Un grup de experţi din cadrul autorităţii americane de reglementare în domeniul alimentelor şi medicamentelor (FDA) a recomandat joi administrarea dozei de suprarapel a vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de compania Moderna doar pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 65 de ani şi pentru alte categorii vulnerabile.
Recomandarea este similară celei anunţate în cazul vaccinului Pfizer/BioNTech în urmă cu o lună.
Astfel, comisia din cadrul FDA a votat pentru autorizarea dozei de suprarapel pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 65 de ani şi pentru alte categorii vulnerabile, cum ar fi persoanele cu risc crescut de a dezvolta forme severe de Covid-19 sau cele din profesii expuse la infectare.
Doza de suprarapel poate fi administrată la cel puţin 6 luni după administrarea celei de-a doua doze de vaccin Moderna.
Decizia este mai restrictivă faţă de cea luată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care a recomandat administrarea dozei a treia de vaccin Pfizer/BioNTech şi Moderna pentru orice persoană cu vârsta de cel puţin 18 ani în Uniunea Europeană.
Doza booster a Moderna are 50 de micrograme, faţă de 100 de micrograme în cazul primelor două doze de vaccin.
Vaccinul dezvoltat de Moderna este bazat pe tehnologia ARN mesager. Studiile clinice realizate de companie arată că administrarea dozei de suprarapel de 50 de micrograme generează un răspuns robust al sistemului imunitar împotriva variantei delta a virusului SARS-CoV-2.