Gripa aviară ar putea provoca o pandemie mai severă decât Covid-19 dacă virusul dobândeşte transmitere între oameni, avertizează experţii

Gripa aviară ar putea provoca o pandemie mai severă decât Covid-19 dacă virusul dobândeşte transmitere între oameni, avertizează experţii

Institutul Pasteur, din Franţa, avertizează că gripa aviară ar putea declanşa o pandemie mai gravă decât Covid-19 dacă suferă mutaţii care să îi permită să infecteze organismul uman.

În ultimii ani, gripa aviară a devenit o problemă la nivel global din cauza răspândirii rapide la animale, şi a efectelor economice asupra producţiei alimentare. Deşi infectările la oameni sunt rare, cercetătorii urmăresc cu atenţie virusul, deoarece unele tulpini ar putea evolua astfel încât să se transmită mai uşor între oameni.

Virusul gripei aviare care circulă intens în rândul păsărilor sălbatice, al păsărilor de curte şi al unor mamifere ar putea duce la o pandemie mai gravă decât Covid-19 dacă va suferi mutaţii care să permită transmiterea de la om la om, a declarat, joi, şefa Centrului pentru infecţii respiratorii de la Institutul Pasteur din Franţa, într-un interviu pentru Reuters.

Tulpinile de gripă aviară cu patogenitate înaltă, în special H5N1, au determinat sacrificarea a sute de milioane de păsări în ultimii ani, cu efecte asupra lanţurilor alimentare şi asupra preţurilor, însă cazurile umane au rămas sporadice.

Potrivit lui Marie-Anne Rameix-Welti, director medical al centrului, principalul motiv de îngrijorare este adaptarea virusului la mamifere şi, mai ales, la oameni, până la apariţia unei transmisii eficiente între persoane, moment în care ar putea deveni un virus pandemic.

Ea a subliniat că populaţia generală nu are anticorpi împotriva virusurilor H5, spre deosebire de gripa sezonieră obişnuită (H1 şi H3), ceea ce ar crea o vulnerabilitate similară celei de la începutul pandemiei de Covid-19.

În plus, spre deosebire de SARS-CoV-2, care a provocat forme severe în special la persoanele vulnerabile, virusurile gripale pot provoca boală gravă şi deces şi la indivizi anterior sănătoşi, inclusiv copii, ceea ce ar putea face ca o eventuală pandemie de gripă aviară să fie deosebit de severă.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că, între 2003 şi 2025, au fost raportate aproape 1.000 de focare de infecţii umane cu virusuri H5 la nivel mondial, în principal în Egipt, Indonezia şi Vietnam, cu o rată de fatalitate de aproximativ 48%, deşi majoritatea cazurilor au apărut după contact direct cu animale infectate.

În Statele Unite, unde H5N1 circulă în prezent la păsări de curte şi la efective de vaci de lapte, au existat cazuri umane rare, inclusiv la lucrători expuşi, fără dovezi de transmitere susţinută între oameni, însă autorităţile sanitare menţin evaluarea de risc pentru populaţia generală ca fiind scăzută.

În acelaşi context, Gregorio Torres, şeful Departamentului Ştiinţific al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), a declarat că probabilitatea unei pandemii rămâne, pentru moment, foarte mică, dar a insistat asupra necesităţii unei pregătiri timpurii şi a supravegherii continue a virusului.

Acesta a precizat că, dacă totuşi ar apărea o astfel de mutaţie, populaţia lumii este mai bine pregătită decât înainte de Covid-19, întrucât există deja candidaţi de vaccin pentru H5 şi infrastructură pentru a produce rapid un vaccin antigripal adaptat noii tulpini, precum şi stocuri de antivirale cu potenţial de eficienţă împotriva gripei aviare.  

Experţii subliniază că, deocamdată, riscul imediat pentru oameni este redus şi nu impune schimbări în viaţa de zi cu zi - consumul de carne de pasăre şi ouă rămâne sigur dacă aceste produse sunt manipulate şi gătite corect -, dar virusul trebuie urmărit atent la animale, pentru a identifica rapid orice mutaţie şi semn de adaptare la om, care ar putea creşte pericolul pentru sănătatea publică. 

viewscnt