării, ajutând persoanele paralizate să îşi controleze mai eficient membrele. Credit: Laura Toni, AIP, 20 ianuarie 2026
Sistemul a reuşit să distingă în mod constant momentele în care o persoană încerca să se mişte de cele în care nu exista nicio intenţie de mişcare, dar a avut dificultăţi în diferenţierea tipurilor specifice de mişcare.
Autorii consideră că metoda poate fi îmbunătăţită prin rafinarea algoritmilor, astfel încât să poată recunoaşte acţiuni distincte, precum ridicarea în picioare, mersul sau urcatul scărilor.
Etapele următoare ale cercetării vizează explorarea modului în care aceste semnale decodificate ar putea fi integrate cu stimulatoare implantate la nivelul măduvei spinării în cadrul proceselor de recuperare.
Deşi tehnologia nu este încă pregătită pentru utilizare clinică, rezultatele sugerează că scanarea cerebrală neinvazivă ar putea reprezenta o direcţie promiţătoare pentru restabilirea mişcării la persoanele cu leziuni ale măduvei spinării.
