Oamenii de ştiinţă au creat un anticorp monoclonal capabil să oprească sepsisul, o infecţie gravă ce se dezvoltă la nivelul întregului organism şi care este desori mortală. Noul tratament funcţionează prin prevenirea „furtunilor de citokine”, acele reacţii exagerate ale sistemului imunitar care pot duce la distrugerea organelor. Testele iniţiale pe animale arată rezultate promiţătoare şi sugerează că acest anticorp ar putea fi folosit nu doar împotriva sepsisului, ci şi în alte boli inflamatorii sau autoimune.
În testele iniţiale pe şoareci, anticorpul a dat rezultate promiţătoare şi a arătat un „potenţial important pentru tratarea bolilor inflamatorii care pun viaţa în pericol”, au raportat cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii Virginia (UVA Health) şi Universitatea din Michigan, într-un nou studiu.
Printre aplicaţiile posibile se numără sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA), care a atras atenţia în timpul pandemiei de Covid-19, precum şi leziunile ischemie-reperfuzie - deteriorarea ţesutului cauzată atunci când fluxul sanguin este oprit şi apoi restaurat. Leziunile ischemie-reperfuzie sunt o problemă majoră în transplantul de organe.
Studiul, publicat în revista Nature Communications, oferă o mai bună înţelegere a cauzelor moleculare ale sepsisului şi ar putea sta la baza dezvoltării unui instrument important pentru diagnosticarea şi monitorizarea pacienţilor, potrivit autorilor.
„Este o reuşită care ar putea schimba standardele medicale. Am creat un anticorp inovator, primul din categoria sa, cu potenţialul de a salva numeroase vieţi ameninţate de sepsis şi alte afecţiuni inflamatorii grave”, a declarat Jianjie Ma, doctor în ştiinţe, de la Departamentul de Chirurgie al UVA şi Centrul de Cancer UVA, citat într-un comunicat.
Sepsisul afectează anual până la 50 de milioane de oameni la nivel mondial, dintre care aproximativ 11 milioane îşi pierd viaţa. Reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate în spitalele din Statele Unite, iar riscul de deces creşte cu fiecare oră fără tratament.
Boala apare în urma unui răspuns exagerat al sistemului imunitar în faţa unei infecţii, ceea ce poate provoca insuficienţă multiplă de organe şi deces. Chiar şi cu tratamente intensive, rata de mortalitate în formele severe rămâne de până la 40%.
Potrivi cercetătorilor, noul anticorp ar putea fi primul tratament conceput să acţioneze direct asupra dereglării sistemului imunitar care declanşează sepsisul. Acesta are rolul de a bloca aşa-numitele „furtuni de citokine”, cunoscute din perioada pandemiei, stopând reacţia imună exagerată înainte ca aceasta să provoace leziuni organelor.
Testele timpurii sugerează că anticorpul poate face acest lucru fără efectele secundare nedorite ale tratamentelor existente pentru sepsis, cum ar fi suprimarea neintenţionată a sistemului imunitar.
În studiile iniţiale, anticorpul a reuşit să oprească citokinele inflamatorii şi să restabilească funcţia celulelor imune numite macrofage, protejând în acelaşi timp împotriva leziunilor pulmonare induse de sepsis, raportează oamenii de ştiinţă.
„Anticorpul nostru umanizat a demonstrat atât siguranţă, cât şi eficienţă în blocarea furtunii de citokine şi restabilirea funcţiei imunitare sănătoase. Dincolo de tratarea infecţiilor acute, are potenţialul de a aborda un spectru de boli cauzate de reglarea defectuoasă a sistemului imunitar, inclusiv boli autoimune, cancer şi diabet”, a declarat dr. Yongqing Li, medic şi doctor în ştiinţe, de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Michigan.
În plus faţă de aplicaţiile terapeutice potenţiale, cercetătorii spun că instrumentele pe care le folosesc pentru a produce anticorpul pot fi utile pentru detectarea şi monitorizarea sepsisului.
Platforma, denumită PEdELISA, este o tehnologie de testare rapidă care poate măsura nivelul a şase tipuri diferite de proteine inflamatorii (citokine) folosind doar o picătură de plasmă, iar rezultatele sunt obţinute în aproximativ două ore.
Cercetătorii intenţionează să înceapă un studiu clinic cu noul anticorp la UVA Health şi la Universitatea Commonwealth din Virginia. Acesta a fost deja optimizat pentru a putea fi folosit în tratamente la pacienţi şi are un potenţial important de aplicare în practică, mai ales dacă este utilizat împreună cu platforma de diagnostic PEdELISA, care permite monitorizarea rapidă a răspunsului imun.
Pe parcursul dezvoltării anticorpului, cercetătorii au făcut şi descoperiri importante despre mecanismele moleculare care stau la baza sepsisului.
Ei au observat că anumite modificări în macrofage (celule ale sistemului imunitar) declanşează un cerc vicios: aceste celule trimit semnale care amplifică inflamaţia, iar inflamaţia, la rândul ei, face macrofagele să devină şi mai active.
În acest mod se declanşează un răspunsul inflamator necontrolat al organismului, care provoacă inflamaţia generalizată caracteristică sepsisului.
Noul anticorp, au descoperit cercetătorii, întrerupe aceste schimbări. Reuşita marchează un pas major în înţelegerea şi tratarea sepsisului, una dintre cele mai grave urgenţe medicale.
Dacă studiile clinice vor confirma studiile de laborator, această inovaţie ar putea transforma modul în care medicina abordează sepsisul şi alte boli inflamatorii severe.