Un chirurg din Chile a realizat o operaţie laparoscopică de îndepărtare a vezicii biliare fără ajutorul unui asistent uman, folosind un sistem robotic inovator cu cameră ghidată de inteligenţă artificială (AI). Această realizare marchează un pas important către automatizarea intervenţiilor chirurgicale.
Ricardo Funke, şeful secţiei de chirurgie de la Clinica Las Condes din Santiago, Chile, a utilizat un robot MARS (Magnetic-Assisted Robotic Surgery - chirurgie robotică asistată magnetic) dotat cu o cameră autonomă controlată de AI.
Aceasta a urmărit în timp real mişcările instrumentelor chirurgicale, ajustând unghiurile şi poziţia fără intervenţie umană, ceea ce i-a permis chirurgului să efectueze singur procedura.
„Camera mă urmărea oriunde îmi mişcam mâinile, iar tot procesul a decurs excelent. Am realizat operaţia singur, doar eu şi robotul”, a declarat Funke pentru Reuters, după intervenţia chirurgicală efectuată luni.
Sistemul MARS combină instrumente chirurgicale magnetice, care permit controlul precis al ţesuturilor şi organelor prin intermediul câmpurilor magnetice, cu software avansat de inteligenţă artificială.
Tehnologia a fost furnizată de compania Levita Magnetics, condusă de CEO-ul Alberto Rodriguez, care a subliniat importanţa acestui moment:
„Este primul pas către automatizarea chirurgiei, demonstrând că inteligenţa artificială poate sprijini activ chirurgul în sala de operaţie”.
Piaţa globală a roboţilor chirurgicali este în plină expansiune.
Conform datelor furnizate de Precedence Research, aceasta a fost estimată la aproape 14,5 miliarde de euro în 2024 şi ar putea ajunge la 60 miliarde de euro până în 2034.
În iulie, cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, Statele Unite au raportat un succes similar, reuşind să efectueze, pe animale, proceduri complexe la nivelul ficatului şi vezicii biliare cu ajutorul unui robot ghidat de AI.
Aceste progrese indică direcţia viitoare a chirurgiei minim invazive, unde inteligenţa artificială şi roboţii chirurgicali ar putea reduce nevoia de personal suplimentar şi ar creşte precizia intervenţiilor.
Studiul deschide perspectiva unor operaţii mai sigure, mai eficiente şi mai accesibile, dar experţii subliniază că tehnologia se află încă abia la început şi necesită testări riguroase înainte de implementarea pe scară largă.