Investigaţiile oftalmologice constituie un set complex de teste menite să evalueze atât acuitatea vizuală, cât şi sănătatea generală a ochilor. Acestea nu se rezumă la stabilirea necesităţii de corecţie optică prin ochelari sau lentile de contact, ci vizează şi identificarea timpurie a unor boli oftalmologice severe, precum cataracta, glaucomul şi degenerescenţa maculară. Un consult oftalmologic implică mai multe etape şi proceduri, fiecare având un rol clar definit în procesul de diagnosticare şi monitorizare. Printre cele mai des utilizate astfel de teste se numără cel de acuitate vizuală, determinarea refracţiei, evaluarea câmpului vizual, testele de percepţie a culorilor, biomicroscopia, măsurarea tensiunii intraoculare şi examen de fund de ochi.
Astfel de teste sunt esenţiale nu doar pentru menţinerea unei vederi optime, ci şi pentru depistarea unor boli sistemice sau neurologice, întrucât ochiul poate reflecta starea generală de sănătate a organismului. Realizarea acestor examinări necesită intervenţia unui specialist oftalmolog şi utilizarea unor echipamente de înaltă precizie, în vederea stabilirii unui diagnostic corect şi a unei conduite terapeutice eficiente. În departamentul de oftalmologie al Clinicii SANADOR Victoriei – Corp A, aceste investigaţii sunt efectuate într-un mediu sigur şi confortabil, cu ajutorul unei tehnologii de vârf şi al unei echipe medicale dedicate.
Cele mai importante investigaţii oftalmologice
Investigaţiile oftalmologice includ o serie de teste specializate, esenţiale pentru evaluarea vederii şi a sănătăţii oculare. Printre acestea se numără examinarea acuităţii vizuale, care determină claritatea vederii la distanţă, cel mai frecvent realizată cu testul Snellen, considerat standard în practica clinică şi bazat pe citirea unor rânduri de litere de dimensiuni descrescătoare de la o distanţă fixă. Analiza refracţiei, realizată separat, stabileşte corecţia optică necesară pentru ochelari sau lentile de contact.
Vederea periferică este evaluată prin examinarea câmpului vizual, utilă în depistarea precoce a unor boli neurologice sau a glaucomului. Structura anterioară a ochiului – corneea, irisul şi cristalinul – poate fi analizată cu precizie prin biomicroscopie, realizată cu lampa cu fantă şi, uneori, cu substanţe de contrast fluorescente. Măsurarea presiunii intraoculare (tonometria) este esenţială în diagnosticarea glaucomului. Testele de percepţie a culorilor ajută la identificarea tulburărilor de vedere cromatică, precum daltonismul. Pentru evaluarea retinei, a nervului optic şi a vaselor de sânge oculare se efectuează examinarea fundului de ochi, după dilatarea pupilei. Topografia corneană oferă informaţii detaliate despre forma şi curbura corneei, utilă în cazuri de astigmatism sau în pregătirea pentru operaţii refractive.
Alte metode avansate includ gonioscopie, folosită pentru observarea unghiului de drenaj al umorii apoase dintre cornee şi iris, importantă în evaluarea glaucomului, autorefractometria – o procedură rapidă şi neinvazivă pentru determinarea dioptriilor, şi retinofotografia, care permite documentarea şi monitorizarea bolilor retiniene. Prin tomografie în coerenţă optică (OCT), medicul obţine imagini detaliate în secţiune transversală ale retinei, investigaţia fiind utilă în diagnosticarea degenerescenţei maculare, glaucomului şi altor afecţiuni retiniene. În cazul suspiciunii unor boli care determină proeminenţa globilor oculari, cum este boala Basedow, se recomandă exoftalmometria, care măsoară gradul de protruzie al ochilor.
La SANADOR, consultaţia oftalmologică este urmată de investigaţii avansate, pentru o evaluarea completă a ochilor şi depistarea timpurie a afecţiunilor oculare sau sistemice. În funcţie de indicaţia stabilită de medic, pacienţii beneficiază de testarea acuităţii vizuale, biomicroscopie, gonioscopia, măsurarea presiunii intraoculare, examinarea fundului de ochi, testarea percepţiei culorilor, câmp vizual computerizat, retinofotografie, OCT şi alte teste specifice.
