Evaluarea siguranţei medicamentelor după introducerea lor pe piaţă se bazează tot mai mult pe date din practica medicală reală, colectate din mai multe ţări. O nouă cercetare arată că integrarea acestor date poate oferi o imagine mai solidă asupra riscurilor asociate tratamentelor, şi scoate în evidenţă şi dificultăţi metodologice majore care trebuie gestionate atent.
Un studiu publicat în revista Therapeutic Innovation & Regulatory Science analizează în detaliu modul în care pot fi proiectate şi implementate studiile observaţionale multinaţionale utilizate pentru evaluarea siguranţei medicamentelor după autorizare.
Cercetarea a fost realizată de o echipă internaţională de autori din industrie şi din cadrul autorităţilor de reglementare, inclusiv Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, şi răspunde nevoii tot mai mari de dovezi la nivel global pentru fundamentarea deciziilor de reglementare.
Autorii arată că utilizarea datelor dintr-o singură ţară sau dintr-o singură bază de date limitează aplicabilitatea rezultatelor. Diferenţele dintre populaţii, sisteme de sănătate şi practici de prescriere pot influenţa semnificativ modul în care un medicament este utilizat şi tolerat în viaţa reală.
Studiile multinaţionale permit combinarea unor surse diverse de date, cresc puterea statistică necesară pentru identificarea reacţiilor adverse rare şi oferă posibilitatea de a verifica rezultatele în contexte diferite.
Cercetarea se concentrează pe studiile observaţionale de siguranţă realizate după autorizare, care folosesc baze de date medicale extinse, considerate utile mai ales pentru identificarea evenimentelor adverse rare, pentru medicamente recent aprobate sau pentru grupuri de pacienţi slab reprezentate în studiile clinice. Integrarea datelor din mai multe ţări poate consolida rezultatele şi poate reduce unele limitări specifice analizelor bazate pe o singură sursă, notează autorii analizei.
Aceştia descriu şi o serie de provocări majore legate de proiectarea studiilor observaţionale multinaţionale.
Una dintre ele este legată de integrarea datelor, în condiţiile în care ţările folosesc sisteme diferite de codificare medicală, structuri distincte ale sistemelor de sănătate şi metode variabile de colectare a informaţiilor.
Sunt prezentate două abordări principale: modelele de date comune, precum OMOP, care standardizează informaţiile din diferite baze de date medicale, astfel încât datele din mai multe ţări sau sisteme de sănătate să poată fi analizate şi comparate folosind aceleaşi definiţii şi structuri, şi protocoalele comune, ce armonizează metodologia studiului, dar permit utilizarea unor baze de date diferite.
Prima abordare face ca datele să fie mai uşor de comparat între ţări, dar presupune un efort substanţial de transformare şi verificare a datelor, în timp ce a doua permite utilizarea directă a datelor, cu riscul unor diferenţe de calitate între surse.
O altă dificultate importantă este definirea uniformă a rezultatelor. Sistemele de codificare şi practicile de diagnostic diferă între regiuni, ceea ce poate influenţa direct rezultatele.
Studiul menţionează, de exemplu, diferenţele dintre definiţiile malformaţiilor cardiace congenitale utilizate în Statele Unite şi cele folosite în reţelele europene, cu efect direct asupra posibilităţii de a compara corect evaluările de siguranţă între diferite regiuni.
În acest context, autorii subliniază necesitatea unor definiţii standardizate şi a unor proceduri riguroase de validare.
Evaluarea expunerii la medicamente ridică, la rândul ei, probleme specifice.
Folosirea unor coduri diferite pentru acelaşi medicament, lipsa informaţiilor clare despre cât timp este urmat tratamentul şi diferenţele dintre ce prescrie medicul şi ce ajunge efectiv la pacient pot îngreuna analiza.
Este menţionat cazul Danemarcei, unde bazele de date nu includ informaţii despre câte zile este prescris un medicament într-o reţetă, ceea ce obligă cercetătorii să folosească valori presupuse, cu impact asupra estimării duratei reale de utilizare a tratamentului.
Controlul factorilor de confuzie, care pot distorsiona rezultatele, rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru corectitudinea acestor studii.
Diferenţele dintre practicile medicale, acoperirea prin asigurări şi opţiunile terapeutice disponibile impun utilizarea unor modele statistice adaptate fiecărei ţări, menţinând în acelaşi timp o abordare analitică unitară.
Autorii precizează că nici modelele de date comune, nici protocoalele comune nu pot elimina complet diferenţele dintre modul în care sunt organizate şi funcţionează sistemele de sănătate sau particularităţile relevante ale acestora.
Din punct de vedere statistic, autorii recomandă ca datele să fie analizate mai întâi separat pentru fiecare ţară, pentru a verifica dacă rezultatele sunt similare între regiuni, iar apoi să fie combinate. De asemenea, sunt necesare analize suplimentare care să arate cât de mult influenţează rezultatele diferitele alegeri metodologice - deciziile legate de modul în care este construit studiul, sunt definite variabilele şi sunt analizate datele.
Studiul formulează şi recomandări practice pentru cercetători şi autorităţi: definirea clară a obiectivelor aplicabile tuturor ţărilor participante, dezvoltarea unor protocoale standardizate şi transparente, utilizarea unor modele adaptate contextului naţional, realizarea de analize de sensibilitate şi implicarea actorilor locali pentru a înţelege particularităţile regionale şi pentru a îmbunătăţi calitatea datelor.
Autorii arată că studiile multinaţionale sunt foarte utile atunci când este vorba despre situaţii întâlnite rar, cum ar fi utilizarea medicamentelor în timpul sarcinii sau monitorizarea unor medicamente nou aprobate, pentru care există puţine date din practica medicală curentă.
De asemenea, este menţionată susţinerea tot mai mare pentru consorţii internaţionale care să abordeze probleme de siguranţă la nivel de clasă terapeutică, cu beneficii potenţiale mai ales în domenii unde acumularea datelor durează mult.
În final, cercetarea subliniază că ghidurile internaţionale recente în domeniul studiilor farmacoepidemiologice bazate pe date din lumea reală vor contribui la creşterea utilizării studiilor multinaţionale.
Potrivit autorilor, aceste abordări pot consolida validitatea rezultatelor şi pot reduce unele limitări ale studiilor bazate pe o singură bază de date, cu impact asupra evaluării siguranţei medicamentelor şi a deciziilor de reglementare.
Pe măsură ce dovezile din practica medicală reală continuă să se dezvolte, utilizarea unor surse de date diverse şi a unor abordări inovatoare de proiectare şi analiză va fi esenţială pentru avansarea cercetării farmacoepidemiologice şi pentru îmbunătăţirea rezultatelor în sănătatea publică.
Acest demers face parte din Science X Dialog, o platformă care le permite cercetătorilor să prezinte concluzii din articolele lor ştiinţifice publicate şi să explice contextul şi relevanţa acestora.
