Obezitatea este astăzi recunoscută, din punct de vedere medical şi epidemiologic, drept o boală cronică multifactorială, caracterizată prin acumularea excesivă de ţesut adipos care poate afecta sănătatea pe termen scurt şi lung. În ciuda acestei clasificări ştiinţifice, povara bolii rămâne adesea subestimată, atât în ceea ce priveşte impactul asupra organismului, cât şi consecinţele la nivelul sistemelor de sănătate. România nu face excepţie, confruntându-se cu o creştere accelerată a prevalenţei obezităţii şi a complicaţiilor asociate.
Date epidemiologice care indică o evoluţie alarmantă
Proiecţiile demografice recente confirmă amploarea fenomenului: potrivit World Obesity Atlas 2025, aproximativ 10,89 milioane de adulţi din România vor avea, în anul 2030, un IMC ridicat. Această estimare implică un potenţial impact major asupra morbidităţii, mortalităţii premature şi costurilor indirecte generate de reducerea productivităţii.
La nivelul populaţiei actuale, Raportul RSMS evidenţiază că aproape 4 din 10 persoane cu vârsta de 10 ani şi peste se află într-un interval de greutate sănătoasă, restul situându-se în zonele de risc definite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Aproape un sfert trăiesc cu obezitate.
IMC – un instrument epidemiologic şi clinic cu rol crucial în stratificarea riscului
Indicele de Masă Corporală (IMC) este utilizat pe scară largă ca metodă standardizată de screening pentru aprecierea statusului ponderal. Intervalele sale — subponderal, normoponderal, supraponderal şi obezitate — permit stratificarea iniţială a riscului şi reprezintă un punct de plecare pentru evaluarea clinică:
- < 18,49 kg/m2– subponderal;
- 18,5 – 24,9 kg/m2– greutate sănătoasă;
- 25,0 – 29,9 kg/m2 –supraponderal;
- ≥ 30,0 kg/m2 – obezitate.
Deşi IMC-ul nu surprinde distribuţia grăsimii corporale sau compoziţia corporală, rămâne un predictor relevant pentru morbiditatea asociată obezităţii, în special pentru bolile metabolice şi cardiovasculare. Utilizarea sa în studiile populaţionale permite comparatia datelor şi urmărirea evoluţiei prevalenţei, aspect esenţial în elaborarea strategiilor de sănătate publică.
Peste 200 de complicaţii cronice – mecanisme fiziopatologice complexe
Obezitatea este asociată cu peste 200 de complicaţii cronice, iar mecanismele biologice implicate sunt multiple. Excesul de ţesut adipos favorizează inflamaţia cronică de grad redus, disfuncţia adipocitelor, alterarea sensibilităţii la insulină şi modificări hormonale ce perturbă homeostazia metabolismului glucozei si lipidelor.
La nivel cardiovascular, obezitatea contribuie la afectarea structurală a inimii şi vaselor de sânge, creşte riscul de hipertensiune arteriala şi accelerează procesul aterosclerotic. În sfera metabolică, perturbările produse facilitează instalarea diabetului zaharat. Articulaţiile, sistemul respirator şi chiar funcţiile neurocognitive pot fi afectate în timp.
Povara bolii devine astfel multidimensională, combinând consecinţe medicale directe cu un impact psihosocial semnificativ şi cu creşterea consumului de resurse medicale.
Cauzele determinante multiple ale obezităţii – de la genetică la mediu
Cercetările actuale subliniază faptul că obezitatea nu poate fi atribuită unui singur factor. Genetica, microbiomul, comportamentele alimentare, nivelul activităţii fizice, somnul, stresul, mediul urban şi contextul socio-cultural converg într-un mod complex, iar interacţiunile lor pot varia considerabil între persoane.
Această heterogenitate justifică abordarea obezităţii ca boală cronică ce necesită evaluare individualizată de către medic. În lipsa unei înţelegeri clare a determinantilor specifice fiecărui individ, riscul de eşec al intervenţiilor creşte, iar povara bolii continuă să se amplifice.
Impactul asupra sistemului de sănătate şi asupra calităţii vieţii
Pe măsură ce prevalenţa obezităţii creşte, creşte şi presiunea asupra sistemului medical. Numărul consultaţiilor, al internărilor, al investigaţiilor şi al intervenţiilor medicale asociate complicaţiilor determină costuri directe tot mai mari. Costurile indirecte — absenteism, scăderea productivităţii, pierderea anilor de viaţă sănătoasă — amplifică povara economică totală.
La nivel individual, povara bolii se manifestă prin scăderea calităţii vieţii, limitări funcţionale, afectarea stării psihologice şi deteriorarea graduală a capacităţii organismului de a funcţiona optim.
Reducerea poverii bolii prin intervenţie timpurie şi abordare multidisciplinară
Deşi prevenţia este esenţială, obezitatea necesită, în momentul în care este instalată, un plan de gestionare adaptat particularităţilor fiecărei persoane. Profesioniştii din domeniul sănătăţii — medici, dieteticieni, psihologi sau alţi specialişti — au un rol central în evaluarea globală a stării de sănătate, identificarea cauzelor posibile şi elaborarea unui plan personalizat de management al greutăţii.
O abordare multidisciplinară poate reduce semnificativ riscul de complicaţii, poate îmbunătăţi funcţiile organismului şi poate contribui la diminuarea poverii bolii la nivel individual şi populaţional.
Obezitatea: o problemă complexă ce necesită un răspuns integrat
Obezitatea este o boală cronică a cărei povară este în continuă creştere. Datele epidemiologice, mecanismele fiziopatologice şi consecinţele asupra calităţii vieţii conturează necesitatea unor acţiuni strategice, atât la nivel individual, cât şi la nivel de sistem.
Informarea corectă, recunoaşterea obezităţii ca boală şi accesul la evaluări personalizate sunt elemente centrale în reducerea poverii bolii şi în protejarea sănătăţii publice. În faţa unei evoluţii epidemiologice accelerate, eforturile coordonate devin nu doar recomandate, ci esenţiale.
Articol realizat cu sprijinul Lilly
