Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis luni o poziţie privind privind regimul gărzilor medicale, în care a formulat mai multe propuneri în legătură cu acest subiect, insistând pe recunoaşterea activităţii de gardă ca vechime în muncă şi plata orelor de gardă la nivelul grilelor actuale de salarizare. Poziţia a fost transmisă după ce ministrul Sănătăţii a anunţat o reformă a gărzilor în spitale în 2026, care ar putea include organizarea de gărzi la domiciliu, de monitorizare şi de urgenţă, plătite diferit, pentru a reflecta nivelul de responsabilitate şi efort. În plus, autorităţile analizează posibilitatea organizării gărzilor de 12 ore.
Ca reacţie la propunerile Ministerului Sănătăţii, Colegiul Medicilor susţine că este nevoie de recunoaşterea activităţii de gardă ca vechime în muncă, “întrucât efortul depus de medici în aceste perioade – frecvent extinse şi intens solicitante în multe situaţii – trebuie reflectat în mod corect în parcursul profesional şi în drepturile legale ale medicilor”.
De asemenea, CMR solicită plata orelor de gardă la nivelul grilelor actuale de salarizare, pentru toate segmentele de asistenţă medicală, şi evaluări profesionale centrate pe actul medical, care să ia în considerare dificultatea cazurilor gestionate, riscurile implicate şi presiunea sub care sunt luate deciziile medicale, în special în cadrul gărzilor.
În legătură cu propunerea lansată de Ministerul Sănătăţii, privind posibilitatea organizării de gărzi cu o durată de 12 ore, Colegiul consideră că măsura poate fi aplicată în unităţile medicale care presupun un număr mare de cazuri cu patologie complexă, unde efortul medicilor este semnificativ crescut.
„Această poziţie reflectă preocuparea constantă a CMR pentru protejarea şi consolidarea profesiei medicale, pentru promovarea unui sistem sanitar care să asigure cea mai bună îngrijire pacientului, dar şi să respecte pacientul, cât şi medicul. Situaţia gărzilor şi direcţiile enunţate mai sus au fost prezentate public de mai multe ori de către Colegiul Medicilor din România, cât şi în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanţii autorităţilor în ultimul an şi jumătate.” a declarat preşedintele Colegiul Medicilor, prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
Colegiul Medicilor a mai transmis că este necesară implicarea directă a managementului de spital, alături de autorităţile locale sau de cele responsabile, pentru a identifica soluţii astfel încât gărzile din unităţile medicale să fie asigurate.
“Pe de altă parte, trebuie înţeles de către toţi factorii implicaţi că activitatea într-un spital este una continuă ce trebuie asigurată. Este nevoie de implicare pe toate palierele şi de responsabilitate, astfel încât situaţia gărzilor să se rezolve atât în beneficiul pacienţilor, al medicilor, cât şi pentru buna funcţionare a sistemului sanitar”, mai arată CMR.
Dezbaterile privind gărzile din spitalele publice au apărut după o declaraţie a managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, potrivit căreia, pe anumite secţii, peste 70% dintre medici au scutire de gardă.



