Închiderea a opt centrale de producere a energiei electrice pe cărbune şi ţiţei în California a fost urmată de o reducere semnificativă a naşterilor premature în zonele învecinate, potrivit unui studiu citat de Reuters.
Studiul s-a bazat pe un “experiment natural” realizat după ce şase termocentrale pe bază de ţiţei şi alte două pe bază de cărbune au fost scoase din funcţiune.
Pe baza datelor culese între 2001 şi 2011, cercetătorii au descoperit că rata naşterilor premature în rândul femeilor expuse la cea mai mare poluare generată de centralele electrice a scăzut de la 7% în timpul funcţionării centralelor până 5,1% după închiderea lor.
Arderea ţiţeiului şi cărbunelui generează emisii de particule, unele suficient de mici încât să pătrundă în plămâni şi în sânge.
De asemenea, astfel de centrale electrice pe bază de combustibili fosili generează emisii de oxizi de sulf şi de azot, precum şi benzen, plumb, mercur şi alte substanţe dăunătoare în aer, potrivit autorilor studiului.
Studii anterioare au făcut legătura între poluarea aerului şi naşterile premature, însă există dificultăţi de a cerceta influenţa unor factori diferiţi precum poluarea, stilul de viaţă şi de hrană sau statutul socioeconomic asupra sănătăţii.
Pentru a măsura expunerea femeilor gravide la substanţe poluante emise de centralele electrice aflate în vecinătate, cercetătorii au analizat date de monitorizare a calităţii aerului în doi ani înainte de închidere centralelor şi în doi ani după închidere.
Au fost analizate şi date privind 57.000 de naşteri care au fost înregistrate într-o rază de 20 de kilometri în jurul centralelor.
În total, 6% dintre naşteri au fost înainte de termen, însă cea mai mare scădere a ratei naşterilor premature s-a înregistrat în rândul femeilor care au locuit la cel mult 5 km de centralele electrice.
Cercetătorii auanaliat şi date privind naşterile în apropierea a opt centrale electrice care au continuatsă funcţioneze şi nu au sesizat nicio scădere a rate naşterilor premature în aceeaşi perioadă.
În 2016, 380 de centrale electrice pe bază de cărbune funcţionau în Statele Unite, ceea ce arată că există şanse ridicate pentru reducerea ratei naşterilor premature în urma unor viitoare scoateri din funcţiune, potrivit autorilor studiului.