Ministrul Sănătăţii a solicitat, într-o discuţie cu conducerea Colegiului Medicilor şi cu reprezentanţi ai medicilor din Republica Moldova, recunoaşterea mai rapidă a diplomelor medicilor străini care vor să lucreze în România, pentru asigurarea resursei umane în sistemul sanitar.
Discuţiile din cadrul întâlnirii de joi dimineaţa au vizat mai ales recunoaşterea in Romania a calificărilor obţinute în state terţe.
“Ministrul Sănătăţii a solicitat deblocarea dosarelor existente si identificarea soluţiilor pentru recunoaşterea diplomelor din statele membre, cu respectarea normelor europene”, a anunţat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.
Anunţul vine după ce publicaţia Libertatea a prezentat cazul mai multor medici care au dificultăţi să obţină recunoaşterea diplomelor obţinute în străinătate şi nu pot, din această cauză, profesa în România.
Astfel, Daniela Bota, un medic român educat în SUA şi supraspecializat în neurooncologie, încearcă de un an să-şi echivaleze studiile în ţară, în timp ce chirurgul român Ciprian Vâjeu, specializat în Franţa şi în Belgia în ortopedie şi cu supraspecializare în chirurgia coloanei vertebrale, aşteaptă din iulie 2018 o decizie din partea centrului de resurse umane al Ministerului Sănătăţii, neputând profesa în acest timp.
De asemenea, Mehmet Akif Gogusgeren, un medic turc pregătit în Istanbul şi care are 21 de ani de experienţă în neurochirurgie, doreşte să se mute în România şi să profeseze aici, fiind căsătorit cu o româncă, dar nu a obţinut nici până acum recunoaşterea diplomelor, deşi a depus dosarul în luna martie.