Terapia genică pentru hemofilia B: rezultatele unui studiu de urmărire pe termen lung

Terapia genică pentru hemofilia B: rezultatele unui studiu de urmărire pe termen lung

Terapia genică a avansat semnificativ în ultimii ani, iar un nou studiu desfăşurat pe treisprezece ani demonstrează că un singur tratament poate oferi beneficii pe termen lung pacienţilor cu hemofilie B, o afecţiune genetică rară cauzată de niveluri insuficiente ale unei proteine circulante numite factor IX, care favorizează coagularea sângelui. Hemofilia afecteaza cu precadere bărbaţi, fiind transmisă pe cale genetică de la mame.

Cercetătorii de la St. Jude Children's Research Hospital şi University College London, care au utilizat o intervenţie unică de terapie genică pentru a trata această afecţiune, au prezentat datele de urmărire pe o perioadă de treisprezece ani, într-un studiu publicat, pe 11 iunie, în The New England Journal of Medicine - NEJM.

Este cel mai lung studiu raportat până acum pentru orice terapie genică destinată hemofiliei B. Rezultatele, care includ o reducere de aproape zece ori a ratei anuale de sângerare, susţin viabilitatea pe termen lung a terapiei genice în tratamentul bolii.

Hemofilia B este o afecţiune ereditară a sângelui (tulburare genetică) legată de cromozomul X, care afectează aproximativ 1 din 25.000 de băieţi nou-născuţi.

Această tulburare de sânge moştenită, cunoscută şi sub numele de deficitul de factor IX  sau boala Christmas, împiedică organismul să producă o proteină de coagulare a sângelui numită factor IX.

Deşi severitatea bolii poate varia, apar frecvent sângerări spontane şi hemoragii care pun viaţa în pericol, din cauza nivelului insuficient de factor IX.

Tratamentul tradiţional pentru hemofilia B este costisitor, implicând suplimentarea pe tot parcursul vieţii a acestui factor de coagulare, prin transfuzii de sânge cu proteine ​​care ajută la coagularea sângelui şi la prevenirea sângerărilor, dar terapia genică oferă o abordare inovatoare, cu potenţial de a schimba fundamental strategia terapeutică pentru această patologie.

Tratamentul cu doză unică se administrează prin perfuzie IV şi constă dintr-un vector viral care poartă o genă pentru factorului IX al coagulării.

„Principalul beneficiu este că terapia genică este o perfuzie intravenoasă unică, simplă, care se face foarte uşor şi care poate avea efecte pozitive pe viaţă”, a declarat dr. Andrew Davidoff, cercetător principal în acest studiu, şi şef al Departamentului de Chirurgie de la St. Jude.

Siguranţă, eficacitate şi viabilitate pe termen lung

Studiul a inclus 10 adulţi cu hemofilie B severă, care au primit medicamentul de terapie genică între martie 2010 şi noiembrie 2012, cu rezultate iniţiale privind siguranţa şi eficienţa publicate în 2014 în NEJM.

Acum, după mai bine de un deceniu, noul raport de urmărire la 13 ani confirmă aceste rezultate. Pacienţii au fost monitorizaţi timp de încă 10 ani şi au menţinut niveluri constante de factor IX, beneficiind în continuare de protecţie împotriva hemoragiilor.

În domeniul terapiei genice, persistă întrebări legate de eficacitatea susţinută pe termen lung a acestor tratamente şi anume dacă efectele sunt durabile şi stabile în timp.

„Pentru aceşti 10 pacienţi, nivelurile factorului IX sunt stabile şi au rămas la acelaşi nivel pe parcursul celor 13 ani”, a precizat dr. Ulrike Reiss, cercetător principal în cadrul Departamentului de Hematologie de la St. Jude.

„Mai mult, nu am observat niciun efect secundar sau eveniment toxic pe parcursul urmăririi pe termen lung”, a adăugat medicul.

Absenţa evenimentelor toxice reprezintă un aspect notabil al profilului de siguranţă al terapiei genice, întrucât, ulterior administrării terapiei, peste 90% din vectorul viral este direcţionat în mod predominant către ficat, principalul organ implicat în procesul de captare şi exprimare a genei terapeutice.

Cercetătorii au monitorizat atent acest aspect pentru a se asigura că nu apar complicaţii şi, deşi a fost observată o uşoară inflamaţie hepatică la scurt timp după administrarea terapiei, aceasta a fost controlată cu ajutorul corticosteroizilor şi nu a recidivat.

Rezultatele indică o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii pentru pacienţii trataţi.

Rata anualizată a sângerărilor (numărul de episoade hemoragice într-un an) a scăzut de la 14,0 episoade la 1,5 episoade.

În plus, chiar dacă pacienţii nu au atins niveluri normale ale expresiei factorului IX, starea lor s-a îmbunătăţit considerabil, necesitând mult mai rar suplimentarea factorului IX.

„Aceste rezultate oferă informaţii despre siguranţa şi eficienţa terapiei genice pe termen lung, ceea ce validează cu adevărat potenţialul său ca tratament unic pentru această afecţiune”, a declarat Amit Nathwani, cercetător principal al studiului, de la UCL Cancer Institute şi Royal Free Hospital.

„Rezultatele oferă speranţe pentru o calitate a vieţii semnificativ îmbunătăţită pentru pacienţi”, a mai subliniat cercetătorul.

 

viewscnt