Un potenţial tratament pentru sepsis, testat cu rezultate promiţătoare într-un studiu clinic de fază II

Un potenţial tratament pentru sepsis, testat cu rezultate promiţătoare într-un studiu clinic de fază II

Sepsisul rămâne una dintre cele mai grave urgenţe medicale la nivel mondial, fără să existe în prezent un tratament specific aprobat. Un studiu clinic recent indică însă că un nou medicament experimental ar putea reduce severitatea bolii la pacienţi, deschizând calea către o posibilă opţiune terapeutică dedicată.

Cercetători de la Universitatea Griffith, din Australia, au anunţat, într-un comunicat, finalizarea cu succes a unui studiu clinic de fază II, desfăşurat în China, care a evaluat un candidat de medicament pentru sepsis.

Medicamentul experimentaş, denumit STC3141, este o moleculă mică pe bază de carbohidraţi, şi a fost dezvoltată în colaborare de echipe de la Institutul pentru Biomedicină şi Genomică, din cadrul Universităţii Griffith şi de la Universitatea Australian National.

Sepsisul este o reacţie severă a organismului la o infecţie, care poate duce la afectarea organelor şi poate pune viaţa în pericol.

Potrivit autorilor, studiul şi-a atins obiectivele principale stabilite, indicând că medicamentul a fost eficient în reducerea sepsisului la pacienţi.

STC3141 a fost administrat sub formă de perfuzie, printr-o canulă, şi a acţionat prin contracararea eliberării unei molecule biologice importante care apare în organism în timpul sepsisului. Cercetătorii afirmă că acest mecanism ar putea contribui la repararea afectării organelor asociate bolii, conform datelor obţinute în cadrul studiului.

Sepsisul afectează anual milioane de pacienţi spitalizaţi din întreaga lume şi apare atunci când răspunsul imun al organismului la o infecţie provoacă leziuni propriilor ţesuturi şi organe. Dacă nu este recunoscut şi tratat rapid, sepsisul poate evolua către şoc septic, insuficienţă multiplă de organ şi deces.

Studiul clinic a fost realizat de compania Grand Pharmaceutical Group Limited (Grand Pharma), din Hong Kong, şi a inclus 180 de pacienţi cu sepsis, afecţiune considerată una dintre principalele cauze de mortalitate şi dizabilitate pe termen lung la nivel mondial.

În prezent, nu există o terapie specifică anti-sepsis, boala fiind încadrată ca o nevoie medicală neacoperită.

În urma rezultatelor obţinute, compania farmaceutică intenţionează să avanseze către un studiu clinic de fază III, pentru a continua evaluarea eficacităţii acestui tratament experimental.

 

 

viewscnt