Intervenţii moderne de chirurgie ortopedică pentru gleznă şi picior la Spitalul Clinic SANADOR

Intervenţii moderne de chirurgie ortopedică pentru gleznă şi picior la Spitalul Clinic SANADOR
Articol susţinut de Sanador

În ultimii ani, chirurgia ortopedică a evoluat foarte mult, iar în prezent pacienţii au acces inclusiv la tratamente chirurgicale minim invazive, realizate prin incizii de mici dimensiuni, care au risc redus de complicaţii şi permit o recuperare mai uşoară şi mai rapidă. În unele cazuri, pacienţii pot să plece acasă pe propriile picioare chiar în aceeaşi zi.

Un medic specializat în chirurgie ortopedică tratează diferite afecţiuni ale oaselor şi articulaţiilor, alegând procedura potrivită pentru fiecare caz în parte. Astfel, intervenţiile chirurgicale ortopedice pot include proceduri de osteotomie la gleznă şi picior pentru corectarea diformităţilor, intervenţii minim invazive pentru fracturi, tratament chirurgical pentru leziuni ale tendoanelor, compresie nervoasă sau tumori.

În prezent, intervenţiile minim invazive, realizate prin artroscopie, sunt folosite tot mai frecvent. Artroscopia este o procedură minim invazivă, în care medicul utilizează o cameră mică pentru a vizualiza interiorul articulaţiei şi pentru a realiza tratamentul necesar, îndepărtând corpii liberi intraarticulari sau reparând cartilajul deteriorat.

La Spitalul Clinic SANADOR sunt efectuate cu succes intervenţii chirurgicale ortopedice, într-un bloc operator foarte bine dotat, în condiţii de maximă siguranţă. Rezultatele foarte bune obţinute asigură ameliorarea disconfortului, redau funcţionalitatea membrelor şi îmbunătăţesc semnificativ calitatea vieţii pacienţilor.

Chirurgie ortopedică pentru gleznă

Chirurgia ortopedică poate trata multiple probleme ale gleznei, precum fracturi, artrită, pinteni osoşi, instabilitatea gleznei, leziuni ale ligamentelor şi cartilajelor, leziuni osteocondrale, tendinită ahileană sau ruptură de tendon.

Există mai multe intervenţii chirurgicale care pot fi folosite, în funcţie de leziunea care trebuie tratată şi de specificul fiecărui pacient în parte. Poate fi necesară operaţie la gleznă ca tratament pentru o fractură sau pentru sindromul de impingement al gleznei, dar şi pentru a realiza o reconstrucţie de ligament, pentru repararea unui tendon sau pentru artroplastie.

Operaţia pentru fractura de gleznă implică utilizarea de plăci metalice, şuruburi şi fire pentru a menţine oasele împreună în poziţia corectă. Uneori, este posibil să fie nevoie şi de repararea ligamentelor pentru aceeaşi leziune, pentru a ajuta la stabilizarea articulaţiei.

Operaţia de fuziune a gleznei este o procedură indicată atunci când articulaţia este sever afectată. Chirurgul îndepărtează cartilajul şi ţesutul osos deteriorat, apoi conectează oasele în poziţia corectă şi foloseşte dispozitive speciale pentru a le fixa împreună. Oasele fuzionează pe măsură ce se vindecă. În unele cazuri, această intervenţie poate fi realizată şi minim invaziv, prin artroscopie de gleznă.

Protezarea gleznei este o intervenţie chirurgicală complexă, prin care medicul îndepărtează părţile deteriorate ale articulaţiei şi le înlocuieşte cu piese protetice. Înlocuirea totală a gleznei este recomandată pentru tratarea unor deformări sau pentru artroză avansată, atunci când tratamentele conservatoare nu au funcţionat.

Chirurgie ortopedică pentru picior

Există mai multe tratamente chirurgicale moderne care pot fi efectuate la nivelul piciorului. Intervenţiile chirurgicale pot fi indicate pentru a trata diferite deformări osoase, precum monturi sau degete „în ciocan”, dar şi pentru picior plat sau platfus, pentru artrita degetului mare, leziuni de cartilaj sau ale tendonului lui Ahile.

În prezent, pacienţii au acces la operaţie pentru monturi realizată prin chirurgie minim invazivă, care implică incizii mici, asigurând astfel o durere redusă şi o recuperare mai rapidă în comparaţie cu operaţiile clasice. Pacienţii trataţi minim invaziv îşi pot susţine imediat greutatea pe picioare după intervenţie.

Degetele „în ciocan” afectează al doilea, al treilea sau al patrulea deget de la picior şi se manifestă printr-o îndoire permanentă la articulaţia din mijloc. Dacă nu sunt tratate la timp, pot cauza rigiditate, durere şi bătături. Opţiunile chirurgicale depind de flexibilitatea degetului afectat, dar, de regulă, sunt proceduri minim invazive cu mici incizii.

Tendonul lui Ahile, cel mai puternic tendon din corpul uman, este totuşi predispus la întinderi şi rupturi. În funcţie de natura leziunii, tratamentul poate include chirurgie deschisă, tehnici minim invazive, grefă sau reconstrucţia tendonului.

Recomandarea unui tratament chirurgical ortopedic

Doar medicul ortoped poate stabili când este necesar un tratament chirurgical şi care este cea mai potrivită procedură pentru fiecare pacient în parte. Astfel, consultaţiile de specialitate, urmate de investigaţiile imagistice recomandate sunt esenţiale înainte de indicarea unui anumit tratament. Atunci când pacientul observă o schimbare în felul în care merge, când apare durerea sau dacă suferă un traumatism, trebuie să se prezinte cât mai repede la medic.

La SANADOR, pacienţii au acces la consultaţii de ortopedie şi traumatologie şi la examinări imagistice avansate, precum RMN 3 Tesla sau CT 128 slice, pentru evaluarea detaliată a leziunilor gleznei şi piciorului.

La Spitalul Clinic SANADOR, intervenţiile de chirurgie ortopedică pentru gleznă şi picior sunt realizate atât prin operaţie clasică, deschis, cât şi minim invaziv, artroscopic, în funcţie de indicaţia medicală stabilită. Procedurile sunt realizate într-un bloc operator foarte bine dotat, cu ajutorul aparaturii de ultimă generaţie. Secţia ATI de categoria I, cu nivelul maxim de competenţă, asigură îngrijiri avansate pacienţilor, pentru o recuperare optimă.

Echipa medicală specializată în ortopedie şi traumatologie realizează cu succes atât intervenţii minim invazive de chirurgie ortopedică, prin artroscopie, cât şi operaţii de mare complexitate, precum artroplastiile. Abordarea terapeutică este una individualizată, ţinând cont de specificul fiecărui pacient în parte, de stilul său de viaţă şi de eventuale afecţiuni asociate.

Postoperator, pacienţii beneficiază la Spitalul Clinic SANADOR de proceduri moderne de recuperare medicală, prin fizioterapie şi kinetoterapie, recomandate de medici experimentaţi, dedicaţi şi empatici, care sunt alături de aceştia până la refacerea completă.

viewscnt