Reconstrucţia sânului după intervenţiile chirurgicale pentru cancer rămâne o provocare majoră, mai ales atunci când volumul de ţesut rămas este insuficient pentru obţinerea unui rezultat estetic satisfăcător. O soluţie injectabilă, uşor de adaptat fiecărei paciente, ar putea simplifica semnificativ aceste proceduri şi ar reduce nevoia de intervenţii complexe de reconstrucţie.
Femeile care trec printr-o intervenţie chirurgicală de conservare a sânului, după un diagnostic de cancer, se confruntă adesea cu un compromis dificil între îndepărtarea completă a ţesutului cu risc de malignitate şi păstrarea aspectului natural al sânului. Pentru pacientele cu sâni mici sau cu tumori voluminoase, acest echilibru este greu de atins prin tehnicile chirurgicale standard.
De regulă, chirurgii folosesc metode care redistribuie ţesutul mamar existent. Atunci când acesta nu este suficient, se poate apela la transfer de ţesut din alte regiuni ale corpului, o soluţie asociată însă cu cicatrici suplimentare şi cu perioade mai lungi de recuperare.
O echipă de cercetători de la Spitalul Universitar Bundang din cadrul Universităţii de Stat din Seoul a dezvoltat un filler injectabil obţinut din piele umană donată, supusă unor proceduri speciale de prelucrare. Scopul este umplerea spaţiilor rămase după îndepărtarea chirurgicală a tumorilor, fără a fi necesare proceduri complexe de reconstrucţie a sânului.
Rezultatele studiului, efectuat într-un model experimental de şobolan, şi publicat în revista ACS Applied Bio Materials, arată că materialul este acceptat treptat de ţesuturile din jur, reacţia inflamatorie fiind mai intensă la început şi diminuându-se constant pe parcursul a şase luni.
Spre deosebire de materialele utilizate în prezent, care necesită decupare şi fixare prin sutură şi se adaptează greu defectelor neregulate sau profunde, noul material botezat SC Fill paste poate fi injectat şi modelat direct în funcţie de geometria fiecărui sân.
Pentru obţinerea acestui material, cercetătorii sud-coreeni au procesat piele umană donată printr-o serie de etape menite să elimine complet componentele celulare, păstrând însă o parte din matricea extracelulară şi cantităţi măsurabile de factori de creştere implicaţi în refacerea ţesuturilor.
Materialul a fost apoi transformat în particule microscopice, cu un diametru mediu de aproximativ 190 micrometri, care au fost ulterior incorporate într-o pastă injectabilă.
Analizele de laborator au arătat că materialul procesat conţine niveluri foarte scăzute de componente care declanşează de obicei răspunsul imun. Conţinutul de ADN dublu catenar a fost redus la 18 nanograme pe miligram, sub pragul de 50 ng/mg acceptat în mod obişnuit pentru materialele implantabile.
De asemenea, proteinele MHC-I, implicate în respingerea ţesuturilor, au fost complet eliminate. În acelaşi timp, gelul injectabil a păstrat un conţinut de colagen de peste două ori mai mare decât cel al unui produs comercial de control şi a reţinut cantităţi moderate de factori de creştere asociaţi cu vindecarea şi formarea de vase de sânge, chiar dacă nivelurile au rămas sub cele ale ţesutului nativ.
Testele au fost efectuate pe 80 de şobolani, prin injectarea unor cantităţi mici de material sub piele, urmată de o perioadă de observaţie de şase luni. Experimentele nu au vizat reconstrucţia sânului, ci implantarea materialului sub pielea de pe spatele animalelor, cu scopul de a evalua reacţia biologică a organismului. Rezultatele au fost comparate cu cele obţinute pentru două produse comerciale similare.
Noul material a stimulat formarea de vase de sânge şi a atras un număr mai mare de fibroblaste, celulele responsabile de producerea ţesutului conjunctiv. Numărul vaselor de sânge din interiorul materialului a crescut progresiv, iar la trei şi şase luni a fost semnificativ mai mare comparativ cu unul dintre produsele comerciale. De asemenea, la o lună de la implantare, materialul experimental a atras semnificativ mai multe fibroblaste decât produsele de control.
Markerii inflamatori, precum TNF-α, IL-1β, IL-6 şi IL-8, au atins valori maxime la prima evaluare, la o lună, după care au scăzut constant. La şase luni, nivelurile de IL-1β au fost semnificativ mai mici decât la început, sugerând că răspunsul inflamator s-a redus în timp. Pe parcursul perioadei de observaţie, valorile markerilor inflamatori au fost comparabile sau mai mici decât cele observate la alte materiale comerciale disponibile în prezent.
Analizele histologice au arătat un proces de remodelare considerat adecvat. Enzimele implicate în degradarea şi refacerea ţesutului au fost active în fazele iniţiale şi au scăzut ulterior, pe măsură ce colagenul nou s-a acumulat. Colagenul de tip I a crescut treptat pe parcursul celor şase luni, în timp ce colagenul de tip III a atins un maxim precoce şi apoi a scăzut, un tipar compatibil cu fazele obişnuite ale vindecării rănilor. Autorii interpretează aceste date ca un indiciu că organismul utilizează materialul implantat drept suport pentru formarea de ţesut nou, nu ca pe un corp străin ce trebuie izolat.
Studiul are însă şi anumite limite. Toate experimentele au fost realizate pe şobolani, ale căror procese de vindecare diferă de cele umane. Perioada de urmărire de şase luni nu acoperă eventuale probleme pe termen mai lung. În plus, autorii menţionează necesitatea optimizării unor proprietăţi mecanice, precum conţinutul de elastină şi capacitatea materialului de a-şi menţine forma după injectare. De asemenea, la evaluarea de la şase luni, în jurul materialului s-a format un strat de ţesut mai gros decât cel observat în cazul unuia dintre produsele de control.
Autorii subliniază că studiul se află într-o fază preclinică timpurie, iar materialul nu este aprobat pentru utilizare la pacienţi. Înainte de orice aplicare clinică sunt necesare evaluări suplimentare pe modele animale mai complexe şi, ulterior, studii clinice la om. Deşi rezultatele sunt promiţătoare, materialul nu reprezintă în prezent o opţiune terapeutică disponibilă.
