Un studiu care a inclus aproape 8.000 de pacienţi care au luat medicamente pentru slăbit din noile generaţii arată că pierderea în greutate este mai mică în viaţa reală decât cea raportată în studiile clinice pe baza cărora au fost autorizate aceste molecule. Potrivit autorilor studiului, eficienţa acestor medicamente scade în condiţii reale de utilizare.
În ultimii ani, medicamentele injectabile pentru slăbit au captat atenţia publicului şi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii, promiţând reduceri spectaculoase ale greutăţii corporale.
Însă noul studiu, unul de amploare, sugerează că rezultatele din viaţa reală sunt departe de cele din studiile clinice.
Persoanele care urmează tratamente pentru slăbit, în speranţa de a obţine rezultatele impresionante raportate în studiile clinice de mari dimensiuni, ar putea avea nevoie să-şi tempereze aşteptările, sugerează cercetătorii.
Studiul, desfăşurat în condiţii reale pe aproape 8.000 de pacienţi, care utilizau medicamente injectabile precum Wegovy sau Ozempic (produse de grupul farmaceutic danez Novo Nordisk) şi Zepbound sau Mounjaro (produse de grupul farmaceutic american Eli Lilly), a arătat că scăderea în greutate a fost, în medie, mai mică decât cea înregistrată în studiile clinice controlate, care au stat la baza aprobării acestor medicamente, potrivit rezultatelor publicate marţi, în jurnalul Obesity.
Pacienţii din lumea reală au urmat doze de întreţinere mai mici şi au întrerupt tratamentul mai des comparativ cu participanţii din studiile clinice, ceea ce explică probabil pierderile în greutate mai reduse, au precizat cercetătorii.
Pacienţii incluşi în studiu prezentau, în medie, obezitate severă din punct de vedere clinic, definită printr-un indice de masă corporală (IMC) de peste 39.
Tratamentul a fost iniţiat între 2021 şi 2023. Până în decembrie 2024, 20% dintre pacienţi întrerupseseră medicaţia în primele 3 luni, iar 32% o întrerupseseră între 3 şi 12 luni de la începutul tratamentului.
După un an de tratament, reducerea medie în greutate a fost de 3,6% în rândul celor care au întrerupt tratamentul devreme, comparativ cu 6,8% pentru cei care l-au întrerupt mai târziu. Cei care nu au întrerupt tratamentul au pierdut, în medie, aproximativ 12% din greutatea corporală.
În studiile clinice de fază avansată, pacienţii au pierdut între 15% şi 20% din greutatea corporală.
Peste 80% dintre participanţii la studiul realizat în condiţii reale au fost trataţi cu doze de întreţinere egale sau mai mici de 1 miligram pentru semaglutidă (ingredientul activ din Wegovy şi Ozempic) şi egale sau mai mici de 7,5 miligrame pentru tirzepatidă (ingredientul principal din Zepbound şi Mounjaro).
Cei care nu au întrerupt tratamentul şi au fost trataţi cu doze de întreţinere mai mari au pierdut 13,7% din greutatea corporală cu semaglutidă şi 18,0% cu tirzepatidă, valori apropiate de pierderile în greutate observate într-un studiu clinic recent care a comparat aceste medicamente.
Aproximativ 17% dintre participanţi prezentau prediabet. În rândul acestora, 33% dintre cei care au întrerupt tratamentul devreme au reuşit să atingă valori normale ale glicemiei, comparativ cu 41% dintre cei care au întrerupt tratamentul mai târziu şi 67,9% dintre cei care au continuat administrarea medicamentelor.
Clasa de medicamente din care fac parte aceste produse a fost iniţial dezvoltată pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2.
„În studiul nostru, majoritatea pacienţilor cu prediabet au atins valori glicemice normale atunci când au continuat tratamentul”, a declarat Hamlet Gasoyan, liderul studiului, de la Center for Value-Based Care Research din cadrul Cleveland Clinic, citat într-un comunicat.
„Diabetul zaharat de tip 2 reprezintă o complicaţie frecventă a obezităţii, motiv pentru care prevenţia sa trebuie să fie o prioritate. Studiul nostru evidenţiază că întreruperea prematură a tratamentului are un impact negativ atât asupra pierderii în greutate, cât şi asupra controlului glicemiei”, a completat cercetătorul.
Cele mai frecvente motive pentru întreruperea tratamentului au fost: costurile ridicate ale medicamentelor, problemele legate de acoperirea costului acestora prin asigurările medicale, efectele secundare şi problemele legate de disponibilitatea medicamentelor.
De asemenea, cercetătorii au observat că, deşi pacienţii care au întrerupt tratamentul pentru obezitate au pierdut semnificativ mai puţin în greutate comparativ cu cei care l-au continuat, au reuşit, în mare parte, să-şi menţină greutatea.
Acest aspect va fi investigat în continuare pentru a identifica ce alte metode de control al greutăţii folosesc pacienţii în condiţii reale, după întreruperea medicaţiei împotriva obezităţii.
