Tuberculoza este principala cauză de mortalitate infecţioasă la nivel mondial, responsabilă pentru aproximativ 1,3 milioane de decese în fiecare an, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Cercetătorii de la Universitatea Tulane, din Statele Unite, au descoperit o metodă de a amplifica detectarea tuberculozei în probe cu concentraţie scăzută de material biologic, dezvoltând astfel un test pe bază de exsudat bucal care poate oferi rezultatele în doar 45 de minute.
Bacteria Mycobacterium tuberculosis, agentul patogen care provoacă tuberculoza (TBC), se transmite pe cale aeriană şi ajunge în plămâni, unde poate provoca leziuni grave ale ţesutului pulmonar. Dacă infecţia nu este tratată corespunzător, evoluţia bolii este extrem de periculoasă şi, în majoritatea cazurilor, se dovedeşte fatală.
Peste 4.300 de oameni îşi pierd viaţa din cauza tuberculozei (TBC) în fiecare zi, iar în 2024, doar în regiunea europeană a OMS, au fost raportate 170.000 de cazuri noi, multe dintre ele fiind forme rezistente la tratament.
În 2024, incidenţa tuberculozei în România a fost de 44,3 la 100.000 de locuitori, iar la copii de 10,8 la 100.000, potrivit Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Un nou test de diagnostic bazat pe tehnologia CRISPR, care utilizează un simplu exsudat bucal, ar putea schimba radical modul de depistare a tuberculozei, boala infecţioasă care rămâne cea mai letală la nivel mondial.
Cercetătorii de la Universitatea Tulane au dezvoltat o metodă inovatoare, menită să faciliteze testarea în comunitate, în special în zonele cu resurse medicale limitate.
În prezent, testele pentru tuberculoză se bazează pe recoltarea de spută - mucus provenit din plămâni şi căile respiratorii inferioare -, care conţine bacterii necesare diagnosticului. Procesul este dificil şi inconfortabil, fiind adesea imposibil de realizat la copii, pacienţi cu HIV sau la persoanele cu forme extrapulmonare ale bolii.
În plus, recoltarea de spută nu este fezabilă în aproximativ 25% dintre cazurile simptomatice şi în aproape 90% dintre cele asimptomatice, ceea ce contribuie la faptul că aproximativ 4 milioane de cazuri de tuberculoză rămân nediagnosticate anual, conform OMS.
Studiul, publicat, miercuri, în revista Nature Communications, descrie modul în care echipa a perfecţionat un test CRISPR existent, crescând sensibilitatea acestuia pentru a detecta prezenţa bacteriei Mycobacterium tuberculosis în probe cu niveluri foarte scăzute de bacterii, cum ar fi materiile fecale, lichidul cefalorahidian sau exsudatele bucale.
În cadrul testărilor clinice, metoda a demonstrat o sensibilitate crescută în identificarea tuberculozei prin exsudate bucale, cu o acurateţe de 74%, comparativ cu 56% în cazul testelor standard.
În probele respiratorii, rata de detectare a fost de 93%, iar în materiile fecale recoltate de la copii - 83%, rezultate care indică un progres major în diagnosticarea acestei boli.
Dr. Tony Hu, autorul principal al studiului şi director al Centrului Tulane pentru Diagnostic Molecular şi Celular, a subliniat importanţa găsirii unor metode mai accesibile şi mai puţin invazive pentru depistarea tuberculozei.
„Peste 10 milioane de oameni se îmbolnăvesc anual de tuberculoză, însă aproximativ 40% dintre aceste cazuri nu sunt diagnosticate. Pentru a reduce acest procent, testarea trebuie să fie cât mai simplă şi disponibilă pentru persoanele care altfel nu ar fi testate”, a declarat miercuri Hu, citat într-un comunicat.
Dr. Zhen Huang, autorul principal şi profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii Tulane, a adăugat că un test bazat pe exsudat bucal ar putea transforma depistarea în zonele defavorizate.
„Prelevarea unui exsudat bucal este nedureroasă, rapidă şi nu necesită personal medical specializat, ceea ce face posibilă realizarea de testări pe scară largă”, a explicat acesta.
Noua metodă, denumită ActCRISPR-TB, foloseşte tehnologia CRISPR pentru a amplifica şi detecta semnale genetice din ADN-ul bacteriei tuberculozei, oferind un diagnostic rapid în mai puţin de o oră.
Procedura este simplificată printr-o abordare de tip „un singur recipient”: proba recoltată este introdusă într-un tub care conţine deja reactivii necesari şi o bandă de testare. După incubare timp de 45 de minute, apariţia unor benzi colorate indică prezenţa infecţiei, similar testelor rapide pentru Covid-19.
Pe lângă faptul că poate fi realizat fără echipamente de laborator şi fără personal specializat, testul s-a dovedit mai rapid şi mai precis decât metodele standard existente inclusiv în analiza sputei. Această inovaţie reprezintă un pas important către mutarea testării din laboratoare în comunităţi, ceea ce ar putea accelera identificarea cazurilor şi iniţierea tratamentului adecvat.
De asemenea, echipa de la Tulane a dezvoltat tehnologii complementare, inclusiv dispozitive portabile de dimensiunea unui smartphone care pot oferi rezultate în mai puţin de o oră, precum şi algoritmi de inteligenţă artificială (AI) capabili să identifice rezistenţa la medicamente, pentru o alegere mai rapidă şi precisă a tratamentului.
Cercetătorii subliniază că sunt necesare studii suplimentare înainte de implementarea pe scară largă, însă consideră că această metodă reprezintă un progres semnificativ.
„Dacă vrem să eradicăm tuberculoza, trebuie să dezvoltăm instrumente care funcţionează direct în comunităţile afectate, nu doar în laboratoare”, a concluzionat dr. Hu.
Foto articol: Kenny Lass, Tulane University.