În unele forme agresive de leucemie, celulele canceroase îşi reglează propriile semnale de activare pentru a putea supravieţui. Un studiu recent arată că această reglare depinde de un mecanism molecular neaşteptat, care ar putea deveni o nouă ţintă terapeutică.
Un studiu coordonat de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii Yale, publicat în revista Science Signaling, descrie un complex proteic implicat în supravieţuirea unor forme agresive de leucemie acută. Datele arată că eliminarea unei componente a acestui complex determină activarea excesivă a celulelor canceroase şi moartea acestora.
Una dintre componentele identificate este receptorul de suprafaţă CD25. Acesta este cunoscut în mod obişnuit ca marker al celulelor imune activate, dar este asociat şi cu forme agresive de leucemie acută limfoblastică (LAL) şi leucemie mieloidă acută (LMA). Detectarea CD25 în probele de la pacienţi este considerată de mulţi ani un indicator al unui prognostic nefavorabil.
Pornind de la această observaţie, echipa de la Centrul de Oncologie Celulară şi Moleculară, din cadrul Facultăţii de Medicină Yale, a analizat legătura dintre prezenţa CD25 şi răspunsul slab la terapiile considerate eficiente la un subset de pacienţi cu leucemie acută limfoblastică cu celule B, cea mai frecventă formă de LAL, precum şi la pacienţi cu LMA.
Cercetătorii au evaluat date clinice provenite de la pacienţi cu leucemie şi au utilizat modele genetice pentru a cartografia, prin spectrometrie de masă, interacţiunile CD25 cu alte proteine din celulele canceroase într-un organism viu. Aceste modele au fost folosite şi pentru testarea unor intervenţii terapeutice.
Majoritatea cancerelor depind de semnale intense de activare pentru a prolifera, iar multe medicamente sunt concepute pentru a inhiba aceste semnale. Acest studiu arată că celulele leucemice exprimă CD25 la suprafaţă pentru a forma un complex proteic care reduce nivelul de activare şi le permite să crească într-un ritm mai lent şi mai stabil.
Autorii descriu acest mecanism ca pe un „mecanism de frânare” molecular, necesar pentru menţinerea unui nivel de activare optim. Atunci când o componentă a complexului este eliminată, celulele ajung la un nivel excesiv de activare, pe care nu-l mai pot susţine, ceea ce duce la moartea acestora.
Studiul arată, de asemenea, că leucemiile în care sunt activate enzimele numite tirozin-kinaze depind de mecanisme interne de reglare pentru a putea supravieţui.
În timp ce majoritatea programelor de dezvoltare a medicamentelor pentru cancere agresive se concentrează pe inhibarea semnalelor de activare, cercetarea coordonată de Yale descrie o clasă diferită de abordări terapeutice, aflată în curs de dezvoltare, care urmăreşte hiperactivarea semnalizării celulelor leucemice.
Medicamentele care ţintesc CD25 şi proteinele asociate ar putea creşte nivelul de activare al celulelor leucemice peste limita pe care acestea o pot suporta, declanşând astfel moartea acestora.
Un grup internaţional de cercetători, coordonat de echipa de la Yale, testează în prezent o strategie diferită de tratament bazată pe ideea de a creşte activarea semnalizării până la epuizarea celulelor canceroase, în loc de a o inhiba.
