Spitalul OncoCard Braşov, preluat de o reţea privată de sănătate

Spitalul OncoCard Braşov, preluat de o reţea privată de sănătate

Spitalul OncoCard Braşov, unul dintre cele mai mari centre private de diagnostic şi tratament oncologic din România, urmează să fie preluat de reţeaua privată de sănătate MedLife, care a semnat un contract de preluare a 100% din acţiunile unităţii medicale. 

Tranzacţia de preluare a Spitalului OncoCard este derulată de către Policilnica de Diagnostic Rapid din Braşov, companie preluată anterior de către reţeaua medicală privată, şi se va finaliza după obţinerea unui aviz pozitiv din partea Consiliului Concurenţei.

Înfiinţat în 2012, Spitalul OncoCard se bazează pe un concept de medicină integrativă, care începe din faza de diagnosticare a pacientului oncologic şi acoperă toată perioada de terapii active specifice.

Unitatea medicală include ambulatoriu de specialitate, secţie de chirurgie oncologică, departamentele de hematologie, radioterapie şi imagistică medicală, dar şi un laborator propriu, utilizat intern pentru pacienţii internaţi.

De asemenea, OncoCard dispune de tehnologie de ultimă generaţie care permite realizarea de investigaţii imagistice de înaltă precizie, inclusiv PET/CT şi scintigrafii, şi tratamente ţintite de tip IMRT, RapidArc sau radioterapie convenţională tridimensională.

De la deschidere şi până la momentul actual au fost facute investiţii în valoare de 24 de milioane de euro în Spitalul OncoCard. În 2020, compania care administrează spitalul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 56,4 milioane de lei, în creştere cu 21% faţă de 2019.

viewscnt