Ce nereguli grave a descoperit controlul la Spitalul de Copii din Iaşi. Ministrul Sănătăţii: La ATI se intră ca în gară

Ce nereguli grave a descoperit controlul la Spitalul de Copii din Iaşi. Ministrul Sănătăţii: La ATI se intră ca în gară

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a identificat nereguli grave la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Iaşi, între care lipsa unui filtru pentru pacienţi şi aparţinători sau lipsa locurilor specifice pentru dezinfecţia mâinilor şi pentru echiparea cu echipamente de protecţie, care au rolul de a limita răspândirea germenilor patogeni. În plus, avizul de funcţionare pentru această unitate sanitară a fost emis ilegal, astfel că raportul de control va fi trimis Parchetului General.

Neregulile au fost prezentate joi de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, într-o conferinţă de presă.

Controalele au fost demarate la finalul săptămânii trecute, după decesul a şase copii la secţia de ATI a unităţii medicale ieşene, din cauza infecţiei cu bacteria Serratia marcescens. Între timp, a fost confirmat un nou deces - al şaptelea.

“Pentru a explica mult mai simplu, în terapia intensivă de la acest spital se intră ca în gară - nu există filtru pentru pacienţi, nu există filtru pentru aparţinători, nu există locuri specifice pentru dezinfecţia mâinilor, nu există locuri specifice dedicate pentru a putea aparţinătorul sau personalul medical din afara secţiei să se poată echipa cu echipamente de protecţie, care sigur au rolul lor şi anume de a limita răspândirea acestor germeni patogeni”, a afirmat Alexandru Rogobete.

“Foarte interesant, şi acesta este principalul motiv pentru care voi transmite raportul pachetului general, în planul cadrul de conformare anexat la autorizaţia sanitară de funcţionare nu este prevăzut niciun obiectiv de remediere şi nu se stipulează niciunde că în saloanele de ATI nu există chiuvete”, a completat ministrul.

O altă problemă gravă identificată de Corpul de control este emiterea ilegală a avizului de funcţionare pentru spital.

"Avizul de funcţionare pentru această unitate sanitară a fost emis ilegal, pentru că nu există în unitatea de terapie intensivă chiuvete cu apă caldă, cu apă rece, conform prevederilor legale, pentru dezinfecţia şi pentru spălarea mâinilor personalului medical", a menţionat Alexandru Rogobete.

“Modul în care a fost dat avizul, de ce a fost emis acest aviz, sub presiune, a cui - dacă a existat o presiune - şi de ce nimeni din conducerea spitalului sau din interiorul acestei unităţi sanitare sau secţii nu s-a sesizat până în momentul acestui control, Parchetul sigur va aduce aceste răspunsuri”, a adăugat el.

Astfel, raportul Corpului de control al ministrului Sănătăţii şi raportul Inspecţiei sanitare de stat vor fi transmise către Parchetul General pentru verificări suplimentare, care exced capacitatea Ministerului Sănătăţii, potrivit ministrului.

Alte deficienţe descoperite în urma controlului sunt legate de modul în care a fost numită şefa secţiei de ATI din spital, cu încălcarea prevederilor Legii 95/2006, şi de medicul epidemiolog, în cazul căruia nu au fost prezentate documente privind susţinerea vreunui examen de promovare în funcţia de coordonator.

De altfel, ministrul Sănătăţii a solicitat demiterea şefei secţiei ATI a spitalului. În plus, el a ceut ca ca fostul manager al Spitalului de Copii din Iaşi, care ocupă în prezent poziţia de director medical, să renunţe şi la această funcţie de conducere.  

Controlul Inspecţiei sanitare de stat a identificat şi deficienţe grave cu privire la modul în care au fost aplicate protocoalele pentru limitarea răspândirii infecţiilor asociate activităţii medicale (IAAM) în spitalul din Iaşi.

viewscnt