Cele mai frecvente traumatisme de genunchi includ întinderea de ligamente, fracturile şi dislocările. Unele leziuni pot fi tratate cu succes prin măsuri conservatoare, precum purtarea de orteză şi exerciţiile de recuperare medicală, altele necesită intervenţii chirurgicale.
Traumatismele pot afecta oricare dintre structurile genunchiului: oase, cartilaje, ligamente şi tendoane. Principalele semne şi simptome includ durere de genunchi şi umflarea articulaţiei, dar în unele situaţii poate să apară şi instabilitate articulară, prin deplasarea rotulei faţă de poziţia sa normală.
O ruptură de ligament încrucişat anterior este frecventă la persoanele care practică baschet, fotbal sau alte sporturi care necesită schimbări bruşte de direcţie. De asemenea, mai ales la sportivi, este des întâlnită ruptura de menisc, provocată de obicei de răsucirile bruşte.
În cazul unor căzături, lovituri puternice sau accidente auto, pot să apară şi fracturi, inclusiv la nivelul rotulei. Riscul de fractură este mai mare la persoanele care suferă de osteoporoză – în această situaţie, oasele se pot rupe chiar şi în urma unor traumatisme minore.
O bursită la genunchi poate să apară în urma unor traumatisme repetate sau a suprasolicitării articulaţiei. Tot din aceste cauze poate să apară şi o tendinită rotuliană, adică inflamaţia tendonului patelar. Alergătorii, schiorii, cicliştii şi cei implicaţi în diferite sporturi şi activităţi care implică sărituri au un risc crescut de a dezvolta tendinită rotuliană, de aceea afecţiunea mai este numită şi „genunchiul săritorului”.
De asemenea, pot surveni şi dislocări, complete sau parţiale, ale articulaţiei genunchiului. O luxaţie de rotulă poate fi cauzată de anomalii congenitale în structura genunchiului sau de traumatisme puternice, precum căzături, accidente auto sau lovituri în timpul practicării unor sporturi de contact.
La SANADOR, pacienţii au acces la consultaţii de ortopedie şi traumatologie asigurate de medici foarte experimentaţi, urmate de investigaţii imagistice avansate, în funcţie de indicaţie, pentru diagnosticul corect al leziunilor la genunchi. La recomandarea medicului, examinările sunt realizate cu echipamente de ultimă generaţie, precum CT 128 slice sau RMN 3 Tesla, care furnizează imagini de înaltă rezoluţie.
Intervenţiile de chirurgie ortopedică, atunci când sunt indicate, se desfăşoară în deplină siguranţă, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secţiei ATI de categoria I, cu nivel de competenţă extinsă.
Tratamente pentru traumatismele uşoare ale genunchiului
Imediat după un traumatism la genunchi, protocolul RICE (rest, ice, compression, elevation) poate grăbi recuperarea. Acesta include odihna şi evitarea folosirii genunchiului afectat, aplicarea de gheaţă şi comprese reci câte 20 de minute, de mai multe ori pe zi, compresie prin înfăşurarea zonei afectate într-un bandaj elastic, şi ridicarea piciorului, pentru a reduce umflarea.
Dacă persoana afectată aude un sunet ca o pocnitură şi simte cum cedează genunchiul în momentul accidentării, dacă există durere severă, nu îşi poate mişca genunchiul, şchiopătează sau articulaţia s-a umflat, este importantă prezentarea de urgenţă la medic.
Tipul de tratament recomandat de medic depinde de mai mulţi factori, precum severitatea traumatismului, vârsta pacientului, starea generală de sănătate şi nivelul său de activitate fizică. Unele traumatisme pot creşte riscul de a dezvolta artrită, astfel încât este indicat un consult de specialitate cât mai curând cu putinţă.
După consultaţie şi investigaţiile imagistice recomandate, medicul poate stabili tratament prin imobilizarea genunchiului cu orteză sau ghips, administrarea de antiinflamatoare sau proceduri de recuperare medicală, în funcţie de specificul fiecărui caz în parte.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii beneficiază de programe personalizate de recuperare medicală, indicate de medici cu experienţă, pentru redobândirea optimă a mobilităţii. În funcţie de indicaţie, aceştia au acces la proceduri de kinetoterapie sau de fizioterapie, primind inclusiv recomandări pentru efectuarea unor exerciţii acasă.
Tratamente pentru traumatismele severe
Unele fracturi şi traumatisme puternice ale genunchiului necesită tratament prin intervenţii chirurgicale, pentru a restaura funcţionalitatea piciorului. Pentru leziuni ale meniscului, ale ligamentelor sau cartilajului, intervenţiile pot fi efectuate minim invaziv, prin artroscopie de genunchi.
În cazurile mai complexe, poate fi indicată o proteză de genunchi, pentru înlocuirea articulaţiei afectate. În prezent, artroplastia de genunchi poate fi realizată şi prin chirurgie robotică în ortopedie - intervenţiile robotice reprezentând cea mai avansată formă de chirurgie ortopedică disponibilă, pentru că asigură o precizie superioară.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii au acces la artroplastie de genunchi cu sistemul robotic CORI, în premieră pentru România. Spre deosebire de alte sisteme robotice ortopedice, CORI permite protezarea robotică a genunchiului fără să fie necesare scanări preoperatorii prin CT sau RMN.
CORI foloseşte un sistem computerizat inteligent, care permite construirea unui model 3D al genunchiului afectat. În acest fel, chirurgul ortoped poate să conceapă un plan de tratament personalizat, adaptat la caracteristicile anatomice unice ale pacientului, la forma articulaţiei şi la mişcarea acesteia.
Intervenţiile ortopedice asistate robotic sunt recomandate pacienţilor care au nevoie de o proteză de genunchi, dar sistemul robotic poate fi folosit şi pentru intervenţii de revizie a artroplastiei de genunchi, operaţie mai complexă decât protezarea iniţială.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii au acces la consultaţii amănunţite de ortopedie şi traumatologie, la investigaţii imagistice avansate şi la tratamente moderne, prin proceduri minim invazive, cum este artroscopia, sau prin operaţii complexe, precum protezarea articulară, în funcţie de indicaţia stabilită pentru fiecare în parte.



