Analiza unui biomarker din sânge poate evalua mai precis leziunile cerebrale după un stop cardiac, îmbunătăţind estimarea prognosticului neurologic.
La nivel mondial, aproximativ patru milioane de persoane suferă anual un stop cardiac. Toţi pacienţii internaţi la terapie intensivă după un astfel de eveniment se află în comă, iar evaluarea prognosticului neurologic este dificilă, mai ales în primele zile. Un instrument obiectiv, bazat pe o analiză de sânge, ar putea ajuta echipele medicale să aprecieze mai corect dacă există şanse reale de supravieţuire cu un nivel funcţional acceptabil.
Celulele cerebrale încep să moară la câteva minute după un stop cardiac, iar cu cât trece mai mult timp până când circulaţia sângelui este restabilită, cu atât creşte riscul de leziuni cerebrale permanente.
Chiar dacă inima este repornită, mulţi pacienţi rămân în comă timp de ore sau zile, iar medicii încearcă apoi să stabilească severitatea afectării cerebrale şi dacă este posibilă recuperarea. Evaluarea se bazează pe examinări neurologice şi investigaţii imagistice ale creierului, însă există şi un biomarker de leziune cerebrală care poate fi măsurat în probe de sânge.
Un test de sânge ar putea oferi medicilor o evaluare mult mai precisă a şanselor de supravieţuire cu recuperare bună după un stop cardiac, prin estimarea gradului de afectare cerebrală, potrivit concluziilor unui amplu studiu internaţional, care arată că un biomarker cerebral, care nu este încă utilizat în mod curent în acest domeniu, depăşeşte performanţa markerilor standard folosiţi în prezent.
Studiul, coordonat de cercetători de la Universitatea Lund şi publicat recent în revista The Lancet Respiratory Medicine, a comparat patru biomarkeri măsuraţi în sânge pentru leziuni cerebrale, pentru a evalua cât de precis pot estima severitatea afectării cerebrale la pacienţii aflaţi în comă după un stop cardiac. Dintre aceştia, doi biomarkeri utilizaţi deja în practica clinică pentru alte tipuri de leziuni cerebrale, enolaza neuron-specifică şi proteina S-100, s-au dovedit a avea limitări importante în evaluarea prognosticului după stop cardiac.
Cercetătorii au confirmat astfel rezultate preliminare anterioare folosind o metodă de analiză care poate fi aplicată în practică clinică.
Biomarkerul care a avut cele mai bune performanţe a fost analiza neurofilamentelor uşoare (NFL) în ser, o proteină eliberată în sânge în urma leziunilor neuronale. Potrivit autorilor, nivelurile de NFL au permis identificarea corectă a 92% dintre evoluţiile clinice ale pacienţilor la şase luni după stopul cardiac.
Analiza NFL este deja utilizat ca biomarker cerebral în alte contexte, de exemplu în monitorizarea pacienţilor cu scleroză multiplă.
Un alt biomarker analizat în studiu, GFAP (proteina acidă fibrilară glială), s-a dovedit, de asemenea, mai eficient în estimarea leziunilor cerebrale decât markerii folosiţi în prezent în mod curent.
Totuşi, NFL a fost superior tuturor celorlalţi biomarkeri analizaţi, fiind mai bun în diferenţierea între leziuni cerebrale severe şi uşoare, putând oferi informaţii relevante chiar la 24 de ore după stopul cardiac şi având o stabilitate mai mare în sânge, aspect important pentru acurateţea măsurătorilor.
Studiul a inclus 819 pacienţi adulţi internaţi în 24 de spitale din Europa, majoritatea bărbaţi. Probe de sânge au fost recoltate la internare şi la 24, 48 şi 72 de ore, toate fiind analizate cu acelaşi echipament.
„Am observat că biomarkerul NFL a identificat corect 92% dintre evoluţiile pacienţilor la şase luni după stopul cardiac. Acest lucru va transforma îngrijirea acestor pacienţi”, a declarat primul autor al studiului, dr. Marion Moseby Knappe, cercetătoare la Universitatea Lund şi medic consultant în medicină de reabilitare la Spitalul Universitar Skåne, citată într-un comunicat.
Autorii subliniază că rezultatul unui test de sânge nu poate fi folosit singur pentru a lua decizia de oprire a terapiei intensive. Evaluarea prognosticului trebuie să includă şi alte investigaţii, precum examinările imagistice sau analiza activităţii electrice din creier.
Cu toate acestea, noile date pot contribui semnificativ la o apreciere mai sigură a şanselor pe care le au pacienţii să-ţi revină după un stop cardiac.
Cercetarea a fost realizată în cadrul unui amplu studiu clinic internaţional (TTM2), ale cărui rezultate iniţiale au fost publicate, în 2021, în revista New England Journal of Medicine - NEJM, care a comparat tratamentul prin hipotermie controlată la 33°C, cu cel administrat cu menţinerea temperaturii normale. Acest studiu nu a evidenţiat diferenţe în supravieţuire sau recuperarea pacienţilor, iar rezultatele au dus la renunţarea la hipotermia terapeutică ca recomandare în ghidurile internaţionale.
