Obezitatea este tot mai frecventă la femeile de vârsta a doua şi a treia şi se asociază cu forme mai severe de cancer de sân după menopauză. O analiză recentă sugerează că un anumit tip de estrogen produs în ţesutul adipos ar putea contribui la această evoluţie nefavorabilă şi deschide discuţia despre noi opţiuni terapeutice care vizează scăderea în greutate.
Cea mai comună formă letală de cancer de sân la femei după menopauză este cancerul de sân estrogen receptor pozitiv (ER+). Potrivit dr. Joyce Slingerland, director al Cancer Host Interaction Program din cadrul Lombardi Comprehensive Cancer Center, de la Universitatea americană Georgetown, prognosticul pentru acest tip de cancer este deosebit de nefavorabil la femeile postmenopauză cu obezitate, care sunt diagnosticate mai des cu această formă a bolii şi au un risc de deces de 2–3 ori mai mare.
Dr. Slingerland atrage atenţia că această problemă devine şi mai importantă în contextul în care se estimează că, până la sfârşitul deceniului, obezitatea va afecta aproape jumătate dintre femeile din Statele Unite.
În analiza sa, medicul aduce dovezi solide că, la femeile cu obezitate, principalul factor implicat este estrona (E1), cea mai slab formă de estrogen produsă în ţesutul adipos, a cărui sinteză continuă şi după oprirea menstruaţiei.
Cercetarea a fost publicată, marţi, în revista Nature Reviews Endocrinology.
Autoarea principală a coordonat anterior mai multe studii care au legat puternic estrona de cancerul de sân ER-pozitiv postmenopauză.
Medicul notează că aceste rezultate conturează mai bine relaţia de tip cauză–efect dintre estronă şi prognosticul mai nefavorabil al cancerului de sân ER-pozitiv la femeile cu obezitate, şi sugerează că strategiile de tratament pentru acest grup ar trebui reevaluate.
Înainte de menopauză, 17β-estradiolul, produs în principal de ovare, este estrogenul predominant, explică dr. Slingerland. După menopauză, nivelurile sale scad dramatic, iar cea mai abundentă formă de estrogen care circulă în sânge şi se găseşte în sân, ţesut adipos şi alte ţesuturi devine estrona. Deşi au structuri chimice foarte asemănătoare, cercetările echipei au arătat diferenţe importante între efectele celor două tipuri de estrogen.
Un exemplu relevant este modul în care influenţează inflamaţia celulară. 17β-estradiolul activează gene care atenuează inflamaţia, în mare parte prin blocarea activităţii unei familii de proteine numite NFκB. În schimb, un studiu, publicat în 2020 în revista Cell Metabolism a arătat că estrona are efectul opus: acţionează împreună cu NFκB pentru a activa gene care declanşează o inflamaţie intensă.
„Pe scurt, aceste două tipuri de estrogen nu sunt egale”, subliniază autoarea.
În obezitate, nivelurile de estronă sunt de 2–4 ori mai mari în ţesutul adipos, sân şi alte ţesuturi. Dr. Slingerland arată că aceste concentraţii crescute alimentează o activitate inflamatorie puternică, iniţiind o cascadă care produce modificări precanceroase şi activează gene care susţin dezvoltarea cancerului.
Într-un studiu din 2022, publicat în revista Cell Reports, echipa a demonstrat că această inflamaţie susţinută de estronă activează gene implicate în tranziţia epitelio-mezenchimală, un proces celular asociat cu metastazarea cancerului. În acel experiment, şoarecii obezi cu cancer de sân ER-pozitiv trataţi cu estronă au dezvoltat tumori care au crescut mai rapid decât cele ale animalelor tratate cu 17β-estradiol şi au metastazat rapid în organism.
Analiza indică şi existenţa unor dovezi că estrona şi inflamaţia pe care o coordonează reduc capacitatea sistemului imunitar de a detecta şi distruge celulele canceroase.
Pe baza acestor date, dr. Slingerland consideră că studii clinice care să evalueze medicamentele agoniste ale receptorului GLP-1, utilizate pentru scădere în greutate, la femeile cu cancer de sân ER-pozitiv şi obezitate reprezintă un pas logic necesar.
Intervenţiile de stil de viaţă, precum exerciţiul fizic regulat şi schimbările alimentare, au arătat unele rezultate promiţătoare în acest tip de cancer, însă nu este clar dacă acestea pot fi menţinute pe termen lung şi dacă duc la îmbunătăţiri clinice semnificative.
În schimb, medicamentele GLP-1 au transformat tratamentul obezităţii, iar autoarea sugerează că reducerea în greutate indusă de aceste substanţe ar putea diminua efectele inflamatorii puternice ale estronei din ţesutul adipos şi, astfel, comportamentul acesteia de a stimula cancerul.
Studiul a fost finanţat de National Cancer Institute şi Breast Cancer Research Foundation, din Statele Unite.
