Ministerul Sănătăţii demarează săptămâna viitoare o campanie de vaccinare la Ţăndărei, în parteneriat cu UNICEF şi OMS 3 mai 2019
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Capitală organizează în premieră cursuri de iniţiere pentru jurnalişti în acordarea primului ajutor 3 mai 2019
Medicii canadieni recomandă adoptarea unui protocol de îmbunătăţire a recuperării după intervenţia chirurgicală ca standard de îngrijire a pacienţilor 3 mai 2019
Legea care permite medicilor de familie să lucreze la 2 puncte de lucru secundare a intrat în vigoare 3 mai 2019
Medicii din Timişoara recomandă montarea de defibrilatoare cardiace în locuri publice aglomerate 3 mai 2019
Implementarea Registrului Naţional de Predializă, amânată şase luni la cererea spitalului “Sf. Ioan” din Capitală 2 mai 2019
Planul-cadru pentru controlul hepatitelor virale în România până în 2030 a intrat în vigoare 2 mai 2019
Construcţia spitalului regional din Constanţa ar putea începe în acest an, susţine ministrul Finanţelor 25 apr 2019
Directorul EMA, despre părinţii care refuză vaccinarea copiilor: au fost bombardaţi cu informaţii contradictorii, platformele de socializare sunt pline de falşi experţi şi de teorii ale conspiraţiei 25 apr 2019
Le Monde a realizat un reportaj despre francezii care studiază medicina la Cluj: “Suntem un beneficiu pentru Franţa, care nu plăteşte nimic pentru formarea noastră” 25 apr 2019
Preşedintele a promulgat legea care permite medicilor de familie să lucreze la puncte de lucru secundare dacă pot acoperi minimum 10 ore pe săptămână 24 apr 2019
Ministerul Sănătăţii: În România s-au înregistrat doar cazuri izolate de meningită, fără legătură între ele; toate persoanele diagnosticate au primit profilaxie cu antibiotic 24 apr 2019
Ministerul Sănătăţii va lansa în 14 mai planul-cadru naţional privind controlul hepatitelor virale 24 apr 2019
CNAS, obligată de instanţă să asigure tratamentul compensat 100% cu nivolumab unui pacient 24 apr 2019
Analist: Există un concurs în regiune privind creşterea salariilor medicilor; după ce România a majorat salariile, a crescut emigraţia medicilor din Ungaria 24 apr 2019
Guvernul ar putea adopta miercuri OUG care introduce coplata în sistemul medical privat într-o formă modificată faţă de cea anunţată anterior 24 apr 2019
Ministerul Sănătăţii introduce sancţiuni noi şi dublează unele amenzi pentru spitale şi cabinete medicale 23 apr 2019
Ministerul Sănătăţii lansează un proiect pilot pentru realizarea procedurii ECMO în 8 spitale din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş 23 apr 2019
Proiect pilot pentru integrarea screeningului primar HPV în programul naţional de screening pentru cancerul de col uterin, realizat la Cluj cu fonduri europene 23 apr 2019
Institutul Regional de Oncologie Iaşi a înfiinţat un grup de suport pentru pacienţii cu cancer colorectal 23 apr 2019
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în România a ajuns la 197, după încă un deces în Caraş-Severin 23 apr 2019
România ar putea aduce medici de familie din Republica Moldova pentru a compensa deficitul de specialişti din ţară 22 apr 2019
Ministerul Sănătăţii va investi anul acesta 26 milioane lei în Spitalul Judeţean din Bistriţa 22 apr 2019
Donatorii de sânge vor primi din 2020 mulţumiri şi solicitări în situaţii de urgenţă prin sms, după intrarea în vigoare a unei legi 22 apr 2019
Anumite medicamente obişnuite pot favoriza apariţia agenţilor patogeni în organismul umanastăzi, 15:16
Scanările cerebrale mai lungi la un număr mai mic de persoane, mai eficace pentru cercetarea medicalăastăzi, 14:24
Câte spitale se construiesc efectiv cu bani din PNRR în România. În 2023, Guvernul aproba o listă cu 27 de spitale selectateastăzi, 13:04