Investigaţia PET-CT PSMA, o tehnologie de ultimă generaţie utilizată pentru diagnosticul precis şi stadializarea avansată a cancerului de prostată, va fi disponibilă la Centrul Oncologic Sanador, în premieră pentru România. Astfel, pacienţii din România vor avea acces la o investigaţie de referinţă, a anunţat luni furnizorul privat de servicii de sănătate.
„Introducerea PET-CT PSMA la Sanador reprezintă un pas esenţial în evoluţia diagnosticului oncologic din România. Ne dorim ca pacienţii să poată beneficia, aici, acasă, de investigaţii avansate, care până acum erau accesibile doar în centre din străinătate. Este o investiţie care reflectă angajamentul nostru faţă de medicina de precizie şi faţă de parcursuri terapeutice corecte, construite pe baza unui diagnostic riguros”, a declarat Dr. Doris Andronescu, director general al Sanador, citată într-un comunicat al furnizorului de servicii medicale.
PET-CT PSMA este o investigaţie imagistică de înaltă acurateţe, care permite identificarea cu precizie a leziunilor specifice cancerului de prostată, inclusiv în situaţii complexe, precum recidiva sau stadializarea exactă a bolii.
Prin combinarea tehnologiei PET-CT cu un marker molecular specific prostatei (PSMA), această examinare oferă informaţii esenţiale pentru stabilirea diagnosticului şi pentru alegerea celei mai potrivite strategii de tratament, adaptate fiecărui pacient.
Până în prezent, accesul la PET-CT PSMA a fost limitat în România din cauza complexităţii ridicate a tehnologiei necesare, a infrastructurii speciale implicate - inclusiv echipamente performante şi protocoale stricte de siguranţă - şi a nevoii de echipe medicale cu înaltă specializare.
Introducerea acestei investigaţii în România a presupus investiţii importante şi o pregătire îndelungată, pentru respectarea tuturor standardelor internaţionale actuale.
Prin disponibilitatea PET-CT PSMA la unitatea medicală privată, pacienţii români nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze în centre din străinătate pentru această investigaţie.
Abordare multidisciplinară integrată pentru cancerul de prostată
Examenul PET-CT PSMA completează abordarea complexă a cancerului de prostată, care integrează diagnostic avansat şi tratament personalizat, în cadrul unui parcurs medical unitar.
Astfel, pacienţii beneficiază de investigaţii imagistice de înaltă performanţă, precum RMN multiparametric, urmate de biopsie de fuziune, pentru un diagnostic precis, dar şi de evaluare anatomopatologică, imunohistochimică şi genetică realizată în laboratoare performante, esenţiale pentru confirmarea diagnosticului şi caracterizarea corectă a bolii. Aceste etape permit stabilirea unor indicaţii terapeutice precise, în acord cu ghidurile internaţionale actuale.
Tratamentul cancerului de prostată este susţinut, în cadrul unităţii medicale private, de chirurgie urologică de înaltă performanţă, inclusiv chirurgie robotică, terapii oncologice moderne şi un management multidisciplinar care reuneşte medici urologi, oncologi, radioterapeuţi, radiologi, medici de medicină nucleară şi anatomopatologi.
“Introducerea PET-CT PSMA consolidează acest model integrat de îngrijire, oferind pacienţilor acces la soluţii diagnostice şi terapeutice avansate, într-un centru medical care îşi asumă constant rolul de reper pentru oncologia modernă din România”, mai arată unitatea medicală.
Sanador a fost înfiinţat în 2001 şi a cunoscut o continuă dezvoltare organică, deţinând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din ţară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale şi puncte de recoltare, radiologie şi imagistică medicală de înaltă performanţă, situate în Bucureşti.



