La Medicover, prevenţia reprezintă pilonul central al serviciilor medicale oferite. Printr-o abordare integrată, orientată spre pacient, specialiştii Medicover urmăresc identificarea precoce a factorilor de risc şi a afecţiunilor medicale în stadii incipiente, atunci când tratamentele sunt mai eficiente, iar şansele de recuperare sunt maxime.
Sarcina este o perioadă de transformări majore pentru organismul viitoarelor mame, incluzând sistemul sangvin. Creşterea volumului de sânge şi modificările mecanismelor de coagulare, necesare pentru protecţia organismului în timpul naşterii, pot favoriza apariţia sau agravarea unor probleme hematologice, precum anemia, tulburările de coagulare sau riscul de tromboză.
În acest context, colaborarea strânsă dintre medicii obstetricieni şi hematologi devine esenţială pentru prevenirea şi gestionarea complicaţiilor care pot pune în pericol sănătatea mamei şi a copilului.
“Complicaţiile hematologice asociate sarcinii reprezintă o mare provocare şi succesul terapeutic este conditionat de o colaborare excelentã între medicul obstetrician şi hematolog” spune Prof. Dr. Daniel Coriu, doctor in stiinte medicale, medic primar Hematologie si Doctor Habilitat în Medicinã, Spitalului Medicover Pipera.
La nivel global, statisticile arată că aproximativ 40% dintre gravide se confruntă cu diverse afecţiuni hematologice, de la anemia feriprivă, care este cea mai frecventă a sistemului sangvin în sarcina, până la tulburări de coagulare.
Afecţiunile sistemului sangvin cresc riscul de complicaţii în timpul sarcinii. Gravida prezintă un risc crescut de tromboză şi hemoragii, precum şi de tulburări ale tensiunii arteriale (preeclampsie). La nivel fetal pot apărea hipoxie fetală, restricţie de creştere intrauterină şi naştere prematură.
Pentru a asigura o monitorizare completă şi sigură a fiecãrei sarcinii, medicii obstetricieni din Maternitatea Medicover Băneasa colaborează cu specialiştii Departamentului de Hematologie din Spitalul Medicover Pipera. Monitorizarea atentă şi colaborarea interdisciplinară pot face diferenţa între o sarcină cu risc şi una dusă la termen în condiţii de siguranţă.
Dacã eşti însărcinată sau plănuieşti o sarcină vino la Maternitatea Medicover Băneasa şi află totul despre monitorizarea sarcinii şi naştere!
Mai multe detalii pe www.medicover.ro



