O complicaţie frecventă după transplantul de ficat ar putea fi prevenită, indică rezultatele un studiu pe animale. Cercetările sugerează o posibilă soluţie pentru una dintre cele mai frecvente complicaţii care pot apărea după transplantul de ficat, oferind speranţa că mai multe intervenţii de acest tip vor fi reuşite în viitor.
În timpul transplantului, fluxul de sânge către ficat este întrerupt complet atunci când organul este prelevat de la donator. În momentul conectării organului la organismul beneficiarului, restabilirea bruscă a fluxului sanguin declanşează o reacţie inflamatorie intensă, cunoscută sub denumirea de leziune de ischemie-reperfuzie. Această reacţie duce la o serie de evenimente celulare şi moleculare care pot afecta grav funcţionarea ficatului transplantat, crescând riscul de disfuncţie şi chiar de eşec al grefei.
În cercetări anterioare, oamenii de ştiinţă au identificat o proteină, CEACAM1, care joacă un rol important în protejarea ficatului împotriva acestui tip de leziune.
În noul studiu, publicat marţi, în revista JCI Insights, echipa a descoperit că CEACAM1 acţionează împreună cu o altă proteină, denumită Human Antigen R (antigen uman R / HuR sau ELAVL1), formând un mecanism de protecţie naturală împotriva leziunilor provocate de ischemie-reperfuzie.
Mai mult, cercetătorii au găsit o modalitate de a stimula activitatea acestor proteine la şoareci, crescând efectul lor protector şi reducând stresul celular şi inflamaţia care apar în timpul transplantului.
În paralel, echipa a analizat probe de ficat uman respins pentru transplant, descoperind acelaşi tip de interacţiune între HuR şi CEACAM1, ceea ce sugerează că mecanismul este prezent şi la oameni.
„Unul dintre cele mai dificile obstacole în domeniul transplanturilor este lipsa organelor disponibile, ceea ce duce la o rată ridicată a mortalităţii în rândul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare. Dacă această strategie va funcţiona la oameni, ar putea contribui la creşterea numărului de transplanturi reuşite şi la reducerea mortalităţii pacienţilor care aşteaptă un organ”, a declarat dr. Kenneth Dery, coordonatorul studiului de la David Geffen School of Medicine, UCLA, citat într-un comunicat.
Deşi rezultatele sunt promiţătoare, autorii subliniază că studiul a fost realizat pe animale şi că sunt necesare cercetări suplimentare înainte ca această abordare să poată fi aplicată în practica medicală. Dacă mecanismul va fi confirmat la scară largă, el ar putea reprezenta un pas important în prevenirea eşecului transplanturilor hepatice.
