Transplantul de organe de la animale la om este explorat ca soluţie la lipsa severă de donatori la nivel mondial. Primele intervenţii la pacienţi vii oferă informaţii esenţiale despre limitele actuale ale procedurii şi despre reacţiile biologice care pot decide succesul sau eşecul pe termen lung al xenotransplantului.
Xenotransplantul presupune transferul de organe, ţesuturi sau celule de la o specie animală la om, cel mai frecvent de la porci modificaţi genetic. Deşi este considerată o soluţie promiţătoare pentru deficitul de organe, respingerea imună rămâne principalul obstacol al acestei proceduri.
Un studiu coordonat de cercetători brazilieni descrie în detaliu, pentru prima dată, răspunsul sistemului imunitar uman la transplantul unui rinichi de porc modificat genetic la un pacient viu.
Rezultatele arată că procedura este posibilă din punct de vedere tehnic, dar şi că suprimarea iniţială a respingerii nu este suficientă pentru supravieţuirea pe termen lung a grefei.
Analiza arată că, în ciuda tratamentului imunosupresor, sistemul imunitar înnăscut - prima linie de apărare a organismului, dominată de celule precum macrofagele - rămâne activ. Această activare continuă poate compromite funcţionarea rinichiului transplantat, chiar şi în absenţa unor forme clasice de respingere severă.
Pentru evaluare, cercetătorii au folosit analize transcriptomice, proteomice, metabolomice şi spaţiale, corelate cu date clinice. Aceste metode permit studierea expresiei genelor, a proteinelor, a metaboliţilor precum zaharuri, lipide şi aminoacizi, dar şi a distribuţiei acestora în ţesuturi.
Pe baza acestor date, autorii concluzionează că sunt necesare strategii noi, care să combine terapii ţintite asupra imunităţii înnăscute cu ingineria genetică avansată la porci donatori.
De asemenea, ei recomandă prevenirea mai eficientă a respingerii mediate de limfocitele T şi metode de monitorizare mai sensibile.
În martie 2024, primul pacient viu care a primit un rinichi de porc modificat genetic a fost un bărbat de 62 de ani cu boală renală în stadiu terminal, operat la Massachusetts General Hospital din Boston, instituţie afiliată a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Harvard.
Echipa a fost coordonată de nefrologul brazilian Leonardo Riella, autorul corespondent al acestui studiu. Un articol asociat a fost publicat joi, în revista Nature Medicine. Pacientul a decedat la două luni după transplant, cauza probabilă fiind o fibroză miocardică cronică preexistentă.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Brazilia, transplantul renal este procedura cea mai solicitată. În 2025, în Brazilia au fost efectuate aproximativ 6.670 de astfel de intervenţii. Se estimează că între 10 şi 12 milioane de brazilieni au o formă de boală renală, număr care ar putea creşte odată cu îmbătrânirea populaţiei şi cu prevalenţa diabetului, hipertensiunii şi obezităţii. În formele severe, dializa poate fi o soluţie temporară; aceasta este o procedură artificială de eliminare a deşeurilor şi excesului de lichide atunci când rinichii nu mai funcţionează adecvat.
Autorii studiului au observat că, în prima săptămână după operaţie, organismul pacientului a recunoscut rinichiul transplantat ca fiind străin şi a declanşat o respingere la nivel celular, mediată în principal de limfocitele T. Acest tip de răspuns imun poate afecta grefa, dar a fost identificat şi controlat cu ajutorul medicamentelor imunosupresoare.
Deşi nu a apărut o respingere mediată de anticorpi, considerată mai severă, sistemul imunitar a rămas parţial activ, în special la nivelul monocitelor şi macrofagelor. Acest lucru indică un rol central, anterior subestimat, al imunităţii înnăscute în respingerea xenogrefelor.
Această formă de afectare nu a fost detectată prin analizele uzuale de sânge. În schimb, testele care măsoară fragmente de ADN provenite din organul transplantat, aflate în circulaţie, au indicat leziuni ale rinichiului. Cercetătorii sugerează că ADN-ul liber circulant derivat de la donatorul porcin, cunoscut ca ADNcf-dd, ar putea fi un biomarker sensibil pentru monitorizarea respingerii. În cazul analizat, rinichiul de porc avea 69 de modificări genetice menite să crească compatibilitatea imunologică între organul animal şi organismul uman.
Fragmentele de ADN ale rinichiului de porc detectate în sângele pacientului pot fi utilizate drept un marker neinvaziv al respingerii, permiţând monitorizarea grefei în timp real şi reducând potenţial necesitatea biopsiilor. Totodată, studiul a evidenţiat o activare persistentă a imunităţii înnăscute, cu semne de inflamaţie continuă, sugerând că terapiile actuale nu reuşesc încă să controleze complet răspunsul imun.
Cercetătorii subliniază că analiza integrată a modificărilor moleculare şi celulare apărute după transplant oferă o imagine amplă asupra proceselor implicate şi poate contribui la optimizarea strategiilor de imunosupresie.
Unul dintre autorii studiului, Helder Nakaya, cercetător principal la Spitalul Albert Einstein din Brazilia şi profesor la Facultatea de Ştiinţe Farmaceutice a Universităţii din São Paulo, a arătat că dezvoltarea unor instrumente analitice avansate, inclusiv analize la nivel de celulă unică, a permis evaluarea integrată a mii de molecule implicate în acest proces.
În noiembrie 2025, un alt grup de cercetători din Statele Unite a publicat un studiu care a evaluat respingerea unui rinichi de porc transplantat la o persoană aflată în moarte cerebrală, confirmând interesul ştiinţific crescut pentru înţelegerea mecanismelor de respingere în xenotransplant.
Credit foto articol: Massachusetts General Hospital (Mass General).
