Grupul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca a încheiat un acord cu compania americană Algen Biotechnologies, specializată în dezvoltarea de terapii genice cu ajutorul inteligenţei artificiale. În baza acordului, în valoare de 555 milioane dolari, AstraZeneca va obţine drepturi exclusive pentru dezvoltarea de terapii care vizează afecţiuni legate de sistemul imunitar, potrivit Reuters.
De asemenea, grupul anglo-suedez va avea dreptul de a comercializa tratamentele, dacă acestea vor fi autorizate, în timp ce Algen va primi avansuri şi plăţi ulterioare în funcţie de atingerea unor etape de dezvoltare.
Compania Algen s-a desprins dintr-un laborator al UC Berkeley, unde biochimistul Jennifer Doudna a pus bazele tehnologiei CRISPR, pentru care a primit Premiul Nobel.
Platforma de inteligenţă artificială a companiei, AlgenBrain, poate identifica anumite gene asociate cu evoluţia unor boli, ajutând companiile să decidă asupra direcţiilor de dezvoltare a terapiilor.
Tranzacţia face parte din strategia AstraZeneca de a-şi consolida capacităţile în domeniul terapiilor celulare şi genice prin achiziţii şi diverse parteneriate. Obiectivul grupului este de a ajunge la o cifră de afaceri de 80 de miliarde de dolari până în 2030.
La nivel mondial, tot mai mulţi producători de medicamente apelează la inteligenţa artificială pentru a dezvolta noi tratamente.
În martie, AstraZeneca a ajuns a un acord pentru achiziţia companiei chineze de biotehnologie EsoBiotec pentru o sumă de până la 1 miliard de dolari. EsoBiotec dispune de o tehnologie care poate modifica genetic celulele imunitare direct în organism, permiţând tratamente transformative de terapie celulară în doar câteva minute, spre deosebire de procesul actual, care poate dura săptămâni.