Menţinerea echilibrului se deteriorează odată cu înaintarea în vârstă şi în boala Parkinson, iar date recente sugerează că acest fenomen nu este explicat exclusiv prin declinul funcţiei musculare sau al vitezei de reacţie, ci prin modificări ale răspunsurilor neuro-musculare implicate în recuperarea stabilităţii. Paradoxal, un efort mai mare al creierului şi al muşchilor poate duce la un control mai slab al echilibrului.
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Emory, din Statele Unite, şi publicat luni, în revista eNeuro, a analizat modul în care creierul şi muşchii reacţionează atunci când o persoană încearcă să îşi recapete echilibrul după pierderea stabilităţii.
În cercetări anterioare, echipa a arătat că, la persoanele adulte mai tinere, reacţia la o pierdere bruscă a echilibrului apare în două etape. Mai întâi intervine un răspuns rapid şi automat, controlat de trunchiul cerebral şi de muşchi. Ulterior, apare un al doilea val de activitate cerebrală şi musculară, în situaţiile în care dezechilibrul este mai dificil de corectat.
În noul studiu, cercetătorii au analizat persoane vârstnice, cu şi fără boala Parkinson.
Rezultatele au arătat că, şi în cazul unor perturbări minore ale echilibrului, aceste persoane prezintă semnale cerebrale mai intense şi o activitate musculară mai mare.
Potrivit autorilor, recuperarea echilibrului necesită mai multă energie şi implicare din partea creierului în aceste grupuri, însă acest lucru nu este un avantaj. Din contră, atunci când este necesară o activitate cerebrală mai intensă pentru menţinerea echilibrului, capacitatea de recuperare este mai redusă.
De asemenea, cercetătorii au observat că, atunci când persoanele în vârstă activează un muşchi pentru a se stabiliza, muşchii opuşi se contractă simultan. Această activare simultană a muşchilor opuşi creşte rigiditatea şi reduce fluiditatea mişcărilor, fiind asociată cu un control mai slab al echilibrului.
Autorii studiului sugerează că aceste reacţii exagerate ar putea deveni un indicator timpuriu al riscului de căzături. Metoda utilizată în cercetare ar putea fi adaptată pentru uz medical, deşi necesită studii suplimentare de validare.
Potrivit cercetătorilor, activitatea crescută a creierului ar putea fi estimată indirect prin evaluarea activităţii musculare în situaţii de dezechilibru controlat.
Dacă această abordare va fi confirmată, ar putea permite identificarea precoce a persoanelor cu predispoziţie crescută la pierderea echilibrului, şi aplicarea unor intervenţii ţintite, precum programe de antrenament şi exerciţii, înainte de apariţia unui astfel de eveniment nedorit.
