Bolile de rinichi şi cele cardiovasculare pot evolua mult timp fără semne clinice clare, iar mecanismul prin care afectarea renală influenţează direct inima a fost, până de curând, insuficient explicat în practica medicală. Un studiu recent arată că rinichii afectaţi pot elibera în sânge semnale nocive care ajung direct la inimă şi îi deteriorează funcţia, oferind o potenţială explicaţie privind frecvenţa mare a insuficienţei cardiace întâlnite la pacienţii cu boală cronică de rinichi.
Peste jumătate dintre persoanele cu boală cronică de rinichi mor din cauze cardiovasculare, iar până acum nu era clar dacă rinichiul bolnav contribuie direct la afectarea inimii sau dacă legătura se explică doar prin factori comuni, precum hipertensiunea arterială sau obezitatea.
O cercetare realizată de echipe de la UVA Health şi Mount Sinai a identificat acum un mecanism specific prin care rinichiul bolnav poate afecta inima.
Boala cronică de rinichi este o afecţiune frecventă, datele Institutelor Naţionale de Sănătate din Statele Unite indicând că peste 35 de milioane de persoane sunt afectate.
Afecţiunea este frecvent asociată cu alte boli cronice, fiind prezentă la aproximativ o treime dintre pacienţii cu diabet şi la circa o cincime dintre persoanele cu hipertensiune arterială.
Cercetătorii au descoperit că rinichii afectaţi cronic eliberează în circulaţia sanguină particule numite vezicule extracelulare circulante. Aceste structuri sunt produse în mod normal de majoritatea celulelor şi au rol în comunicarea dintre acestea, transportând proteine şi alte molecule. În cazul rinichilor bolnavi, veziculele conţin însă molecule de microARN, un ARN mic necodant, care s-au dovedit toxice pentru ţesutul cardiac.
În experimentele pe şoareci de laborator, blocarea circulaţiei acestor vezicule extracelulare a dus la îmbunătăţirea funcţiei cardiace şi la reducerea semnelor de insuficienţă cardiacă.
Analiza probelor de plasmă de la pacienţi cu boală cronică de rinichi a evidenţiat prezenţa acestor vezicule nocive, absente în cazul persoanelor fără afecţiuni renale.
Autorii studiului arată că aceste rezultate clarifică modul în care rinichiul şi inima comunică între ele. Veziculele extracelulare provenite din rinichi pot ajunge la inimă şi pot avea un efect toxic direct asupra acesteia.
Cercetătorii noteazăă că acest tip de comunicare între organe se află încă într-un stadiu incipient de studiu.
Descoperirea deschide posibilitatea dezvoltării unor teste de sânge care să identifice pacienţii cu boală cronică de rinichi aflaţi la risc crescut de complicaţii cardiace severe.
În acelaşi timp, ţintirea veziculelor extracelulare circulante ar putea deveni o direcţie de prevenţie sau tratament pentru insuficienţa cardiacă asociată bolii renale cronice.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista ştiinţifică Circulation şi sunt disponibile în regim open access. Studiul a fost realizat de cercetători de la University of Virginia School of Medicine şi Mount Sinai, în cadrul unor programe dedicate înţelegerii mecanismelor comune ale bolilor cardiovasculare şi renale.
