O variaţie genetică ar putea explica de ce unii copii expuşi diabetului gestaţional devin obezi, iar alţii nu

O variaţie genetică ar putea explica de ce unii copii expuşi diabetului gestaţional devin obezi, iar alţii nu

Ce determină ca unii copii expuşi diabetului gestaţional (un tip de diabet care apare exclusiv în timpul sarcinii) să devină supraponderali, iar alţii să nu fie afectaţi deloc? Un nou studiu, condus de un medic de origine română de la Universitatea din Colorado, sugerează că genetica ar putea avea un cuvânt greu de spus. Descoperirea unei variaţii genetice comune ar putea deschide calea spre intervenţii personalizate pentru prevenirea obezităţii infantile şi a diabetului zaharat de tip 2.

Copiii expuşi diabetului gestaţional în perioada intrauterină, care prezintă o variaţie specifică a unei gene comune, prezintă un risc crescut de a deveni supraponderali sau obezi în copilărie, potrivit noului studiu realizat de cercetători de la University of Colorado Anschutz Medical Campus.

Variaţia genetică reprezintă diferenţele naturale care apar în secvenţa ADN între indivizi din aceeaşi specie. Aceste variaţii, cum ar fi polimorfismele cu o singură nucleotidă (SNP), sunt frecvente şi, în majoritatea cazurilor, nu provoacă boli. Ele contribuie la diversitatea biologică şi pot influenţa trăsături precum înălţimea, răspunsul la medicamente sau riscul pentru anumite afecţiuni.

Oamenii de ştiinţă ştiu de ceva vreme că expunerea la diabetul gestaţional este un factor predictiv important pentru obezitatea infantilă şi apariţia diabetului.

„Totuşi acest lucru nu se confirmă în toate cazurile. Unii copii expuşi intrauterin la diabetul gestaţional nu dezvoltă niciodată obezitate”, a declarat Kylie Harrall, doctor în ştiinţe, autoarea principală a studiului, care a efectuat cercetarea la CU Anschutz şi este în prezent asistent profesor la Universitatea din Florida, citată într-un comunicat.

Pentru a înţelege de ce se întâmplă acest lucru, cercetătorii s-au concentrat pe o genă a unui receptor cunoscută sub numele de GLP-1R, aceeaşi genă care este activată de medicamentele pentru slăbit cu semaglutidă. Această genă reglează insulina şi pofta de mâncare.

Studii anterioare au arătat că polimorfismele sau variaţiile comune ale genei sunt asociate cu evoluţia indicelui de masă corporală (IMC) în copilărie, cu sensibilitatea la insulină şi secreţia acesteia.

Cercetătorii au analizat 464 de copii din grupul de studiu Epoch, o cohortă de părinţi şi copii monitorizată pentru a determina efectele diabetului gestaţional asupra sănătăţii metabolice a copiilor.

„Ipoteza noastră a fost că există mutaţii ale acestui receptor care predispun copiii la un IMC mai mare”, a precizat dr. Dana Dabelea, medic şi doctor în ştiinţe, autorul senior al studiului, prodecan de cercetare la Şcoala de Sănătate Publică din Colorado şi director al Lifecourse Epidemiology of Adiposity & Diabetes Center (LEAD), de la CU Anschutz.

Echipa condusă de medicul de origine română, care şi-a făcut studiile la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (1984-1990), unde şi-a dat şi doctoratul în Ştiinţe Medicale, a descoperit că acei copii expuşi diabetului gestaţional care prezentau un polimorfism al genei GLP-1R au acumulat mai rapid în greutate şi au avut un IMC peste medie comparativ cu alţi copii.

„Acest lucru este important pentru că evidenţiază un efect combinat al unei mutaţii genetice şi al unei expuneri din mediu. De asemenea, arată cum copiii pot deveni supraponderali”, a explicat dr. Dabelea.

În viitor, medicii ar putea testa copiii expuşi diabetului gestaţional pentru a identifica aceste polimorfisme genetice. Aceşti copii ar putea deveni candidaţi buni pentru intervenţii farmacologice, aprecizat medicul.

Rezultatele studiului arată că variaţiile GLP-1R contribuie la explicarea motivului pentru care unii copii expuşi diabetului gestaţional sunt mai predispuşi la un IMC ridicat decât alţii, au concluzionat autorii studiului.

Aceste cunoştinţe i-ar putea ajuta pe medici să identifice copiii cu cel mai mare risc de creştere accelerată a IMC, ceea ce ar permite intervenţii precoce şi, potenţial, ar putea contribui la reducerea riscului de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 în copilărie, au mai precizat aceştia.

Studiul a fost publicat vineri, în jurnalul Diabetes Care.

viewscnt