Examinări oftalmologice necesare pentru depistarea viciilor de refracţie
Defectele de focalizare a luminii pe retină (viciile de refracţie) se depistează prin investigaţii oftalmologice obiective şi subiective. Autorefractometria este o metodă rapidă şi automatizată ce măsoară puterea refractivă a ochiului, oferind o estimare iniţială a dioptriilor necesare corecţiei. Skiascopia (retinoscopia), realizată manual cu retinoscopul, determină exact refracţia prin observarea umbrei pupilare şi ajustarea lentilelor de probă, fiind esenţială la copii sau pacienţi cu dificultăţi de cooperare.
Refracţionarea subiectivă ajustează corecţia în funcţie de percepţia pacientului, folosind lentile de probă şi optotipuri. Keratometria măsoară curbura corneei, fiind importantă în diagnosticul de astigmatism, iar topografia corneană oferă o evaluare detaliată a formei corneei. Prin urmare, combinând aceste investigaţii, oftalmologul poate detecta şi cuantifica corect viciile de refracţie precum miopia, hipermetropia şi astigmatismul, stabilind tratamentul optim, fie prin ochelari, lentile de contact sau chirurgie refractivă.
La SANADOR, pacienţii beneficiază de consultaţii efectuate de medici de elită, cu echipamente moderne pentru diagnosticarea şi monitorizarea diverselor probleme oculare, de la vicii de refracţie (miopie, hipermetropie, astigmatism) la afecţiuni complexe. Frecvenţa consulturilor variază în funcţie de vârstă şi factori de risc, precum istoric familial şi boli cum ar fi diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială. Sunt recomandate controale periodice copiilor şi tinerilor, adulţilor la fiecare doi ani, iar vârstnicilor anual sau mai des, în funcţie de risc.
Afecţiuni oculare diagnosticate cu ajutorul testelor oftalmologice
Investigaţiile oftalmologice sunt esenţiale pentru depistarea precoce şi monitorizarea bolilor oculare cronice care pot afecta vederea şi calitatea vieţii. Printre cele mai frecvente se numără glaucom, care poate duce la pierderea ireversibilă a vederii periferice şi poate fi detectat prin tonometrie şi examinarea câmpului vizual, şi degenerescenţa maculară legată de vârstă, detectabilă prin examinarea fundului de ochi şi tomografia în coerenţă optică.
De asemenea, cataracta, caracterizată prin opacifierea cristalinului, poate fi decelată prin biomicroscopie şi examen clinic, iar diagnosticul de retinopatie diabetică, o complicaţie a diabetului zaharat, poate fi stabilit prin retinofotografie şi examinarea fundului de ochi, ce evidenţiază modificările vasculare şi hemoragiile retiniene care pot duce la pierderea vederii dacă nu sunt tratate. Alte bolii cronice, precum uveita sau keratoconusul, pot fi identificate printr-un set complex de teste oftalmologice, inclusiv gonioscopie şi topografie corneană.
SANADOR asigură diagnostic şi monitorizare pentru o gamă variată de afecţiuni oculare, de la infecţii oculare (conjunctivită, blefarită, iridociclite) la boli cronice şi degenerative (ochi uscat, cataractă, glaucom, degenerescenţă maculară, retinopatie diabetică). Sunt evaluate şi tulburări de vedere (ambliopie, nistagmus) sau boli ale pleoapelor (şalazion, ptoză, ectropion, entropion), dar şi patologii rare, dar grave (tumori orbitare, herpes ocular, cecitate, heterocromie).
La Clinica SANADOR Victoriei, investigaţiile oftalmologice sunt efectuate cu echipamente performante, care includ ecograful oftalmologic SK-3000A, tomograful OCT Zeiss Cirrus 6000 AngioPlex şi sistemul Zeiss Clarus 700 pentru retinofotografie, care permite un diagnostic precis şi rapid.